Marți,
30.12.2025
Ninsori Usoare
Acum
-5°C

Exclusiv pentru femei: Drumeție în Munții Făgăraș și jurizare de murături. Turistele vor aduce în rucsac câte un borcănel din cămara proprie

Exclusiv pentru femei: Drumeție în Munții Făgăraș și jurizare de murături. Turistele vor aduce în rucsac câte un borcănel din cămara proprie

„Anii Drumeției”, programul de ecoturism al Consiliului Județean Sibiu, organizează o nouă excursie „altfel”, rezervată doar femeilor: tură la Cabana Bârcaciu, din Munții Făgăraș, unde vor fi jurizate murăturile puse la păstrat de fiecare participantă la drumeție.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 26 octombrie, când va fi parcurs traseul cuprins între Cabana Poiana Neamțului – Cabana Bârcaciu – Platoul Scărișoarei.

Nu este prima excursie de acest fel organizată de „Anii Drumeției”: în primăvară, petrecerea de Ziua Femeii a avut o continuare fericită și a doua zi, pe 9 martie, când a avut loc o tură în „Țara Colibelor” din Munții Cindrel, urmată de o degustare la Fabrica de Bere „Sadu”.

Buna dispoziție a fost prezentă și la o a doua ieșire organizată de Rusalii, în Poiana Trandafirilor, rezervată fiind, din nou, doar femeilor.

„De fiecare dată constat că muntele elimină orice disensiune ce poate apărea între femei. Se susțin, se încurajează, împărtășesc bucurii sau caută soluții la problemele pe care le au în viața de zi cu zi. Femei care nu se cunoșteau înainte de a urca pe munte, au devenit bune prietene”, spune ghidul Nicoleta Ocneriu, arătând totodată că „Excursiile rezervate exclusiv femeilor sunt o adevărată explozie de energie”.

Pe 26 octombrie, drumețele sunt invitate să-și demonstreze și priceperea în conservarea legumelor: practic, fiecare va aduce din cămara proprie câte un borcănel cu murături. „La Bârcaciu vom servi o friptură delicioasă la care vom adăuga murăturile, spre a fi degustate și jurizate. Cu toate vom fi membre ale juriului și, împreună, vom stabili care este cea mai gustoasă”, mai spune Nicoleta Ocneriu, cea care a avut inițiativa turelor destinate doar femeilor.

Marea câștigătoare va primi un desert-surpriză „a la Bârcaciu” și o sticlă cu sirop din muguri de brad oferită de ghida „Anii Drumeției”.

Dacă vă place muntele și aveți în cămară un borcănel cu murături de care sunteți  mândră, accesați www.aniidrumetiei.ro pentru a vă rezerva un loc la o excursie de-a dreptul... apetisantă!

Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Judetean Sibiu în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu. Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

4 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Progresist

Acum 1 an

Ce sexist! De ce nu le-ati spus sa aducă si sortul de bucătărie si poate si un mop de acasă! Sa va fie rușine!
Raspunde

Eco

Acum 1 an

Ce idiot poți fi... atât te duce mintea , mai mult nu se poate. Este despre drumeție , progresistul lu pește...
Raspunde

Ghita Pristanda

Acum 1 an

@Eco, te ambalezi degeaba. Dacă s-ar fi promovat o drumeție exclusiv pentru bărbați, la pescuit de exemplu, ar fi sărit de poponeț în sus toate reprezentantele sexului ăla, că suntem misogini. Și, evident, în cazul acela n-ar mai fi fost despre drumeție, ci despre ”bărbații sunt niște porci”. Că așa ne convine. Vrem drepturi egale, dar numai pentru noi, nu și pentru ceilalți. Dacă vor și ceilalți, devin idioți.
Raspunde

Montaniard

Acum 1 an

Cabanierul de la Barcaciu isi trosneste deștele. Glumele lui misogine vor fi la inaltime weekendul viitor.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus