Marți,
19.08.2025
Partial Noros
Acum
22°C

Wizz Air, amendată în Ungaria cu 770.000 de euro pentru comunicare înşelătoare. Și-ar fi împins clienții către servicii mai scumpe

Wizz Air, amendată în Ungaria cu 770.000 de euro pentru comunicare înşelătoare. Și-ar fi împins clienții către servicii mai scumpe

Autoritatea pentru concurenţă din Ungaria a aplicat Wizz Air o amendă de 770.000 de euro pentru comunicare înşelătoare, a anunţat sâmbătă instituţia pe site-ul său, transmite Reuters,citată de News.ro.

Instituţia a declarat că Wizz Air a încălcat obligaţia profesională de due diligence şi a fost înşelătoare în modul în care şi-a descris serviciul de check-in automat şi a împins consumatorii către pachete mai scumpe.

Wizz Air nu a fost disponibilă imediat pentru comentarii.

Amenda vine după ce Wizz Air şi-a redus estimarea profitului anual, la începutul acestei săptămâni, în urma unei scăderi cu 44% a profitului operaţional din primul trimestru, parţial din cauza costurilor legate de problemele motoarelorPratt & Whitney şi încheierea unor contracte de leasing unice pentru a spori capacitatea.

Compania aeriană low-cost, care zboară cu o flotă de avioane Airbus, s-a confruntat cu provocări legate de motoarele Pratt şi Whitney RTX, 46 dintre avioanele sale urmând să fie reţinute la sol pentru inspecţii în această vară, punând constrângeri asupra capacităţii.

Companiile aeriene europene s-au confruntat cu o primă jumătate a anului dificilă din cauza creşterii în spirală a costurilor şi a normalizării cererii clienţilor, după un boom iniţial post-pandemie.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus