Duminică,
17.08.2025
Cer Senin
Acum
18°C

Sibiul este pe locul cinci la nivel național după afișarea rezultatelor la Evaluarea Națională. 76,38% dintre elevi au obținut note mai mari sau egale cu 5

Sibiul este pe locul cinci la nivel național după afișarea rezultatelor la Evaluarea Națională. 76,38% dintre elevi au obținut note mai mari sau egale cu 5

În județul Sibiu 76,38% din elevii participanți la Evaluarea Națională au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci). Procentul situează Sibiul pe locul 5 la nivel național, procente mai mari fiind înregistrate de București, Brăila, Prahova sau Galați. De asemenea, procentul este mai mare și decât media națională, unde 74,4% dintre elevii participanți au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci).

Ministerul Educației a centralizat rezultatele înregistrate la Evaluarea Națională ale absolvenților clasei a VIII-a (înainte de contestații), sesiunea 25 iunie – 9 iulie 2024. Situația statistică, la nivelul județului Sibiu, arată că dintre cei 3.142 elevi prezenți, 2.400  elevi au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 76,38% (procent mai mare față de anul 2023 – 76,2%, dar mai mic față de anul 2022 – 84,08%, anul 2021 – 80,75, anul 2020 – 78,8% și față de anul 2019 – 76,81%). Înainte de contestații, județul Sibiu ocupă locul 5 la nivel național.

Un singur candidat de la Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu a încheiat examenul cu media generală 10 (zece).

Rata de participare a fost de 94,07%, adică 3.142 candidați prezenți, dintr-un total de 3.340 elevi înscriși.

La proba de Limba și literatura română 2.533 elevi (80,1% - din totalul celor 3163 elevi participanți) au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 3  elevi au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 2.183 elevi (69,5% - din totalul celor 3142 elevi participanți) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 21 elevi au obținut nota 10 (zece).

La limba și literatura maternă, 376 elevi (96,7% - din totalul celor 389 elevi participanți) au obținut note mai mari sau egale cu 5, 2 elevi obținând nota 10.

Unitățile de învățământ din județul Sibiu care au procentul de 100% elevi care au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) sunt: Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu, Liceul Teoretic „Roth-Oberth” Mediaș, Școala Gimnazială „Lucian Bologa” Marpod, Școala Gimnazială „Marțian Negrea” Valea Viilor, Școala Gimnazială Curciu, Școala Gimnazială Noiștat, Școala Gimnazială Nr. 1 Copșa Mică și Școala Gimnazială Tălmăcel.

Unitățile de învățământ din județul Sibiu unde niciun elev nu a obținut media mai mare sau egală cu 5 (cinci) sunt: Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 2 Sibiu, Școala Gimnazială Cârța, Școala Gimnazială Dobârca, Școala Gmnazială Hoghilag, Școala Gimnazială Merghindeal, Școala Gimnazială Mihăileni, Școala Gimnazială Nou, Școala Gimnazială Nr. 11 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 5 Mediaș, Școala Gimnazială Prislop și Școala Gimnazială Waldorf „Hans Spalinger” Roșia

Contestațiile pot fi depuse în zilele de 3 iulie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și 4 iulie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Nota obţinută în etapa de soluţionare a contestaţilor este nota definitivă, indiferent de punctajul obţinut.

Rezultatele finale vor fi afișate marți, 9 iulie.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus