Marţi,
05.11.2024
Cer Senin
Acum
11°C

Medic nou la Spitalul TBC din Sibiu. Dr. Adriana Canciu va profesa în cadrul Compartimentului de Recuperare Respiratorie, pentru pacienții internați

Medic nou la Spitalul TBC din Sibiu. Dr. Adriana Canciu va profesa în cadrul Compartimentului de Recuperare Respiratorie, pentru pacienții internați

Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu (TBC) anunță mărirea echipei de medici, începând cu data de 1 noiembrie. Astfel, de săptămâna viitoare medicul Adriana Canciu va acorda suport în cadrul Compartimentului de Recuperare Respiratorie pentru pacienții internați.  

Managerul unității medicale, Cristian Roman, vorbește despre importanța angajării personalului medical în spitalul pe care îl conduce. 

„Ne bucurăm că în echipa medicală ce asigură recuperarea medicală respiratorie la nivelul spitalului avem de acum și un medic în specialitatea reabilitare, întrucât  aceste servicii sunt complexe, fiind bazate pe conlucrarea dintre medicul de reabilitare, medicii pneumologi, kinetoterapeut, asistente medicale și asistentă de dietetică. Venim astfel în sprijinul persoanelor cu afecțiuni pulmonare cauzate atât de bolile cronice de care suferă, cât și al celor care se confruntă cu probleme de sănătate post viroze respiratorii sau pneumonii, pentru a le ajuta să aibă o calitate a vieții mai bună. De altfel, principalul beneficiu al recuperării respiratorii îl reprezintă creșterea gradului de independență a pacientului, prin ameliorarea simptomelor cauzate de insuficiența respiratorie și creșterea capacității la efort fizic”, spune managerul.  

Potrivit informațiilor oferite de reprezentanții spitalului, medicul Adriana Canciu a absolvit în anul 2018 Facultatea de Medicină din cadrul Universității Lucian Blaga Sibiu, Specializarea Medicină Generală, iar în anul 2023 a încheiat rezidențiatul în Medicină Fizică și de Reabilitare în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu – Clinica Reabilitare Medicală I, devenind medic specialist. Este doctorand în cadrul Universității Lucian Blaga Sibiu și asistent universitar – al Facultății de Medicină la specializările Balneofiziokinetoterapie și Recuperare, Asistență Medicală Generală.

„Îmi face o deosebită plăcere să mă alătur colectivului Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu. Reabilitarea respiratorie reprezintă  o componentă deosebit de importantă în managementul pacienților cu afecțiuni respiratorii cronice. Îmi doresc ca prin intermediul acestei colaborări să vin în sprijinul pacienților cu patologie respiratorie astfel încât, cu ajutorul întregii echipe multidisciplinare a spitalului, să contribuim la îmbunătățirea calității  vieții, creșterea autonomiei și reintegrarea socio-profesională a pacienților”, a spus dr. Adriana Canciu, medic specialist, specializarea „Medicină Fizică și de Reabilitare”.   

Persoanele care suferă de afecțiuni pulmonare cronice pot beneficia de recuperare medicală respiratorie la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, pacienții având la dispoziție 14 paturi de internare pentru adulți, în cadrul a două compartimente de recuperare respiratorie, serviciile fiind decontate de Casa de Asigurări de Sănătate.

Reabilitarea respiratorie se adresează îndeosebi pacienților cu dispnee (greutate în respirație) și scădere a toleranței la efort de cauză respiratorie, contribuind la scăderea senzației de lipsă de aer în timpul desfășurării activităților curente. Un program de reabilitare respiratorie va cuprinde: educație medicală, tratament medicamentos, oxigenoterapie, consiliere pentru renunțare la fumat și kinetoterapie respiratorie. Compartimentele de recuperare respiratorie includ saloane de internare pentru pacienți, precum și o sală de kinetoterapie dotată cu aparatura necesară testării și antrenării la efort a pacienților, precum bicicletă orizontală, bicicletă eliptică, bicicletă medicinală, bandă de alergat, spalier etc.

„Programul de recuperare respiratorie este personalizat, adaptat fiecărui pacient, ținându-se cont de istoricul medical, de evaluarea gravității afecțiunii respiratorii de care suferă sau de problemele psihosociale. De asemenea, vor fi analizate și alte boli asociate, care pot exclude sau amâna participarea la programul de reabilitare. La evaluare se vor avea în vedere: radiografia toracică, electrocardiograma, probele funcționale respiratorii, analizele de laborator, pulsoximetria, precum și gazele din sânge în repaus și la efort. În funcție de simptomele care predomină, se stabilește programul de recuperare pentru fiecare persoană”, explică dr. Lavinia Danciu, Director medical Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

Pentru a beneficia de serviciile de recuperare oferite de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, în regim spitalizare continuă, este nevoie să vă programați pentru un consult pneumologic, în urma căruia se va stabili în ce măsură recuperarea respiratorie poate fi eficientă pentru dumneavoastră.

La momentul prezentării, este necesar să aveți biletul de trimitere de la medicul de familie, cu indicația consult de pneumologie, cardul de sănătate și cartea de identitate. Consultațiile se pot programa fie online (www.spital-tbc.ro/programari), fie telefonic (0269.210979, luni-vineri, între orele 8:00-11:00.

Sursa foto: Biroul de presă al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

1 comentarii

AMN114

Acum 5 zile

există zeci de mii de medici care caută un post la Stat. Curios, acel manager cu fizic de bișnițar nu se laudă cu nota obținută de către doamna medic la concurs și nici nu ne spune cum, când și prin ce mijloace s-a făcut o selecție
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus