Miercuri,
18.09.2024
Cer Senin
Acum
14°C

O femeie de 61 de ani, cercetată penal pentru declanşarea incendiului de vegetaţie din Racoviţa

O femeie de 61 de ani, cercetată penal pentru declanşarea incendiului de vegetaţie din Racoviţa

Poliţiştii vâlceni cercetează, în cadrul unui dosar penal, o femeie de 61 de ani din Racoviţa, bănuită că ar fi provocat incendiul de vegetaţie din localitate, au informat, marţi seara, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, citați de Agerpres

"În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat o femeie de 61 de ani, din localitatea Racoviţa, aceasta fiind bănuită de producerea incendiului. În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "distrugere din culpă", pentru a fi stabilite toate cauzele şi împrejurările în care s-a produs incendiul. În funcţie de evoluţia anchetei, vor fi dispuse şi măsurile legale care se impun", au transmis reprezentanţii Poliţiei Vâlcea.

Incendiul de vegetaţie din comuna Racoviţa a fost anunţat luni după-amiaza, iniţial pe o suprafaţă mică de vegetaţie uscată din apropierea unor gospodării, dar din cauza vântului puternic flăcările s-au propagat cu rapiditate în pădurea mixtă de foioase şi răşinoase de pe versant.

Citește și Incendiu pe 40 de ha în zona muntoasă a localității Racovița, de pe Valea Oltului. Intervin peste 100 de pompieri, pădurari și voluntari

În prezent, suprafaţa afectată depăşeşte 60 de hectare, în cursul zilei de marţi în zonă acţionând, pe lângă 124 de pompieri, pădurari şi voluntari mobilizaţi la sol, un elicopter IGSU şi două aeronave Spartan de la Ministerul Apărării Naţionale, care au lansat din aer cantităţi mari de apă peste focare şi au reuşit să înlăture pericolul ca focul să ajungă la locuinţele din vecinătate.

video ISU Vâlcea

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea au anunţat că operaţiunile de stingere a incendiului vor fi reluate miercuri dimineaţa, peste noapte zona urmând să fie supravegheată de un echipaj de pompieri de la Staţia Brezoi. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

3 comentarii

Ovidiu

Acum 2 săptămâni

Atmosfera, pamant si vegetatie prea uscate in lipsa ploilor. Este doar o chestiune de timp si aceste incendii vor fi tot mai frecvente si la noi datorita incalzirii globale si secetei. Luna septembrie trebuia sa fie deja mai rece si umeda specific climei Romaniei asa cum o stiam. Nu mai este cazul. Saraca batranica...
Raspunde

Ron

Acum 1 săptămână

Ce femeie ca parca scria presa ca nistrle tigani au provocat incendiul! Da stim...n avem voie sa ai acuzam ca sintem...rasisti. in ceea ce priveste incendiul e o moda asta cu incendierea si nimeni nu face nimic. Unde s acum agent green...n ong uri de mediu care zbiara ca se taie padurile? Sau sa intelegem ca daca se incendiaza e ok??? Asta e inca o dovada a altor interese ascunse a acestor ong uri de mediu. Nu i intereseaza deloc mediul. Cit despre cei care provoaca incenndii ia sa spinzuram vreo 2..3 la intrarea in localitati cu mesajul...ei au incenndiat cimpul x...padurea...y...etc. nu ca...o femeie
Raspunde

Emil

Acum 1 săptămână

Sub talpa infractorilor PNL-PSD, pompierii, politistii si magistratii au devenit experti in dezinformari, falsuri si diversiuni.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus