Marți,
28.10.2025
Innorat
Acum
11°C

Profesoarele cu cele mai mari medii la Definitivat. Una este fost sportiv de performanță, alta a refuzat o universitate din Elveția, iar a treia are singura notă de 10 la proba scrisă

Profesoarele cu cele mai mari medii la Definitivat. Una este fost sportiv de performanță, alta a refuzat o universitate din Elveția, iar a treia are singura notă de 10 la proba scrisă

O singură notă de 10 a fost obținută la proba scrisă a examenului de Definitivat, de către profesoara de germană Monica Ghișe, însă medii de 10, care să însumeze și inspecțiile de la clasă, nu au fost., 9,96, 9,93 și 9,90 sunt cele mai mari medii ale județului. Marți, 30 iulie, au fost afișate rezultatele la examenul de Definitivat.

Livia Minodora Popușoi a obținut, înainte de contestații, cea mai mare medie la examenul de definitivat, 9,96 la specializarea Educație fizică și sport. Nu este singura provocare pe care a avut-o în această vară. În urmă cu doar câteva săptămâni a susținut și examenul de titularizare, pe care l-a promovat, de asemenea, cu o notă foarte mare: 9,90.

„Nu se ajunge foarte ușor la aceste note. Definitivatul a completat munca depusă și nota obținută la titularizare și a încheiat practic o etapă din cariera mea. Nota de la titularizare a venit chiar cu o zi înainte de examenul de Definitivat. Mi-am permis să mă bucur cred că două ore, după care, am făcut un duș rece și m-am întors să citesc ce mai aveam pentru a rămâne antentă la Definitivat. Acum pot spune că pentru mine anul acesta a fost un an perfect.”

În prezent, Livia predă educație fizică și sport la Școala Gimnazială din Ocna Sibiului, având în spate o carieră de sportiv de performanță. „Acesta este al doilea an de când sunt în învățământ, dar în spate am o carieră de handbalistă. Am jucat handbal la nivel profesionist”, spune profesoara.

Cel mai departe a ajuns să joace o finală de cupă europeană atunci când activa la echipa HCM Roman. Este originară din Brașov și a ajuns să locuiască în Sibiu datorită soțului. „Nu regret deloc”, spune ea. Este aici de 12 ani, iar la cariera sportivă a renunțat în momentul în care s-a născut prima ei fetiță. „După ce a venit pe lume și cea de-a doua fetiță am făcut o carieră din creșterea lor. În momentul în care au crescut suficient de mari încât să se descurce și singure, am încercat să mă orientez pe partea cealaltă, spre mine.”

Livia spune că mereu și-a dorit să ajungă profesor. „În liceu practicam deja sport de performanță și îmi aduc aminte că în momentul în care ne întreba doamna dirigintă cine, ce vrea să se facă, eu am spus profesor de educație fizică și sport. Doar că mi-a trebuit puțin mai mult pentru a ajunge unde mi-am dorit. Iubesc sportul și iubesc copiii.”

Este de părere că din sport se învață mult mai mult decât la prima vedere. „Imprimă și alte valori: cinste și curaj, ambiție, perseverență. De aceea orice pot transmite mai departe, pentru mine este un plus.”

Acestea sunt și motivele pentru care profesoara încearcă să atragă copiii către materia pe care o predă cu atâta drag. „Eu chiar cred că dacă reușim să-i atragem pe copiii noștri către sport, ei lasă telefoanele. Eu văd, inclusiv la fetele mele care fac handbal, că am reușit să le aduc plăcere și le-am motivat să fie aici. Încurajez părinții și îi încurajez și pe colegii mei să-i ajute pe copii să descopere sportul”, spune Livia.

După definitivat, următorul pas este susținerea Gradului II în învățământ, care vine la un interval de doi ani, din acest moment și la care Livia nu vrea să se gândească încă. Până atunci se va dedica familiei și copiilor de la școală, despre care spune că-și dorește să-i vadă fericiți, acolo unde vor să fie.

„Peste ani mi-aș dori să-și amintească de mine ca de acel profesor care a avut deschidere pentru fiecare dintre ei și care i-a motivat. Prima dată când am intrat în învățământ am fost trei luni la Gura Râului. Acolo eu am descoperit că îmi place ce fac, că pot să fac și ce înseamnă comunitatea. Și aici, la Ocna, unde predau acum, este un colectiv extraordinar și o conducere implicată care mă ajută să cred că va fi bine. Copiii mă iubesc și o spun fără dram de îngâmfare, iar asta este cel mai important pentru mine. Cred că am reușit să mă apropiu de ei și îmi doresc să aibă un drum drept și cinstit. Indiferent ce aleg să facă în viață mai târziu, eu cred că dacă ei își însușesc acum o serie de valori: cinste, corectitudine, ambiție, verticalitate, vor reuși. Asta este ceea ce le doresc: să ajungă unde vor ei și să le fie bine”.

A refuzat o universitate din Elveția unde fusese admisă. Acum predă în Sibiu

Olivia Betina Pădurean a obținut media 9,93 la examenul de Definitivat. Cu Olivia am vorbit și anul trecut când a obținut nota 10 la examenul de Titularizare. Un examen și o notă care, în logica absurdă a sistemului nostru de învățământ, i-a oferit șansa de a-și alege posturile, dar, deși a promovat l-a promovat cu brio, nu este titulară pe post, pentru că nu sunt posturi. Iar pentru a deveni, cu adevărat titulară, trebuie să mai susțină o dată examenul.

„După titularizare, luând nota maximă, am putut să-mi aleg posturile, dar fără a fi titulară pe ele. Au apărut cele două posturi pe care le-am luat eu cu o viabilitatea de patru ani. Adică în acești patru ani, eu dacă luam definitivatul puteam să fiu pe viabilitate cât există posturile în școala respectivă. Nu am vrut să aștept și am dat definitivatul după primul an. Și l-am luat și pe acesta, dar dacă vreau să fiu titulară în adevăratul sens al cuvântului și să apară și în sistem că sunt titulară, trebuie să mai dau o dată acest examen și să iau peste 7”, explică fata. Spune că, cel mai probabil, acesta este și motivul pentru care mulți tineri nu îndrăznesc să se înhame la așa ceva.  

Și cu toate acestea Olivia a rămas în România și în Sibiu, refuzând o universitate de top din Elveția, unde fusese admisă la specializarea management hotelier și chiar în sistemul de învățământ. A rămas din considerentul că dacă toți ar pleca, țara noastră nu ar mai avea cu ce să se mândrească.

„Are nevoie și țara noastră de persoane capabile care să o ajute să evolueze. Vă spun sincer, eu sunt foarte fericită că am luat anul trecut 10, acum 9,93 pe care îl consider ca pe un 10 și sunt foarte fericită că am ales acest domeniu. Eu vorbesc și cunosc trei limbi: germană, engleză și spaniolă. Puteam alege alt domeniu, dar vă spun că anul acesta a fost un an special din toate punctele de vedere. În primul rând pentru că am avut bucuria de a întâlni cadre didactice care au fost dedicate și care m-au primit cu drag în colectivul școlii. Și cel mai înălțător motiv sunt elevii cu care am avut o relație atât de frumoasă, construită pe respect reciproc, încredere, susținere și comunicare eficientă. Și vă spun că am simțit că elevii au încredere în mine că-i voi susține și că le voi fi mereu alături” și este imposibil să nu simți pasiunea din vocea Oliviei.

Profesoara a predat germana timp de un an de zile la Școala gimnazială „Ion Luca Caragiale” unde a avut 14 ore și la Școala Gimnazială Nr. 2 din Cisnădie unde a avut patru ore. Va rămâne în învățământ pentru elevii ei și-și dorește ca peste ani să-și amintească de profa` de germană ca de un om care le-a insuflat respect, încredere și bunătate. „Acestea sunt cele trei concepte pe care am mers eu. Am încercat să-i fac să înțeleagă faptul că atunci când există respect merge totul atât de bine. Și mi-au arătat că au înțeles.”

