Luni,
13.01.2025
Parțial Noros
Acum
-5°C

CJ Sibiu a atribuit contractul pentru reabilitarea termică a Policlinicii din cadrul Spitalului de Psihiatrie: contract de peste 4,7 milioane de lei

CJ Sibiu a atribuit contractul pentru reabilitarea termică a Policlinicii din cadrul Spitalului de Psihiatrie: contract de peste 4,7 milioane de lei

Consiliul Județean Sibiu a anunțat finalizarea procedurii de licitație pentru proiectul de reabilitare termică a Policlinicii din cadrul Spitalului de Psihiatrie (clădirea C8). Contractul, în valoare de peste 4,7 milioane de lei fără TVA, a fost atribuit firmei 2 GMG Construct SRL în urma unei proceduri simplificate desfășurate electronic.

Proiectul vizează creșterea eficienței energetice a clădirii prin reducerea consumului de energie primară cu peste 60% și diminuarea emisiilor de CO2. Printre măsurile incluse se numără izolarea termică a imobilului, optimizarea sistemelor de încălzire și ventilare, instalarea unor sisteme de energie regenerabilă și montarea unei stații de încărcare pentru vehicule electrice.

Contractul presupune elaborarea documentației tehnico-economice, verificarea tehnică, obținerea avizelor necesare, execuția lucrărilor și asistența tehnică pe întreaga durată a proiectului. Perioada totală de execuție este de 79 de luni, incluzând o garanție de 60 de luni. Lucrările efective vor dura 12 luni, urmând ca proiectul să fie finalizat cu emiterea certificatului de performanță energetică și autorizația de funcționare ISU.

Context

Finanțarea proiectului este asigurată prin Programul „Regiunea Centru” 2021-2027, conform contractului semnat pe 21 martie 2024 între Consiliul Județean Sibiu și Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru.

Clădirea C8 este situată pe strada Dr. Dumitru Bagdazar nr. 12, având o suprafață construită de 394 mp și un regim de înălțime P+1.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 736

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus