Marţi,
18.02.2025
Ninsori Usoare
Acum
-2°C

Trif explică fotografiile în care apare alături de Horațiu Potra: ”Nu era anchetat și nu era nici pus sub acuzare”

Trif explică fotografiile în care apare alături de Horațiu Potra: ”Nu era anchetat și nu era nici pus sub acuzare”

Liderul PSD Sibiu, Bogdan Trif, susține în contextul în care mai multe publicații centrale au postat fotografii în care acesta apare alături de Horațiu Potra că ele au fost făcute în perioada în care negociau majoritatea în viitorul Consiliu Local Mediaș.

”Înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, Horațiu Potra nu era anchetat și nu era nici pus sub acuzare. Horațiu Potra a candidat la funcția de primar al municipiului Mediaș, unde a obținut un rezultat surprinzător de bun, lipsindu-i aproximativ 200 de voturi pentru a câștiga competiția.  În acest context, după alegerile locale, noi - ca și alte formațiuni politice - am purtat negocieri cu Horațiu Potra„, spune Trif.

Social-democratul suține că nu știe de legăturile lui Horațiu Potra cu fostul candidat la președinția României, Călin Georgescu.

”În niciun caz nu puteam bănui sau anticipa acțiunile acestuia care au condus la reținerea sa de către procurori. Este normal să porți discuții cu orice actor politic atâta timp cât nu există niciun fel de acuzație la adresa sa.  În momentul în care apar suspiciuni din partea autorităților statului, iar persoana este cercetată penal, orice contact este întrerupt”, a mai scris Trif pe pagina sa de Facebook.

El a mai precizat că se delimitează de orice persoană care încalcă legile țării și mai ales de acele persoane care, ”prin acțiuni extremiste, încearcă destabilizarea Statului Român. Instituțiile statului sunt cele în măsură să clarifice toate detaliile, cu celeritate, în acest caz”, a încheiat Trif.

Horațiu Potra a fost reținut de poliție în noapte dintre sâmbătă și duminică în timp ce se afla în drum spre București. În autoturismul în care se afla s-au găsit un pistol și mai multe arme albe.  

Sursa foto: Facebook / Bogdan Trif

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1902

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

9 comentarii

Doru

Acum 2 luni

Dar avea deja dosar penal. Trifului stim că îi plac penalii.
Raspunde

X

Acum 2 luni

Sezi bland, toti au dosar penal. Doar nu crezi ca poti ajunge in politica daca esti curat?
Raspunde

DemisiaTrif

Acum 2 luni

Ma gandesc ca la cat esti de …. Prost? Disperat pt cateva voturi? Disperat pentru a intra cu orice pret in parlament? Nu stiai ca a fost condamnat definitiv din cauza regimului armelor si munitiilor? Nu stiai ca a amentitat conducatorii cu maceta ? Nu i stiai trecutul? Ce spunea Traian Berbeceanu despre el? Uite puteai sa dai vina pe Lavi Sandru sa zici ca a fost ideea ei sa para cool ca a ve it oe liste la Sibiu si a vrut sa se dea bine cu vedetele Mediasului pentru niste voturi, poate poate prinde un loc caldut cu imunitate parlamentara.
Raspunde

Emil

Acum 2 luni

Stiau toti. Pai nu Iohannis ii spunea lui Orban, vezi ca penalul ala, ala, etc, mai are dosare penale deschise de MAI pentru hotii si acte teroriste de distrugere, sa mai astepte pana i le curata total Gheorghe Stan.
Raspunde

Kokos

Acum 2 luni

Bogdănel a picat iar de fazan , sta la masă cu mercenarii și interlopii,despre care el crede că sunt niște sfinți.
Raspunde

Aaa

Acum 2 luni

Vedeți care sunt extremiștii, sa i ancheteze pe aia din psd și pnl! Ca de obicei hotul strigă hotul
Raspunde

Claudiu

Acum 2 luni

Rusii.... Mercenarii... Legionarii.... Ce urmeaza sa mai inventeze ca sperietoare, doar-doar, poporul ii va crede ca ii vrea binele ?
Raspunde

Adi

Acum 2 luni

Ma apuca groaza cand ma gandesc ca acest interlop putea ajunge primar al municipiului Medias!
Raspunde

@Adi

Acum 2 luni

Adi draga, habar n-ai cati nterlopi sunt primari si chiar ministri. Unii infractori au ajuns chiar presedinti!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus