Sâmbătă,
13.09.2025
Parțial Noros
Acum
24°C

A început cea de-a 29-a ediţie a Festivalului Sighişoara Medievală

A început cea de-a 29-a ediţie a Festivalului Sighişoara Medievală

O paradă la care au participat toboşarul Cetăţii, domniţele şi magul Cetăţii Sighişoara, un Vlad Ţepeş pe picioroange, Peregrinii, Paladinii de Terra Medies, Menestrelii Cetăţii de Scaun, domniţele şi cavalerii de Mulbach, Mercenarii din Aserculiss, Contesa Anne de Bretagne, Călătorii în Evul Mediu, Breslele Unite şi cântăreaţa de muzică medievală Julia Shevel din Ucraina a deschis, vineri seara, a 29-a ediţie a Festivalului Sighişoara Medievală.

Parada a pornit din oraşul de jos, de pe strada 1 Decembrie 1918, a trecut pe strada Hermann Oberth, Piaţa Hermann Oberth, Strada Turnului, Piaţa Muzeului şi s-a încheiat în Piaţa Cetăţii, fiind salutată pe tot traseul de câteva mii de persoane, informează Agerpres.

"Vă mulţumesc pentru că sunteţi prezenţi la cea de-a 29 ediţie a Festivalului Sighişoara Medievală. Festivalul Medieval este organizat de către municipiul Sighişoara şi se află sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Margareta Custodele Coroanei Române. Suntem în Cetatea Medievală, aflată în patrimoniul UNESCO, iar timp de trei zile aici va fi locul de întâlnire pentru cavaleri, domniţe, magi şi, bineînţeles, îl avem şi pe Vlad Ţepeş pe picioroange. În acest an nu trebuie să ne fie frică de vampiri, nu este cazul, dar dacă circulaţi după ora 24:00 e bine să purtaţi o salbă de usturoi la gât. Vreau să ne bucurăm cu toţii de un eveniment atât de apreciat şi atât cu mult aşteptat. Vom avea programe artistice interactive, concerte şi activităţi pentru toate categoriile de vârstă. Ştiu că locuitorii Sighişoarei sunt gazde bune, iar acest lucru îl veţi vedea cu toţii şi îl veţi simţi în următoarele zile", a declarat primarul municipiului Sighişoara, Ioan Iulian Sîrbu, la festivitatea oficială de deschidere a manifestării, citat de Agerpres.

Şefa cancelariei Prefectului Judeţului Mureş, Mara Togănel, a arătat că miile de persoane venite să asiste la parada de debut a Festivalului Sighişoara Medievală au făcut o alegere bună.

"Aţi făcut o alegere foarte bună să veniţi la acest eveniment unic în România şi pentru că dacă domnul Dan Negru (prezentatorul evenimentului n.r.) spunea că inteligenţa artificială ne indică acest festival la Sighişoara, trebuie să vă spun că tot la o căutare pe Google vom vedea că Sighişoara este cel mai colorat oraş din România (...). Este colorat şi din prisma arhitecturii, este colorat şi din prisma sufletelor care înnobilează atât de frumos acest municipiu. Doresc să felicit gazdele pentru că orice eveniment de calitate, orice eveniment de această amploare nu s-ar putea organiza fără dumneavoastră, cei care exprimaţi atâta ospitalitate, civilizaţie şi evident, atâta autenticitate", a afirmat Mara Togănel.

La festivitatea de deschidere a Festivalului Sighişoara Medievală XXIX, prezentată de Dan Negru, a participat şi viceprimarul municipiului, Bogdan Burghelea, care a salutat oaspeţii străini.

În cadrul festivităţii de deschidere a Festivalului Sighişoara Medievală XXIX, Primăria Municipiului Sighişoara le-a premiat pe elevele care au obţinut mediile cele mai mari: Ioana Crăciun, care a reuşit cea mai mare medie din oraş la Evaluarea naţională, 9,57, şi Corina Bîscă, care a obţinut cae mai mare medie la examenul de Bacalaureat, 9,85.

"În urma conceptului regizoral făcut împreună cu Toma Enache şi cu maestrul Dorel Vişan şi cu un scenograf de la Sibiu, am creionat câteva momente mai speciale pentru acest eveniment prin care am încercat să-l aducem pe la Vlad Dracul, toboşarii de Aserculiss, împreună cu Călătorii în Evul Mediu şi cu Contesa Anne de Bretagne, care vor aduce o explozie de bucurie. Am pus accentul pe muzica medievală, pe jocurile medievale din vremea respectivă. Şi am mai adus nou la acest festival şi o serie de băuturi medievale", a declarat presei Ştefan Lungu, realizatorul artistic al Festivalului Sighişoara Medievală.

Sursa foto: Facebook primăria Sighișoara

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

3 comentarii

Cristi

Acum 1 an

Bine că faceți acum reclamă și Consiliului Județean Mureș. Nu va ajunge cu al nostru!
Raspunde

Un cititor

Acum 1 an

Ce treabă are această manifestare cu cultura?
Raspunde

Dorin

Acum 1 an

Intradevar au fost momente medievale in fiecare zi in 3 piete , animatori care au promovat cu interes a 29 editie si la incheierea fesivalului spectacolul pirotehnic cu Mercenarii din Aserculiss,Au participat urmatoarele trupe : Toboşarul Cetăţii, domniţele şi magul Cetăţii Sighişoara, un Vlad Ţepeş pe picioroange, Peregrinii, Paladinii de Terra Medies, Menestrelii Cetăţii de Scaun, domniţele şi cavalerii de Mulbach, Mercenarii din Aserculiss, Contesa Anne de Bretagne, Călătorii în Evul Mediu, Breslele Unite şi cântăreaţa de muzică medievală Julia Shevel din Ucraina a deschis, vineri seara, a 29-a ediţie a Festivalului Sighişoara Medievală. Felicitari echipei primariei pentru munca din spatele acestui eveniment care reuseste sa aduca pentru prima data dupa 20 ani , 18.700 de turisti in cetate.Asta inseamna unitate si munca in echipa.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus