Demarate la jumătatea lunii iunie, lucrările de execuție a unei noi străzi în municipiul Sibiu, care să lege Intrarea Arieșului de Calea Dumbrăvii, se apropie de finalizare.
Pe lângă infrastructura subterană, lucrările vizează amenajarea unui drum cu două benzi în lungime de 330 m și a trotuarelor, crearea de piste pentru biciclete, amenajarea iluminatului public, cu corpuri de iluminat cu LED, conectate la sistemul de telegestiune.
Reprezentanții Primăriei Sibiu au transmis pentru Turnul Sfatului că lucrarea este finalizată în proporție de 80%.
”Pe parcursul execuției lucrărilor s-a identificat necesitatea devierii unei conducte de gaz, ceea ce a presupus elaborarea unui proiect tehnic, obținerea autorizației și execuția propriu-zisă a lucrării de deviere, aceasta fiind în curs în prezent, estimându-se că se va finaliza în jurul datei de 15 noiembrie. Ulterior se vor putea finaliza lucrările la carosabil și trotuare, prin turnarea straturilor de asfalt”, a informat Primăria Sibiu.
În aproximativ o lună strada va fi dată în trafic.
”Termenul contractual de finalizare a amenajării acestui drum nou este 10.12.2024 și va fi respectat, chiar și în condițiile acestei lucrări suplimentare”, mai spune primăria.
Contractul are o valoare de 2,97 milioane de lei și a fost atribuit asocierii Nord Construct, Neo Plan și Terra Building.
foto arhiva Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 3401
Ultimele comentarii
Acum 18 minute
Till Eulenspiegel
Acum 26 minute
Rob
Acum 30 minute
@Gigi
Acum 39 minute
Ady
Acum 54 minute
Aurel Metrescu