Luni,
28.04.2025
Innorat
Acum
9°C

Zeci de evenimente sportive la Sibiu într-o nouă ediție „BE ACTIVE”

Zeci de evenimente sportive la Sibiu într-o nouă ediție „BE ACTIVE”

Sibiul participă și anul acesta, pentru al treilea an consecutiv, la programul „BE ACTIVE”, inițiat de Agenția Națională pentru Sport în contextul Săptămânii Europene a Sportului, un program al Comisiei Europene care se desfășoară în această săptămână, spun reprezentanții Primăriei Sibiu. 

Mai jos puteți consulta programul pe zile, așa cum a fost el transmis. 

Luni, 23 septembrie

Între orele 16.00-19.30, Clubul Sportiv Școlar Sibiu organizează la baza sportivă proprie de pe bulevardul Victoriei nr. 35, activități de inițiere în patinajul viteză pe role, prin jocuri, ștafete și demonstrații de elemente tehnice.

Marți, 24 septembrie

Între orele 08.30 și 10.00, Clubul Sportiv Școlar Sibiu oferă celor interesați posibilitatea de a participa la activități de inițiere în handbal la Sala Transilvania.

De la ora 18.30, Clubul Sportiv Comunitar organizează pentru publicul larg un antrenament de alergare, pe pista de atletism a Stadionului Municipal Sibiu.

Baia Populară Sibiu așteaptă sibienii la o serie de activități sportive cu participare gratuită, la fiecare putând participa un număr de maxim 10 persoane care trebuie să se înscrie apelând numărul de telefon 0269/21.44.45.

Un antrenament de Taekwondo, între orele 16.00 – 17.00

Un antrenament pe circuitul de forță în sala de fitness, între orele 17.00 – 18.00

Un antrenament de box, între orele 18.00-19.00

Un antrenament de stretching, de la ora 18.30 la ora 19.30

Miercuri, 25 septembrie

Între orele 08.00 și 20.00, cei dornici de mișcare pot utiliza gratuit pista de atletism a Stadionului Municipal, o inițiativă a Serviciului Sport și Agrement al Primăriei Sibiu

Între orele 07.30-11.00 și respectiv 13.00 - 17.00, în sala de sport din Parcarea Teatrului, Clubul Sportiv Școlar Sibiu invită publicul să participe la Ziua Baschetului, marcată prin activități de inițiere în acest sport, prin jocuri și demonstrații. Echipele de baschet feminin și masculin vor susține și antrenamente în acest interval orar.

Joi, 26 septembrie

La Complexul Lacul Binder, sibienii sunt așteptați între orele 12.00 - 17.00, pentru plimbări gratuite cu caiacul sau placa de SUP.

De la ora 16.00 va avea loc la Baia Populară Sibiu un concurs de înot între 50 de copii care urmează cursurile aici.

De la ora 18.00, Clubul Sportiv Comunitar organizează un tur de alergare prin cartierele Sibiului. Doritorii de mișcare sunt așteptați în Piața Mare, punctul de plecare.

Sâmbătă, 28 septembrie

Începând cu ora 09.00, Clubul Sportiv Comunitar Sibiu organizează un tur de alergare prin parcul Sub Arini, punctul de plecare fiind Stadionul Municipal, pe latura dinspre Aleea Mihai Eminescu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus