S-au forat două treimi din cele două fire de tunel de pe lotul 4 al autostrăzii Sibiu – Pitești, anunță secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu într-o postare pe Facebook.
Conform acestuia, s-au săpat 940 metri în Tunelul Daniela (sensul de mers Sibiu-Pitești) și 830 metri în Tunelul Alina (sensul de mers Pitești-Sibiu). ”Totodată, antreprenorul a început lucrările de realizare a radierului aferent Tunelului Alina, fiind deja executați aproximativ 550 metri”, menționează Scrioșteanu care precizează că lucrările de aici au ajuns la 50%, stadiu fizic.
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu spunea anterior că pe acest lot se poate vorbi chiar despre o devansare a termenului, acum stabilit pentru martie 2027.
„Mă aflu pe șantierul Secțiunii 4: Tigveni – Curtea de Argeș a Autostrăzii Sibiu – Pitești A1, unde construim primul tunel rutier la nivel de autostradă de pe acest drum de mare viteză pe sub Dealul Momaia din județul Argeș, pentru a verifica progresul lucrărilor. (...) Săptămâna aceasta, procentul lucrărilor pe total șantier a depășit 50%, ceea ce mă bucură, având în vedere faptul că termenul de finalizare a lucrărilor este 2027”, a transmis secretarul de stat Ionel Scrioșteanu.
Investiție de 1,7 miliarde de lei
Contractul pentru Lotul 4 al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești a fost semnat cu constructorul austriac PORR în noiembrie 2021 (mandatul Dan Vîlceanu) pentru 1,7 miliarde lei (34 milioane Euro/km) ca urmare a complexității tehnice, tunelul și viaductele de pe traseu. Lotul include tunelul de la Curtea de Argeș (Dealul Momâia), cu o lungime totală de 1350 metri galerie dublă (2700 metri total).
Asociația Pro Infrastructură estimează finalizarea lotului Curtea de Argeș -Tigveni (10 km.) la finalul anului 2026, amintește Economedia.
„La jumătatea tunelului Curtea de Argeș de pe Autostrada A1 Astăzi, duminică, am vizitat tunelul de 1,35 kilometri de pe Secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu-Pitești. Antreprenorul Porr a ajuns la 650 metri excavați pe calea spre Curtea de Argeș și la 500 de metri pe sensul spre Sibiu. S-a forat și prima galerie de legătură (pietonală), iar pe firul spre Curtea de Argeș urmează în scurt timp excavarea galeriei de trecere pentru vehicule din centrul tunelului. În ciuda terenului foarte dificil, plin de nisip și argile, care necesită multă meticulozitate, atenție și pricepere din partea inginerilor Porr, lucrările înaintează bine. L-am întrebat pe ghidul nostru dacă se așteaptă ca a doua jumătate a excavației să fie mai ușoară și ne-a spus că sigur nu va fi. În scurta filmare cu telefonul din capătul galeriei spre Sibiu, un tânăr operator de buldozer de 25 de ani, dar cu 8 ani de experiență, își arată îndemânarea mutând materialul proaspăt excavat în viteză, cu o precizie remarcabilă. Lucrează nonstop, 24/24, 7 zile din 7, o echipă de experți din 11 țări condusă de un inginer cu 40 de ani de experiență în execuția de tuneluri. Sunt șanse bune să circulăm pe aici în decembrie 2026, puțin înainte de termenul contractual martie 2027”, a transmis API.
Ministrul Trasporturilor Sorin Grindeanu spunea de asemenea că termenele de inaugurare pe loturile 4 și 5 din Autostrada Sibiu – Pitești ar putea fi devansate, ținând cont de stadiul actual al lucrărilor. Grindeanu a anunțat că, dacă lucrările continuă în același ritm, se poate vorbi chiar despre o devansare a termenului pentru acest lot, acum stabilit pentru martie 2027.
Sursa foto: Captură video
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1732
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Q
Acum 11 ore
Newman
Acum 11 ore
Ron
Acum 12 ore
Eu
Acum 13 ore
Emil