Duminică,
09.02.2025
Cer Senin
Acum
-8°C

O tânără de 18 ani din Sibiu, avertizată de polițiști după ce a postat pe rețele de socializare injurii și expresii jignitoare în context electoral

O tânără de 18 ani din Sibiu, avertizată de polițiști după ce a postat pe rețele de socializare injurii și expresii jignitoare în context electoral

În ultimele 24 de ore, în județul Sibiu s-a înregistrat un singur incident în context electoral, anunță duminică dimineața reprezentanții Poliției Sibiu.

O tânără în vârstă de 18 ani, din municipiul Sibiu, a fost sancționată contravențional cu avertisment scris după ce ar fi postat pe rețelele de socializare injurii și expresii jignitoare în context electoral. 

În această dimineață, efectivele Ministerului Afacerilor Interne, care au asigurat, pe parcursul nopții, măsurile de protecție a celor 381 de secții de votare, constituite la nivelul județului Sibiu, le-au predat președinților birourilor electorale ale secțiilor de vot, cu sigiliile intacte. 

Pentru astăzi, la nivelul structurilor județene din cadrul MAI, au fost luate măsuri pentru ca procesul de votare să se desfășoare fără probleme din punct de vedere al ordinii publice, așa cum și pe timpul campaniei electorale, datorită bunei organizări și a mobilizării efectivelor implicate, a fost menținut un climat normal de legalitate și siguranță publică. 

La nivelul județului Sibiu sunt mobilizați aproximativ 1.300 de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și lucrători de la alte structuri, dintre care 1.000 asigură protecția secțiilor de vot. 

Contravenții și infracțiuni electorale

-    Persoana care votează fără a avea acest drept, de două sau mai multe ori prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.
-   Aceeași pedeapsă este prevăzută și pentru cetățeanul care utilizează un act de identitate nul ori fals sau un buletin de vot fals.
-   Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidați ori un anumit candidat se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
- Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercițiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
-    Violarea prin orice mijloace a secretului votului se pedepsește cu amendă, dar dacă fapta a fost comisă de un membru al biroului electoral al secției de votare, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.
-    Persoana care refuză să se conformeze dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi poate primi o amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei. 
-    Continuarea propagandei electorale, inclusiv pe rețelele de socializare, precum și sfătuirea alegătorilor la sediul secțiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit competitor electoral se sancționează cu amendă de la 4.500 la 10.000 de lei.

Polițiștii atra atenția asupra Deciziei BEC nr. 23D din 19.09.2024 care prevede că fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot este interzisă.

Cetățenii români cu domiciliul sau reședința în România, care în ziua votării se află în țară, pot vota în baza unuia dintre următoarele acte: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic și carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din școlile militare.

Ca de fiecare dată de alegeri, Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Sibiu vine în sprijinul cetățenilor români care nu dețin documente de identitate valabile, asigurând program cu publicul până în această seară.

La aceste alegeri, au dreptul să voteze cetățenii români care au peste 18 ani, dar și cei 495 de români care împlinesc chiar astăzi această vârstă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

3 comentarii

Emil

Acum 2 luni

De ziua nationala, hotii, spagarii si coruptii sunt respectati si ovationati cu onoruri militare, nu injurati.
Raspunde

Votantul

Acum 2 luni

Oare sa fie rezultatul ultimelor manipulari ale mintilor tinere?
Raspunde

Aristide

Acum 2 luni

Nu tinerețea minții este problema, ci firava educație din aceste minți.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus