În cazul testării cu aparatul Drager5000, nu se întocmește dosar penal în primele 72 de ore de la testare, transmite Poliția Română printr-un comunicat. În schimb permisul de conducere se reține până la primirea rezultatelor de laborator. Polițiștii au decis să facă o serie de precizări în contextul dezbaterilor din spațiul public, cu privire la întocmirea unor dosare penale (ex: Teleorman, Prahova), în urma testărilor pozitive cu aparatul Drager5000.
Astfel, polițiștii explică faptul că, în situația unui rezultat pozitiv, în urma testării cu aparatul Drager5000, se întocmește o lucrare (este vorba de actul de sesizare, iar nu de un dosar penal), care rămâne la unitatea de poliție, pe parcursul celor 72 de ore, în care instituțiile de medicină legală trebuie să transmită rezultatul probelor biologice aferente.
Dacă în interiorul termenului de 72 de ore, polițiștii primesc de la medicină legală un rezultat negativ, acesta se anexează lucrării de bază (cea menționată în paragraful anterior), iar documentele se înaintează de către Poliție, unității de parchet competente, cu propunere de închidere a procedurii, pe cale administrativă.
„Această propunere, a unității de poliție, de închidere pe cale administrativă, într-o astfel de situație, are la bază rezultatul negativ al probelor biologice, emis de medicina legală, și NU presupune o propunere de clasare în accepțiunea Codului de Procedură Penală, ci închiderea pe calea administrativă a lucrării.
Astfel, persoana testată, cu rezultat negativ de la medicină legală, nu este cercetată de organele de poliție, sub nicio formă, în cadrul unui dosar penal”, se arată în comunicatul transmis de polițiști.
În situația în care rezultatul de la medicină legală este pozitiv, acesta se anexează lucrării de bază și documentele se transmit unității de parchet competente, unde lucrarea primește un număr unic, respectiv aceasta devine ,,dosar penal”, în care se continuă cercetările și se administrează probe, conform Codului Penal și Codului de Procedură Penală.
„Prin urmare, măsura retragerii/reținerii permisului de conducere, pentru 72 de ore, este de natură a înlătura un potențial pericol din traficul rutier, până la primirea rezultatelor de la medicină legală”, se mai arată în comincat.
Precizările transmise mai sus au fost făcute după ce, înainte de intrarea în vigoare a noilor prevederi din domeniul siguranței rutiere, conducerea Ministerului Afacerilor Interne a relaționat cu factorii decizionali din cadrul Parchetului General, pentru stabilirea unui mod unitar de aplicare a prevederilor Ordinului Comun al M.A.I. şi P.Î.C.C.J. nr. 56/12/C/2014, raportat la OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare ( inclusiv OUG 84 și OUG 97).
„În mod concret, facem trimitere la prevederile articolului 4, alin. 2 din Ordinul Comun, mai sus invocat, respectiv : ,,Înregistrarea actului de sesizare se face într-un termen de cel mult 5 zile, cu excepția cauzelor penale urgente, a căror înregistrare se realizează în termen de maxim 12 ore. În cuprinsul acestor termene, se realizează întreg circuitul administrativ intern, de la primirea sesizării până la predarea cauzei organului de cercetare penală al poliției judiciare”, mai spun polițiștii.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1239
Ultimele comentarii
Acum 54 minute
Un român
Acum 54 minute
@Tfl ist
Acum 1 oră
Primaria e S.R.L.-ul aurorei ???
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Un român