Joi,
05.12.2024
Innorat
Acum
2°C

FC Hermannstadt confirmă că Măldărășanu nu pleacă: „O decizie luată în comun”. Oficialii cer sprijinul suporterilor

FC Hermannstadt confirmă că Măldărășanu nu pleacă: „O decizie luată în comun”. Oficialii cer sprijinul suporterilor

Reprezentanții clubului sibian de fotbal au confirmat oficial, în seara zilei de luni, faptul că întregul staff tehnic al echipei va fi menținut.

„După o perioadă nefastă pe plan sportiv pentru echipa noastră, a venit momentul să revenim cu o serie de precizări importante. În primul rând, în ceea ce privește componența staff-ului tehnic, vă aducem la cunoștință că aceasta va rămâne la fel ca în ultimele sezoane, timp în care am reușit să revenim în Superliga României, să batem la «ușa» play-off-ului de două ori și să bifăm calificări în fazele superioare din Cupa României. Cu alte cuvinte, Marius Măldărășanu & co vor rămâne în continuare la FCH, iar acest lucru se datorează unei decizii luate la comun de către cei care au investit, investesc și vor investi din punct de vedere financiar (și nu numai!) la A.F.C. Hermannstadt”, se arată într-un anunț dat publicității luni seara pe pagina de Facebook a clubului.

Oficialii echipei arată că decizia lor de a-l susține în continuare pe Marius Măldărășanu este urmată de așteptări din partea jucătorilor. „Nu a fost vorba despre nici un «scut» făcut de altcineva, ci despre o decizie a conducerii clubului, care susține staff-ul tehnic și așteaptă acum răspunsul fotbaliștilor FCH pe teren. Desigur că ne dorim cu toții performanță și rezultate pozitive, însă pentru a realiza astfel de obiective este nevoie de răbdare și de continuitate. Toate aceste aspecte le-au fost transmise astăzi fotbaliștilor și staff-ului FCH de către conducerea clubului”.

Despre schimbarea antrenorului echipei sibiene s-a vorbit mult în ultima perioadă, iar conducerea face apel la suporteri. „Am trecut împreună prin etape foarte grele, în care au fost făcute greșeli, iar ele ne-au costat în clasament. Chiar și așa, campionatul este departe de final, așa că pentru noi, toți cei care facem posibil acest #fenomen numit AFC Hermannstadt, este foarte important să rămânem uniți și să muncim mai mult și mai eficient. Suntem aceeași oameni și profesioniști care au realizat fapte care au (re)situat Sibiul pe harta fotbalului românesc. Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de sprijin! Avem nevoie de sprijinul suporterilor care ne înțeleg, ne-au fost și ne vor fi alături! Putem avea un nou început sâmbătă, în următorul meci, pe teren propriu, cu Dinamo București!”, se mai arată în anunț.

Citește și Claudiu Rotar, acționar al FC Hermannstadt: Problema este la antrenor. Dacă există onoare, ar trebui să-și dea demisia

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

Sibianul

Acum 1 lună

Așteaptă mai bine zis sa plătească fraierii 100 lei la tribuna 1 și 50 la peluza. Asta ii interesează nu sprijinul suporterilor. Dacă vroiau sprijinul suporterilor puneau întrare generala 25 lei și se umplea stadionul. Asa maxim 6,7000 spectatori.
Raspunde

HBomb

Acum 1 lună

Dacă n-ai observat fenomenul până acum, ți-l descriu eu. Hermannstadt (și nu numai, e o chestie pe care o fac și alții pe alte stadioane) pune prețuri mari înainte de meciuri cu Dinamo sau Rapid, deoarece cluburile astea au galerii mari, spectatori fanatici în toată țara, care sunt gata să plătească mai mult decat media preturilor ca să-și vadă echipa favorită.
Raspunde

Vasi G

Acum 1 lună

Vreti sprijinul suporterilor si ati scumpit biletele la meciul cu Dinamo la 100 de lei si 45 de lei pt in copil!!!un pic de rusine aveti....se pare ca nu ..vreti sprijinul nostru si scumpiti biletele de nu si permite omul sa mearga la meci ca va credeti ca la Dortmund....poate ajuta Dumnezeu de retrogradati....
Raspunde

Kukuruku

Acum 1 lună

Pai si sprijin financiar
Raspunde

Kukuruku

Acum 1 lună

Normal ca-i sprijinim, i-am huiduit la 0-4 ala? Nu. Ne era mila de ei. Trecem peste si ii sustinem si cu Dinamo.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus