Doi bărbaţi au fost grav răniţi, vineri, după ce au căzut de la înălţime din telescaunul care urcă din Petroşani spre staţiunea Parâng, una dintre victime fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Petroşani, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, citat de Agerpres.
"Accidentul, care a avut loc cu puţin timp înainte de ora 12,00, s-a produs între primii doi piloni ai instalaţiei de transport pe cablu. La sosirea salvatorilor, cele două persoane erau conştiente, dar prezentau multiple traumatisme", a precizat sursa citată.
Echipajele medicale ale SMURD şi Serviciului de Ambulanţă Judeţean Hunedoara le-au acordat primul ajutor calificat,celor doi bărbaţi. La intervenţie au participat şi salvamontiştii din Parâng.
Cei doi bărbaţi efectuau lucrări de mentenanţă la echipamentele acestuia, victimele prăbuşindu-se de la aproape 8 metri înălţime şi suferind răni grave în urma cărora au necesitat îngrijiri medicale la Urgenţa spitalului din Petroşani.
"Din primele verificări, se pare că cei doi bărbaţi efectuau lucrări de mentenanţă la telescaunul Parâng, aflându-se în deplasare cu telescaunul, moment in care s-a rupt cablul de tractare, aceştia căzând pe sol, de la o înălţime de aproximativ 7-8 metri", a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea acestor măsuri.
Ancheta în acest caz este coordonată de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani şi Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara, incidentul fiind tratat ca un accident de muncă.
foto ilustrativă arhiva TS
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1065
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Prof. de Geografie
Acum 5 ore
@Hermannstadt
Acum 5 ore
Pastor Marginas
Acum 5 ore
Pastor Marginas
Acum 7 ore
X