Doi șoferi au fost prinși de polițiștii sibieni conducând sub influența substanțelor psihoactive. Totodată, amândoi aveau permisul suspendat.
Luni, în jurul orei 20:30, polițiștii din Săliște au fost solicitați, prin apel 112, să intervină pentru soluționarea unui eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale, eveniment rutier ce a avut loc la intersecția DC67 cu DN1, pe raza localității Săliște.
„La fața locului, polițiștii au testat ambii conducători auto, în cazul unuia dintre aceștia (un cetățean străin, în vârstă de 49 de ani), au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Testarea cu aparatul etilotest a fost negativă.
Întrucât aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise”, au transmis polițiștii sibieni.
Totodată, polițiștii rutieri au constatat că acesta avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În cauză, la nivelul Biroului Rutier Mediaș, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.
Tot luni, polițiștii sibieni au intervenit în jurul orei 17, pe strada Carpați din municipiul Mediaș, unde au oprit pentru control în trafic un autoturism, la volanul căruia a fost identificat un bărbat domiciliat în Bazna, în vârstă de 33 de ani.
„În urma testării șoferului cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Testarea cu aparatul etilotest a fost negativă.
Întrucât aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, șoferul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise”, transmite IPJ Sibiu.
Totodată, polițiștii rutieri au constatat că acesta avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În cauză, la nivelul Biroului Rutier Mediaș, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive și conducerea unui autoturism având exercitarea acestui drept suspendată
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 999
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
R
Acum 12 ore
Emil
Acum 12 ore
Newman
Acum 13 ore
Newman
Acum 13 ore
C