Administrația Spitalului Județean Sibiu a atribuit contractul pentru închirierea blocului alimentar, respectiv pentru serviciile de preparare a hranei pentru pacienți și medicii de gradă. Contractul a fost adjudecat de compania Bliss SRL (Super Mama), aceeași companie care a asigurat până acum hrana în regim de catering. Activitatea propriu-zisă va începe însă mai târziu, în acest moment spațiul fiind ocupat de farmacia spitalului.
Este vorba despre un spațiu de peste 400 mp, pe care administrația îl pune la dispoziție pentru prepararea hranei pacienților și medicilor de gardă. Contractul pentru aceste servicii este în valoare de peste 23,8 milioane de lei pentru o perioadă de 4 ani. În luna martie a acestui an, Consiliu Județean a aprobat închirierea spațiului în cadrul Spitalului Județean în care să funcționeze blocul alimentar.
„Pentru spațiul de 432,4 mp, pe care autoritatea contractantă îl pune la dispoziție prin încheierea unui contract de închiriere, ofertantul câștigător Bliss SRL, va plăti lunar 8 euro/mp, pe toată perioada de valabilitate a acestuia”, se arată în raportul procedurii publice, semnat pe 12 noiembrie.
Activitatea va începe după eliberarea spațiului de către farmacie
Reprezentanții Spitalului județean ne-au spus că în acest moment se finalizează lucrările care țin de Consiliul Județean Sibiu și cele finanțate din Agenda Sănătății, instrument al Primăriei Municipiului Sibiu. Rămâne în proces de reabilitare Laboratorul de Analize Medicale, proiect finanțat de Romgaz prin Asociația „Împreună pentru Sănătate”, lucrări care se estimează a fi finalizate până maxim la data de 15 februarie 2025. „Având în vedere că spațiul Laboratorului de Analize Medicale a fost restrâns, iar activitatea nu poate fi oprită, s-a decis ca Farmacia să rămână în Blocul Alimentar, până la finalizarea lucrărilor din laborator, căruia i-au fost alocate spații în zona reabilitată a Farmaciei spitalului”, au precizat aceștia.
Bliss SRL a fost singurul ofertant în cadrul procedurii.
Astfel, administrația spitalului precizează că „împreună cu prestatorul desemnat câștigător, am căzut de acord ca spațiul Blocului Alimentar – reabilitat integral de către Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu – să fie predat după eliberare. Conform clauzelor Acordului Cadru și documentației de atribuire, prestatorul are termen de maximum 6 luni de la semnare pentru a dota spațiul cu utilaje de bucătărie profesională și sistem de tăvi compacte.
Prestatorul câștigător va livra hrana pacienților și medicilor de gardă în aceleași condiții de catering, până la începerea activității în Blocul Alimentar”.
Întrebați la ce îmbunătățiri se așteaptă SCJU Sibiu în activitate din acest punct de vedere, conducerea spitalului ne-a transmis că noul contract va permite o personalizare mai eficientă și rapidă a meselor, în funcție de nevoile dietetice specifice ale pacienților. „Cu toate că serviciile de catering prestate de operatorul economic actual s-au desfășurat fără incidente, există anumite riscuri care pot fi eliminate prin prepararea hranei și distribuirea ei în interiorul spitalului. Această schimbare va permite și o personalizare mai eficientă și rapidă a meselor, în funcție de nevoile dietetice specifice ale pacienților, iar o bucătărie internă poate reacționa mai rapid la schimbările necesare în meniuri.
De asemenea, această variantă este cea optimă și din punct de vedere economic, fapt rezultat din studiul de fezabilitate privind externalizarea serviciilor de preparare hrană, avizat de către Consiliul de Administrație al SCJU Sibiu și de către Consiliul Județean Sibiu, din care reiese faptul că prin externalizarea activității se obține o economie de 15,03% față de valoarea estimată a costurilor aferente internalizării acestei activități”, se arată în răspunsul transmis de Spital la solicitarea Turnul Sfatului.
Foto principală: Arhiva Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: contract pentru prepararea hra , spital sibiu preparare hrana b , bliss srl , Spitalul Județean
Vizualizari: 1693
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Sibian
Acum 1 oră
Florin alexandru
Acum 2 ore
Nustiu
Acum 3 ore
Aurel Metrescu
Acum 3 ore
Hermannstädter