Vineri,
03.10.2025
Ploi Moderate
Acum
4°C

Deszăpezirea va fi mai scumpă la iarnă, există pestă la oi și peste 160 de cauciucuri aruncate în Cibin

Deszăpezirea va fi mai scumpă la iarnă, există pestă la oi și peste 160 de cauciucuri aruncate în Cibin

Cele mai importante știri din Sibiu, așa cum au apărut în Turnul Sfatului:

19:46

PNL: Păltiniș și Gura Râului vor fi racordate la gaze naturale din. Investiția începe în 2025 și ajunge la peste 19 milioane lei

”Stațiunea Păltiniș și comuna Gura Râului vor fi racordate la rețeaua de gaze naturale. Proiectul a intrat în linie dreaptă, având documentațiile finalizate și licitația în pregătire”, anunță președintele PNL Sibiu, deputatul Raluca Turcan, pe pagina de Facebook.

19:20

Există pestă la oi? De la ”au inventat o boală să stăm la mila lor”, la ”70% din efective, mai devreme sau mai târziu mor dacă au acest virus”

”Nu există pestă la oi, e o boală inventată”, spune cel mai celebru cioban din Sibiu, Gheorghe Dănulețiu, cunoscut sub numele de Ghiță Ciobanu. El a declarat pentru Turnul Sfatului, în urmă cu câteva zile, că această boală ar fi fost ”inventată” de către Uniunea Europeană pentru a distruge ”și acest sector agricol”.

15:51

Curățenia în Sibiu se scumpește cu 5,58%. La fel și viitoarele servicii de deszăpezire

Primăria Sibiu propune consilierilor locali să încuviințeze solicitarea celor de la Soma, de ajustare a tarifelor pentru serviciile de salubrizarea stradală și deszăpezire în municipiu și în Păltiniș.

15:51

Deputatul Ovidiu Ganț, decorat de Papa Francisc. ”O deosebită onoare pentru minoritatea germană”

Sanctitatea Sa Papa Francisc l-a decorat pe deputatul FDGR Ovidiu Ganț cu Ordinul ”Pius al IX-lea” (Ordine Piano) în grad de cavaler împreună cu colegul de parlament Silviu Vexler, reprezentantul minorității evreiești, anunță Forumul într-un comunicat de presă

15:34

Primăria Sibiu șterge majorări de aproape patru milioane de lei, în speranța că recuperează peste 11,5 milioane de lei

Executivul local propune – ca urmare a reglementărilor adoptate la nivel național – scutirea de la plata majorărilor de întârziere pentru datornici – atât firme, cât și persoane juridice – calculate până la finele lunii august. În total este vorba de majorări de întârziere cu o valoare de 3,87 milioane de lei.

15:19

Fostul ministru de Interne Gavril Dejeu: ”Azi avem un efluviu al credinței și al lăcașurilor de cult”. ”Nu cred că vom deveni național-religioși”

„Responsabilitate și vinovăție în procesul Mântuitorului” este ultima carte scrisă de fostul ministru de Interne, Gavril Dejeu. Abordează în ea teme ce țin de credință, religie, cultură și filozofie și a fost o ocazie de a vedea realitatea românească văzută din acest punct de vedere prin ochii unui om care a studiat ultimii doă mii de ani de umanitate și a trăit din plin primii ani de libertate românească.

14:02

Apele Române au ajuns la 161 de cauciucuri scoase din Cibin

Apele Române prin Sistemul de Gosporărire a Apelor Sibiu a reluat luni acțiunea demarată săptămâna trecută de curățare a râului Cibin de cauciucuri aruncate.

11:25

Eugen Cojocaru, owner la GSD, antreprenor și mentor: Abia acum oamenii încep să facă business și nu bișniță. Mediul de afaceri în România este încă tânăr, foarte tânăr

În doar câteva zile, Sibiul va deveni gazdă pentru zeci de antreprenori sosiți din toată țara pentru a participa la ”Transylvania meets business people” – (r)Evoluția mentalității de creștere.

10:23

VIDEO S-au săpat două treimi din tunelurile de pe lotul 4 din Sibiu Pitești. Lucrările au ajuns aici la stadiu fizic de execuție de 50%

S-au forat două treimi din cele două fire de tunel de pe lotul 4 al autostrăzii Sibiu – Pitești, anunță secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu într-o postare pe Facebook.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Xxx

Acum 1 an

De ani si ani zapada e tot mai putina( cind ninge oricum nu se prea curata dar sint amendati cetatenii care nu curata spatiul public) dar costurile sint tot mai mari!

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus