Duminică,
12.10.2025
Innorat
Acum
11°C

Cea mai mare platformă de criptomonede organizează o întâlnire la Sibiu cu „fanii crypto” pentru a marca înregistrarea oficială în Argentina

Cea mai mare platformă de criptomonede organizează o întâlnire la Sibiu cu „fanii crypto” pentru a marca înregistrarea oficială în Argentina

Binance România organizează o întâlnire la Sibiu cu entuziaștii crypto pe data de 10 octombrie. Evenimentul face parte dintr-o serie de întâlniri pentru promovarea noutăților legate de platforma de tranzacționare.

În cadrul întâlnirii sunt planificate discuții despre ultimele noutăți din industria crypto, potrivit crypto.ro.

Evenimentul are loc, potrivit organizatorilor, cu ocazia recentei înregistrări oficiale în Registrul Furnizorilor de Servicii cu Active Virtuale din Argentina.

Binance este cel mai mare exchange de criptomonede din lume, fondat în 2017 de Changpeng Zhao (cunoscut sub numele de CZ). Acesta a fost arestat în aprilie timp de 4 luni pentru că nu a implementat controale adecvate împotriva spălării banilor la Binance. Compania a fost înregistrată oficial în Argentina, Franța și Emiratele Arabe Unite.

În România, Binance nu este înregistrată oficial ca o companie locală cu personalitate juridică. În schimb, își desfășoară activitatea prin platforma globală, oferind acces la servicii de tranzacționare și alte produse financiare legate de criptomonede utilizatorilor din România. Cu toate acestea, Binance organizează evenimente pentru entuziaștii crypto și are o prezență activă în mediul online.

Într-un interviu acordat anul trecut Ziarului Financiar, Kiril Khomiakov, manager general al Binance pentru Europa Centrală şi de Est, a refuzat să spună câte birouri are compania în România, cum se numeşte entitatea pe care o operează în țară, câţi angajaţi are și cu câte companii are parteneriate.

Este important de menționat că, în UE, inclusiv România, reglementările privind criptomonedele sunt într-o fază de dezvoltare și sunt influențate de noul cadru legislativ european MiCA (Markets in Crypto-Assets Regulation).

Conform unor estimări, între 350.000 și 550.000 de români au conturi pe platformele crypto. Rulajele lor anuale sunt de peste 10-20 miliarde de dolari (sursa). În România, nimeni nu știe cu exactitate nici numărul celor care dețin sau tranzacționează criptomonede, nici care este valoarea reală a câștigurilor.

Chiar și statul român deține un portofel virtual (wallet), în care păstrează criptomonedele confiscate - în total, 35 de tipuri de criptomonede, inclusiv cea creată la Sibiu.

Este important de menționat că investiția în criptomonede este una pe care fiecare o face asumându-și riscul de a-și pierde oricând banii.

În România, veniturile realizate de persoanele fizice din transferul de monedă virtuală reprezintă venituri impozabile. Ca o regulă generală, impozitul pe venit datorat pentru aceste venituri se calculează de către contribuabil prin aplicarea cotei de 10% asupra câștigului realizat, determinat ca diferenţă pozitivă între preţul de vânzare și preţul de achiziţie, inclusiv costurile directe aferente tranzacţiei. Câștigul sub nivelul de 200 lei/tranzacţie nu se impozitează, cu condiţia ca totalul câștigurilor într-un an fiscal să nu depășească nivelul de 600 lei. Termenul de plată a impozitului pe venit este termenul-limită de depunere a declarației unice.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Tag-uri: binance sibiu

Vizualizari: 1998

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus