Sâmbătă,
13.09.2025
Innorat
Acum
22°C

Moscova, vizată azi noapte de un atac cu drone ucrainene

Moscova, vizată azi noapte de un atac cu drone ucrainene

Capitala Rusiei a fost vizată în noaptea de marţi spre miercuri de unul dintre cele mai puternice atacuri cu drone ucrainene din istoria sa, a anunţat miercuri primarul Moscovei, Serghei Sobianin, transmite AFP, citat de Agerpres

Conform Ministerului rus al Apărării, în timpul nopţii "au fost distruse 11 drone" deasupra teritoriului Moscovei şi al regiunii sale.

"Aceasta este una din cele mai mari tentative de atac cu drone efectuate vreodată împotriva Moscovei", a afirmat primarul capitalei ruse într-o declaraţie pe Telegram.

Cel puţin trei drone au fost doborâte în districtul Podolsk din sudul regiunii Moscova, fără a provoca răniţi sau pagube, potrivit aceleiaşi surse.

Atacul cu drone asupra Moscovei a avut loc în contextul în care Rusia se confruntă din 6 august cu o ofensivă ucraineană fără precedent în regiunea de graniţă Kursk.

În total, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, 45 de drone ucrainene au fost distruse de sistemele ruseşti de apărare aeriană deasupra regiunilor Moscova (11), Briansk (23), Belgorod (6), Kaluga (3) şi Kursk (2), a detaliat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat de presă.

De asemenea, o rachetă a fost doborâtă în jurul orei 01:00 (22:00 GMT marţi) în vestul regiunii Rostov, la graniţa cu Ucraina, potrivit guvernatorului regional Vasili Golubev.

Oraşul Moscova şi regiunea sa, situate la peste 500 de kilometri de graniţa cu Ucraina, au mai fost vizate, rar, de atacuri cu drone. În vara anului 2023, au fost distruse drone deasupra cartierului de afaceri al capitalei, iar în mai 2023, două drone au fost doborâte în apropierea Kremlinului.

Rusia se confruntă de două săptămâni cu o ofensivă transfrontalieră din partea forţelor Kievului, încă în desfăşurare, în timp ce trupele ruse îşi continuă avansul în estul Ucrainei.

Moscova a exclus orice negocieri cu Kievul "în această etapă."

Citește și Armata ucraineană a publicat înregistrări video cu operaţiunile din primele ore ale ofensivei în provincia Kursk

foto ilustrativă depositphotos.com

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus