Premierul Marcel Ciolacu a declarat astăzi, miercuri, 31 iulie, într-o vizită pe Valea Oltului, în zona în care se desfășoară lucrări de defrișare pentru construcția tronsonului 2 din autostrada Sibiu – Pitești că acestea au fost cele mai grele lucrări de după 1989.
”A fost o decizie corectă, (n.r. de a închide circulația pe Valea Oltului pe timpul zilei) având și un partener corect în constructor, care și-au asumat un timp strict pe care-l vor respecta, sperăm să ne ajute și vremea. E una din cele mai mari realizări.
Dar lucrările cele mai grele încep acum. Eu cred că sunt cele mai grele lucrări pe care le avem după Revoluție. E un fel de preambul la ce va urma cea mai mare investiție Comarnic – Brașov”, a transmis Ciolacu.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a precizat că lucrările aici au ajuns la 75%, iar circulația va fi posibilă și ziua din 9 august.
”Progresul a fost de 50%, suntem acum la aproape de 75%, suntem în grafic. Săptămâna viitoare avem termenul maxim de 9 august să redăm circulația. Au lucrat foarte bine, s-a lucrat consistent, dovada că s-a ajuns în 3 săptămâni la acest procent.
Mai spun o dată, amânarea lucrărilor de la 1 iulie, la 1 august, ar fi însemnat întârziere de un an și penalități de 89 de milioane de lei. Am explicat care sunt motivele, domnul prim-ministru a înțeles și el. Am avut și suportul celor care au lucrat. Sper să nu fie cu deochi și ultima săptămâna viitoare să se lucreze în același ritm”, a mai spus Grindeanu.
Sursa foto: Captură video
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: cand se redac irculatia , ciolacu pe valea oltului , Grindeanu , valea oltului , circulatia pe valea oltului
Vizualizari: 1933
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Aci Duțu
Acum 4 ore
John S
Acum 4 ore
Emil
Acum 6 ore
Nustiu
Acum 6 ore
Leonard