În momentul de față Olivia este masterandă în două programe. Unul este la Facultatea de Litere și cel de-al doilea este la Facultatea de Științe Socio-Umane, mastere la care a fost admisă tot cu 10. Recunoaște că, privit în ansamblu, a fost un an stresant, pentru că a avut emoții și pentru elevii ei de clasa a VIII-a, dar și pentru examenele ei. De aceea a decis să ia, acum, o pauză și să se odihnească. La anul va fi o altă poveste: două dizertații, un modul și un nou examen de Titularizare. „Nu mă sperii, pentru că eu dacă fac un lucru, îl fac până la capăt”, spune Olivia.

Singura notă de 10 din județ, la Definitivat

Monica Ghișe are a treia medie pe județ, 9,90 pentru disciplina germană modernă și singura notă de 10 obținută la examenul scris. Este al doilea ei an în învățământ. În primul an a predat la Liceul Tehnologic din Tălmaciu, iar în cel de-al doilea a predat germană la Liceul teoretic „Onisifor Ghibu” și la Colegiul Economic „George Barițiu” din Sibiu.

În anul 2003 a terminat Facultatea de Litere, specializarea germană - engleză și o perioadă a lucrat în domeniul privat și, apoi, independent. La un moment dat s-a ivit o ocazie de a intra în educație, pe care nu a ratat-o.

„De mult cochetam cu ideea de a intra în învățământ, dar nu am găsit momentul potrivit până acum doi ani când am intrat întâmplător. Era nevoie de cadre didactice care să predea germana la liceul din Tălmaciu, am aflat de acest post, am dat un examen la nivel de școală, apoi în următorul an mi s-a spus că dacă vreau să rămân în sistem va trebui să dau titularizarea”, povestește Monica.

A dat titularizarea anul trecut și deși a putut să-și aleagă posturile, la fel ca în cazul Oliviei nu existau posturi titulare. A obținut, în schimb, viabilitate pe posturile ei și va fi titulară la nivel de școli. Chiar dacă nu este ușor și de multe ori de înțeles ceea ce-i oferă sistemul, Monica a decis să rămână. „Îmi place mult ceea ce fac. Întotdeauna mi-a plăcut.”

Își dorește de la elevii ei să ia în serios școala și să descopere învățatul de plăcere. „Fiecare materie în parte are informații care le vor fi de folos cândva.”

Examenul de Definitivat nu i s-a părut foarte greu. Spune că, la fel ca și în cazul elevilor, cheie stă în pregătirea constantă.„Chiar dacă nu am predat, am avut tangență cu limba germană de-a lungul anilor permanent și la fel este și cu materia și cu școala. Trebuie să te pregătești constant”, încheie Monica.

La nivelul județului Sibiu 62 de cadre didactice au obținut medii între 9 și 9,99.

 

Citește și Cei cinci profesori de 10 ai Sibiului. „Important este să predai cu sufletul”

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

6 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Profu

Acum 1 an

Cam tarziu a dat dmna Ghise definitivatul...
Raspunde

Radu

Acum 1 an

Tarziu? Nici vorba. Eu vad o profesoara tanara care va modela in mod fericit pentru Romania multe generatii de elevi de acum inainte. Esti cam ofticos draga Profu' pe succesul altora.

Raspunde

Profu

Acum 1 an

Eu stiu ce spun, nu sunt ofticos deloc, am deja gradul I. Cat despre modelare, hai sa fim seriosi, germana e o limba grea.
Raspunde

Aim

Acum 1 an

Felicitări stimate doamne!!!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Emil

Acum 1 an

Cpnteaza si partidul ce le examineaza..
Raspunde

Dd

Acum 1 an

Sper sa citeasca multi copii articolul! Felicitari si mult succes pe viitor! Sa va rasplateasca Dzeu si statul roman munca titanica depusa!! Mandru de voi, desi nu va cunosc!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus