Albert Tenie, un copil de doi ani, diagnosticat cu ocluzie intestinală a murit la Spitalul de Pediatrie din Sibiu, după ce, scriu jurnaliștii de la Antena 3, mai mulți medici din alte unități medicale au refuzat să îl opereze. Întâmplarea tragică a avut loc la începutul lunii martie a acestui an, iar cazul a apărut acum în presa locală din Blaj, șirul întâmplărilor fiind povestite de Radu Tenie, tatăl copilului. În acest context, Turnul Sfatului a făcut o solicitare de presă către reprezentanții unității spitalicești din Sibiu, iar aceștia spun că nu au fost informați corect cu privire la starea copilului și că băiatul a ajuns la spital în alt mod decât cel impus de gravitatea cazului.
Părinții copilului așteaptă de zece luni ca anchetele penale să aducă răspunsuri și responsabilități asumate, potrivit publicației blăjene.
Incidentul a început la Spitalul Municipal din Blaj. Părinții spun că au ajuns cu cel mic, de urgență, pe 4 martie, după ce a început să acuze dureri abdominale severe. Acolo, medicii au suspectat o ocluzie intestinală și au decis transferul către un spital dotat cu secție de chirurgie pediatrică. Părinții spun că protocoalele indică intervenția chirurgicală imediată în aceste situații. Deși cea mai apropiată unitate potrivită era Spitalul de Pediatrie din Sibiu, părinții băiatului spun că medicii de aici au refuzat să preia cazul, sugerând transferul către Alba Iulia, unde însă nu există chirurgie pediatrică.
„Am sunat-o pe chirurg și am sunat-o îndelung și n-a răspuns. După 21 de minute, mă sună doctorița chirurg de la Sibiu și a încercat să-mi explice 4-5 minute că nu e de trasfer la Sibiu, ci la Alba, dacă n-avem pediatru sus pe secție. I-am spus: doamna doctor, copilul are nevoie de consult chirurgical imediat, nu numai de pediatru. Și a zis că nu mă interesează, să-l transferați la Alba Iulia și mi-a închis telefonul”, a declarat Gheorghe Dulău, medic de gardă Spitalul din Blaj, pentru Antena 3.
Justificarea medicului de la Sibiu ar fi fost protocolul care ar fi indicat transferul la Alba.
Disperați, părinții au decis să își transporte singuri copilul la Sibiu, parcurgând 50 de kilometri cu mașina personală. Ajunși aici, spun că băiatul este supus vreme de 49 de minute, mai multor investigații medicale care dau un diagnostic clar. 13 minute mai tarziu, Albert suferă primul stop cardio- respirator și apoi urmează alte două înainte de a putea fi operat.
„Din nou, aceleași verificări. A durat undeva la 40 de minute până am avut diagnosticul pe baza radiografiei. Suntem convinși că a fost vorba inclusiv de o culpă medicală întrucât Albert a fost pus pe spate și a vomitat pe nas, moment în care a făcut stop cardiac și l-a văzut soția”, a mai declarat Radu Tenie, tatăl lui Albert.
Medicii au reușit să îl resusciteze de două ori, însă al treilea stop a fost fatal.
Părinții acuză întârzierea și lipsa de reacție a personalului medical, susținând că timpul pierdut a fost crucial. În acest caz famila a depus mai multe plângeri penale atât la Parchetul din Blaj, cât şi la Sibiu, mai scriu jurnaliștii de la Antena 3.
Ce spun medicii de la Spitalul de Pediatrie
În tot acest context, Turnul Sfatului a făcut o solicitare de presă către reprezentanții unității spitalicești din Sibiu pentru a afla punctul lor de vedere.
Aceștia au precizat că, în data de 4 martie 2024, în jurul orei 4.30 medicii de gardă din Centrul de Primiri Urgențe (CPU) și chirurgie pediatrică au fost contactați telefonic de către medicul de gardă de la spitalul din Blaj în legătură cu transferul unui pacient în vârstă de doi ani.
„La momentul solicitării telefonice nu au fost furnizate datele medicale care să ateste starea gravă a pacientului. Acest pacient nu a fost prezentat telefonic medicilor de la Spitalul Clinic de Pediatrie din Sibiu ca fiind pacient critic și nu a fost transferat așa cum ar fi impus gravitatea cazului (ci cu mașina proprie, fără documente medicale, fără terapie instituită).
În conformitate cu dispozițiile legale in vigoare, dacă pacientul ar fi fost considerat un pacient critic, trebuia evaluat ca atare în unitatea trimițătoare care avea obligația să îi asigure tratamentul necesar stabilizării și ar fi fost transferat prin intermediul serviciului de ambulanță însoțit de toate documentele medicale din care să reiasă suspiciunea de diagnostic, starea pacientului, investigațiile și tratamentul efectuate pana la acel moment”, se arată în răspunsul acordat redacției Turnul Sfatului.
Reprezentanții spitalului continuă prezentarea desfășurării evenimentelor, cu ora 5.25 când copilul a ajuns în CPU, fiind adus de părinți cu mijloc de transport propriu.
„În primele două minute de la sosire a fost preluat de către medicul din CPU, fiind considerat caz critic (având cod galben de triaj), iar din examenul clinic efectuat la ora 5,27 a reieșit starea foarte gravă a acestuia. Într-un interval de 45 de minute de la sosire au fost realizate toate investigațiile necesare diagnosticului (examen clinic, analize de laborator, radiografie abdominală pe gol, ecografie, montare cateter vezical, sonda nazogastrică și sondă rectală) precum și s-a inițiat terapia de reechilibrare și susținere.
La aproximativ o oră de la sosirea la spital pacientul a prezentat primul stop cardio-respirator care a fost reversibil la manevrele de resuscitare efectuate de către o echipă complexă de medici compusă din medic pediatru, medic ATI și medic chirurg.
S-a stabilit diagnosticul de ocluzie intestinală și sindrom de compartiment abdominal masiv și s-a decis intervenția chirurgicală de urgență. Intraoperator, pacientul a mai prezentat un al doilea stop cardio respirator reversibil la manevrele de resuscitare după circa 5 minute, urmat de al treilea la finalul intervenției chirurgicale, fără răspuns la manevrele de resuscitare instituite, fiind declarat decesul”, se mai arată în răspuns.
Medicii de la pediatrie mai spun că pe tot parcursul internării pacientului, mama acestuia a fost informată cu privire la evoluția grava a cazului, la necesitatea intervenției chirurgicale de urgență precum și la prognosticul rezervat.
„De la sosirea la spital și până la declararea decesului pacientului, în timpul celor aproape patru ore, întreaga echipă medicală a Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu, respectiv medic pediatru, medic ATI, medic chirurg, medic radiolog, a depus toate eforturile pentru rezolvarea cazului, acționând în conformitate cu protocoalele medicale în vigoare”, se încheie răspunsul acordat redacției Turnul Sfatului.
În mare parte, spusele celor de la Pediatrie confirmă evoluția cazului prezentat de părinții copilului însă, din răspuns reiese o comunicare defectuoasă în cele două spitale în care Albert a ajuns fără a putea fi salvat.
Foto principală informativă: Arhiva TS
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: copil din blaj mort la sibiu , copil mort la sibiu , ocluzie intestinala , copil de doi ani mort , radu tenie , albert tenie , spitalul de pediatrie ,
Vizualizari: 6169
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Mtb
Acum 5 ore
CA
Acum 5 ore
@Emil
Acum 6 ore
Claudiu
Acum 9 ore
Muresan