Patru bărbați din Sibiu au fost trimiși la Tribunal cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, după ce sunt suspectați că au vândut droguri de mare risc și substanțe psihoactive consumatorilor din județul Sibiu, o parte dintre ei minori.
La data de 25 iulie, polițiștii și procurorii sibieni au documentat activitatea infracțională a patru bărbați, cu vârste între 18 și 34 de ani, din județul Sibiu, cercetați pentru trafic de droguri de mare risc, în formă continuată și efectuare fără drept de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată.
Potrivit polițiștilor, în perioada ianuarie – iulie 2024, trei dintre bărbați ar fi procurat, deținut și comercializat către consumatori din județul Sibiu diferite cantități de drog de mare risc, sub formă de cristal (4-CMC).
Cu privire la un alt bărbat, cercetările efectuate au reliefat că, în același interval de timp, ar fi vândut unor consumatori din județul Sibiu, inclusiv minori, diferite cantități de substanțe psihoactive. De asemenea, la data de 17 iulie 2024, acesta a fost depistat deținând, în scopul vânzării, 5,30 grame de substanță psihoactivă 2-MMC.
În urma celor patru percheziții domiciliare, efectuate ieri, 25 iulie, în municipiul Sibiu și în satul Ludoș, au fost descoperite și ridicate 24 de grame de drog de mare risc (4-CMC), porționate în 46 de pungi de tip ziplock , o cantitate de canabis porționată și ambalată într-un plic transparent, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.
La data de 25 iulie 2024, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea a patru persoane.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu cu propunere de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Sibiu din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.
„Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se arată în comunicatul autorităților.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1556
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
R
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Newman
Acum 1 oră
Newman
Acum 1 oră
C