Barbara Niedermaier, o artistă născută la Sibiu, dar care locuiește în Germania din anul 1986, își va expune lucrările în perioada 25 noiembrie – 23 aprilie 2025 în Sala Terasă a Casei Teutsch din Sibiu de pe strada Mitropoliei, numărul 30.
Potrivit organizatorilor, deschiderea festivă a expoziției va avea loc luni, 25 noiembrie, la ora 17, în prezența artistei.
Barbara Niedermaier este născută la Sibiu în 1963, locuiește în Germania din 1986. A studiat Arta grafică la Universitatea de Științe Aplicate din München. După ani de practică în terapia prin artă, ca art-terapeut, și-a găsit și propria vocație artistică: au urmat expoziții personale de pictură în ulei, grafică și colaje. Astăzi trăiește la Berlin și la Cisnădioara.
„În picturile mele, încerc să surprind ceva din frumusețea fragilă și irepetabilă a momentului, înainte ca acesta să dispară pentru totdeauna. Magia acestor momente prețioase constă doar în lumină și umbră, soare, ceață și nori. Pentru mine, estetica nu se limitează la reproducerea măreției eterne și de neatins a naturii; iau în considerare şi realizările creative ale omului – arhitectura, peisajul urban și grădina.
Poezia – cel mai intim moment al sufletului – permite imaginilor să se nască din limbaj. Poezia pictează cu metafore. Acesta este motivul pentru care interacțiunea dintre grafică și poezie mă atrage în mod deosebit. Abordez prin mijloace caligrafice versuri de poezie care m-au fascinat și continuă să mă captiveze”, spune Barbara Niedermaier despre picturile din expoziția „Peisaje de suflet”:
Expoziția, curatoriată de coordonatoarea muzeului, Heidrun König, poate fi vizitată de luni până vineri, între orele 10:00 și 17:00. Expoziția este închisă în zilele de sărbătoare legală și protestantă, cât și între 20 decembrie 2024 și 8 ianuarie 2025. Intrarea este liberă.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2336
Ultimele comentarii
Acum 6 minute
Asdfasdf
Acum 8 minute
Vivi Dragan
Acum 13 minute
Vivi Dragan
Acum 16 minute
Asdfasdf
Acum 22 minute
@Dragan Cristina