Conducerea Complexului Muzeal ASTRA a propus Consiliului Județean noile tarife ale instituției odată cu inaugurarea Centrului de activități și resurse regionale din Piața Mică, în clădirea Casei Artelor. Totodată, instituția a introdus un nou tip de bilet pentru accesul la evenimente speciale pe teritoriul muzeului.
Printr-o adresă a Complexului Național Muzeal ASTRA Sibiu, se solicită introducerea unor noi taxe și tarife locale pe care această instituție le va percepe în anul bugetar 2024 pentru serviciile furnizate utilizatorilor, ca urmare a începerii activităților la Casa Artelor, conform obiectivelor urmărite în cadrul proiectului de restaurare și revitalizare, precum și dezvoltarea unor noi evenimente în Muzeul în aer liber. Acestea sunt prevăzute într-un proiect de hotărâre care va fi supus votului consilierilor județeni în ședința de joi, 27 iunie.
Astfel, sunt introduse șase taxe noi. Cinci dintre ele se referă la activitățile din noua instituție inaugurată în această primăvară la Sibiu - Centrul de activități și resurse regionale din Piața Mică. În cadrul noului centru sunt planificate organizarea a trei cursuri. Primul este cel de obținere a certificării de confecționer de obiecte artizanale din lemn, care va costa 1.650 de lei. Al doilea este pentru cei care vor dori să obțină o competență ca muncitor constructor bârne, chirpici, piatră, pentru care va plăti 150 de lei. Cel de-al treilea curs este pentru tâmplar manual/artizanal, taxa fiind stabilită la valoarea de 1.800 de lei.
Totodată, sunt propuse două taxe care vor fi percepute pentru utilizarea spațiilor de la etajul 1 al Casei Artelor. Spre exemplu, pentru sala mare de conferințe va fi achitată suma de 2.000 de lei/oră, iar pentru sala mică – 1.000 lei/oră. În taxă este inclusă și folosirea aparaturii.
În ceea ce privește celelalte taxe, acestea rămân neschimbate. Este introdusă una nouă - bilet de acces evenimente speciale pentru o persoană: 50 lei. Până acum, în lista taxelor și tarifelor utilizate de muzeu era specificat tipul de bilet pentru accesul la evenimente speciale, dar pentru 3 zile, în valoare de 90 de lei/persoană.
„Prețurile au fost stabilite după o prealabilă cercetare de piață a serviciilor similare practicate de entități publice din mediul public și privat (...) și avizate în ședința Consiliului de Administrație al Complexului Național Muzeal ASTRA”, a menționat directorul instituției, Ciprian Ștefan, în adresa transmisă CJ.
Precizăm că un bilet de intrare în Muzeul în aer liber din Pădurea Dumbrava costă 35 de lei pentru un adult; 15 lei pentru un pensionar și 9 lei pentru un elev/student. Un abonament anual familial unic, valabil pentru toate unitățile Muzeului ASTRA este 300 de lei, iar un tur ghidat în limba română costă 150 de lei/oră., care se organizează la cerere, cu programare, pentru un grup de până la 30 de persoane.
Lista tuturor taxelor și tarifelor percepute la unitățile Muzeului ASTRA poate fi consultată aici.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 3281
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Aci Duțu
Acum 11 ore
John S
Acum 11 ore
Emil
Acum 13 ore
Nustiu
Acum 13 ore
Leonard