Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi că nu este treaba lui şi că nu vrea să comenteze o eventuală decizie a Curţii Constituţionale a României (CCR) de renumărare a voturilor de la primul tur al alegerilor prezidenţiale, scrie Agerpres.
El a fost întrebat ce părere are despre decizia CCR de a fi renumărate voturile din turul întâi şi dacă îşi doreşte acest lucru.
"Nu am nicio părere. Cum de altfel aţi văzut că eu după alegeri am venit în faţa dumneavoastră şi am anunţat că îi felicit pe cei doi din turul 2 şi că PSD nu face nicio solicitare la BEC de renumărare. (...) Eu nu îmi doresc nimic. Eu ştiu că sunt doi candidaţi în turul 2 cărora le-am urat succes. Eu cred că cel mai important lucru sunt alegerile de duminică. Eu unul, personal, am greşit, îmi asum acest lucru, nu am nici cea mai mică problemă, dar duminică nu mai este vorba despre Marcel Cioalcu, nu mai este vorba despre cineva anume, este vorba despre viitorul nostru, al tuturor. Este vorba despre România şi stabilitatea şi direcţia democrată a României. Nimic altceva. În rest, niciodată nu am comentat o decizie a unui magistrat sau a CCR, nu este treaba mea şi nu comentez", a spus acesta la sediul central al PSD.
foto arhivă Silvana Armat/Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 891
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Vivi Dragan
Acum 4 ore
Emil
Acum 6 ore
Claudiu
Acum 6 ore
HuniLateral = dictatură
Acum 6 ore
Ziaristul din tufis