Zeci de copii din Cartierul Arhitecților s-au alăturat miercuri după-masă supereroilor colectării separate și împreună au luat parte la o acțiune de ecologizare a locului de joacă de lângă blocurile lor.
Evenimentul a fost organizat de compania de salubrizare Soma, cu susținerea ADI Eco Sibiu și a primăriei Cisnădie, scopul fiind atât de a-i învăța pe cei mici să selecteze corect deșeurile, dar mai ales să se joace într-un spațiu curat și îngrijit.
Cei mai implicați copii au primit numeroase daruri din partea organizatorilor, precum cărți de colorat, pliante informative, stegulețe, sau caiete pentru școală relizate din hârtie reciclată. De asemenea, copiii au putut urmări prin intermediul ochelarilor virtual reality un video 3D despre curățenia în zona Sibiului.
Adulții au putut sta de vorba cu reprezentanții companiei de salubrizare Soma și ai ADI Eco Sibiu. Toate preblemele semnalate referitor la curățenia cartierului, precum și sugestiile de îmbunătățire, au fost preluate și vor fi analizate în perioada următoare. Spre exemplu, locatarii Cartierului Arhitecților s-au plâns de lipsa spațiilor verzi, de modul în care arată platformele de colectare a deșeurilor publice, precum și de graficul de colectare.
Acesta a fost cel de-al treilea eveniment dintr-o serie organizată recent în municipiul Sibiu și împrejurimi cu scopul de a informa populația și de a promova colectarea selectivă a deșeurilor în municipiul Sibiu și nu numai.
Supereroii colectării separate s-au mai întâlnit cu cei mici și părinții lor în data de 29 octombrie la Promenada Mall, iar în data de 31 octombrie un eveniment similar s-a desfășurat la Shopping City Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 833
Ultimele comentarii
Acum 10 minute
Rob
Acum 14 minute
@Gigi
Acum 24 minute
Ady
Acum 38 minute
Aurel Metrescu
Acum 43 minute
Teo