Miercuri,
11.12.2024
Ninsori Usoare
Acum
1°C

Aproape o tonă de droguri au fost descoperite de polițiștii români în primele nouă luni ale anului. 33 de grupări au fost destructurate

Aproape o tonă de droguri au fost descoperite de polițiștii români în primele nouă luni ale anului. 33 de grupări au fost destructurate

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din cadrul Poliţiei Române, împreună cu procurorii DIICOT, au desfăşurat în primele nouă luni ale anului peste 700 de acţiuni operative în domeniul combaterii traficului de droguri, în urma cărora au descoperit şi au indisponibilizat tone de droguri şi substanţe şi au destructurat 33 de grupuri infracţionale, scrie Agerpres. 

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, în primele nouă luni ale anului 2024, poliţiştii şi procurorii au desfăşurat 704 acţiuni operative, în ceea ce priveşte combaterea traficului de droguri, fiind puse în executare peste 2.200 de mandate de percheziţie domiciliară şi destructurate 33 de grupuri infracţionale organizate.

De asemenea, pe linia combaterii traficului de droguri, au fost înregistrate 10.059 de sesizări de natură penală şi 17.477 de ordonanţe de delegare. Dintre cele 704 acţiuni operative 295 au fost de amploare.

În cadrul acţiunilor operative desfăşurate, au fost cercetate 2.945 de persoane, fiind dispusă măsura reţinerii, pentru 24 de ore, faţă de 1.224 de persoane, iar 1.080 de persoane au fost arestate preventiv.

Au fost efectuate 2.278 de percheziţii domiciliare.

În primele nouă luni ale anului, din punct de vedere al grupurilor infracţionale organizate, au fost destructurate 33 de grupuri infracţionale, formate din 238 de persoane, arată sursa citată.

Ulterior activităţilor desfăşurate, unităţile de parchet au emis 1.475 de rechizitorii şi acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.

Poliţia Română precizează că, în această perioadă, au fost descoperite şi indisponibilizate 943 de kilograme de droguri, dintre care 777 de kilograme de droguri de risc şi 166 de kilograme de droguri de mare risc. Totodată, au fost confiscate peste patru tone de masă verde de canabis - masă vegetală verde.

Au fost indisponibilizate peste şapte tone de substanţe interzise, dopante, ridicate de la o fabrică clandestină, identificată în urma unei operaţiuni din judeţul Argeş, precum şi 16 tone de pulpă de fructe, care conţineau cocaină, una dintre cele mai importante capturi din Portul Constanţa.

Sursa foto: Arhiva TS (Captura făcută de polițiști la Constanța)

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

1 comentarii

Xxx

Acum 1 lună

Ar fi interesant de stiut cite tone...n au descoperit!

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus