Primăria Municipiului Sibiu anunță că Podul Gării se închide complet pentru două luni, începând de miercuri, 7 august.
După semnarea contractului pentru execuția lucrărilor de reabilitare a Podului Gării, Primăria Sibiu emite ordinul de începere a lucrărilor cu data de luni, 5 august. Podul se va închide complet circulației de miercuri, 7 august, ora 9 pentru a permite desfășurarea acestor lucrărilor complexe.
„Acestea includ decopertarea completă a podului până la placa de beton, refacerea hidroizolației și a rosturilor de dilatație, a îmbrăcăminții asfaltice pe carosabil și trotuare, crearea canalizației de telecomunicații și refacerea canalizării pluviale, precum și înlocuirea parapetelor pietonale și modernizarea scărilor care fac legătura cu zona Gării Sibiu.
Astfel, având în vedere acest aspect, Comisia de sistematizare a circulației a emis aviz pentru închiderea circulației pe pod pentru următoarele două luni, timp în care constructorul va finaliza lucrările pe suprafața acestuia. În cea de-a treia lună de contract se vor continua intervențiile, însă fără a afecta traficul pe pod”, transmit reprezentanții primăriei Sibiu într-un comunicat de presă.
Rute alternative
Traficul auto va fi deviat, în funcție de direcția de deplasare, pe:
- Henri Coandă – cartier Vasile Aaron
- Viitorului; de altfel modernizarea tronsonului dintre str. Târgu Fânului și str. Moara de Scoarță, recent finalizată, a fost corelată cu investiția pentru Podul Gării, tocmai pentru ca strada Viitorului să poată fi o rută alternativă
- Podului – str. Viitorului
- Centura ocolitoare a Sibiului, pentru cei care se deplasează spre/dinspre N, N-V
Circulația pe drumul pe sub pod spre Gară nu se va închide, dar se va circula pe o singură bandă în zona mall-ului, cealaltă urmând să fie închisă. Prin urmare, traseele Tursib care au această rută spre Gară nu vor fi afectate. În schimb, zona de sub pod va fi eliberată de mașinile parcate începând de luni, 5 august.
De asemenea, traseele Tursib care traversau Podul Gării vor fi și acestea deviate, pe https://tursib.ro/news/devieri-de-circulatie-ale-mijloacelor-de-transport-tursib-inchidere-podul-garii fiind afișate informațiile cu privire la aceste modificări.
Și traficul pietonal peste pod se va închide, pietonii urmând să fie direcționați spre pasajul pietonal subteran Lupeni.
„Participanții la trafic sunt rugați să dea dovadă de înțelegere și să își planifice traseele de deplasare în consecință”, mai transmit reprezentanții primăriei.
Foto: Primăria Sibiu


Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2977


Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Gelu
Acum 2 ore
Lucian
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Poze, poze, poze -vedetisme si sefii
Acum 2 ore
Emil