Sâmbătă,
13.09.2025
Parțial Noros
Acum
21°C

Meteorologii sibieni: noua săptămână începe cu trei zile „izolat caniculare” și „disconfort termic ridicat”. Prognoza următoarelor șapte zile

Meteorologii sibieni: noua săptămână începe cu trei zile „izolat caniculare” și „disconfort termic ridicat”. Prognoza următoarelor șapte zile

Serviciul regional de prognoză a vremii de la Sibiu anunță că noua săptămână debutează cu trei zile în care chiar și la Păltiniș temperaturile se vor apropia de 30 de grade.

34 de grade vor fi la Sibiu, 25 – la Dumbrăveni, 27 – la Păltiniș și 18 la Bâlea Lac este prognoza meteorologilor sibieni pentru maximele din prima zi a noii săptămâni. Zi pentru care Administrația națională de meteorologie a emis o avertizare cu cod portocaliu de caniculă inclusiv peste județul Sibiu. Urmează o săptămână în care de luni până miercuri meteorologii sibieni anunță că, izolat, va fi caniculă în Sibiu și că va ploua în fiecare zi.

Luni, 19 august

Vremea va fi călduroasă, izolat caniculară. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări temporare după-amiaza și seara. Izolat, cu precădere în zonele montane și submontane, se vor semnala averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. În zonele montane, cantitățile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în sudul regiunii, dar și asociate averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 33 și 35 de grade, iar cele minime între 15 și 17 de grade. În cursul după-amiezii disconfortul termic va fi ridicat, iar pe arii restrânse indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități.

Marți, 20 august

Vremea va fi călduroasă, izolat caniculară. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări temporare după-amiaza și seara. Izolat la munte vor fi condiții de averse de ploaie, posibil însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări temporare în sudul regiunii. Temperaturile maxime se vor încadra între 33 și 35 de grade, iar cele minime între 13 și 16 de grade. În cursul după-amiezii disconfortul termic va fi ridicat, iar pe arii restrânse indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități.

Miercuri, 21 august

Vremea va fi călduroasă, izolat caniculară. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări temporare după orele amiezii în zonele montane. Izolat, îndeosebi în zonele montane, vor fi perioade cu averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări izolate. Temperaturile maxime se vor încadra între 33 și 35 de grade, iar cele minime între 16 și 18 de grade. În cursul după-amiezii disconfortul termic va fi ridicat, iar pe arii restrânse indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități.

Joi, 22 august

Temperaturile vor înregistra o ușoară scădere, dar vremea va fi în continuare călduroasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări temporare. Pe arii restrânse se vor semnala averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, cu precădere în zonele montane, unde izolat cantitățile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări izolate. Temperaturile maxime se vor încadra între 29 și 31 de grade, iar cele minime între 15 și 17 de grade. În cursul după-amiezii disconfortul termic va fi ridicat, iar izolat în jumătatea vestică a regiunii indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități.

Sfârșitul săptămânii

Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a regiunii. În cursul după-amiezelor, pe arii restrânse în zonele de munte și izolat în rest, vor fi condiții pentru averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

@@@

Acum 1 an

Apropo de poza ce insoteste articolul...Sa stai in maine sa e ude in ... trei litere...

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus