„Bunătăți din Grădină de la Dan & Gyongyi”este mica afacere deschisă de doi soți din Mediaș, Dan Vasile Lăzărean și Gyongyi. El șofer, ea lăcătuș mecanic, cei doi și-au descoperit pasiunea pentru grădinărit, iar în prezent au ajuns să aibă un teren de 1.300 de metri pătrați pe care îi cultivă cu legume comercializând astfel legume procesate, murături și conserve.
Potrivit celor de la Agrointeligența, activitatea agricolă a început pentru Dan Vasile Lăzărean și soția sa, Gyongyi, ca hobby, cu o grădină de legume în care au testat diverse tehnici de cultivare, ajungând, să aibă în prezent 1.300 de metri pătrați lucrabili, dintre care numai 500 de metri pătrați sunt proprietate, restul este teren agricol închiriat de la primărie. Pe această suprafață, sibianul a reușit să ridice cinci solarii a câte 50 de metri pătrați fiecare. Afacerea a fost branduită: Bunătăți din Grădină de la Dan & Gyongyi.
„Putem spune că poate fi o afacere care să ne susțină traiul zilnic dacă n-am avea servicii”
Deși afacerea celor doi a început ca un hobby, în prezent cei doi spun că, dacă ar rămâne fără loc de muncă, s-ar putea descurca cu veniturile pe care le obțin din comerțul cu conserve.
„Am început această activitate de grădinărit prin 2001, iar prin 2020 am deschis PFA-ul și ne-am apucat de producția autorizată cum se spune. În pandemie, fiind izolați, aici aveam un refugiu unde puteam lucra, unde puteam ieși. E o afacere de familie, lucrez doar eu cu soția – amândoi avem și servicii, eu fiind conducător auto, ea lăcătuș mecanic.
Aici e doar part-time, după orele de serviciu. La început a fost ca un hobby. Încet-încet dezvoltându-ne, putem spune că poate fi o afacere care să ne susțină traiul zilnic dacă n-am avea servicii. Îmi place foarte mult ceea ce fac – probabil mi se trage și de la mama care a fost bucătăreasă în vremurile de demult. Îmi place și să gătesc și îmi place ceea ce fac”, a declarat Dan Lăzărean pentru Agrointeligența.
Ciolamada, bulionul și sucul de roșii nefiert, printre produsele vedetă
Unul dintre produsele vedetă ale lui Dan Lăzărean este Ciolamada, o salată de legume.
„Ciolomada este o salată de murături cu tot ce ai prin gradină – varză, gogonele, ardei, ardei iute, ceapă, sfeclă roșie sau ce ai în grădină. Ciolomada o conservăm cu oțet – fiind foarte sensibilă la fermentare, după care o pasteurizam ca să oprim fermentarea și ea ramane dulce-acrișoară și se ține chiar și doi ani de zile”, spune medieșeanul pentru Agrointeligența.
Alt produs foarte căutat și care îl ajută să își rotunjească veniturile este bulionul. Cultura de roșii ocupă o suprafață importantă în grădina lui Lăzărean, care mizează pe soiuri și hibrizi românești care fac fructe cărnoase și pline de gust.
Murăturile și conservele familiei Lăzărean, printre care, ardeii iuți și sfecla roșie, sunt comercializate direct, inclusiv online, dar și prin intermediul unor magazine partenere: un lanț de supermarketuri din Sibiu și mai multe băcănii. Pentru comenzile plasate pe internet, producătorul colaborează cu un specialist IT pentru platforma de vânzări, în schimb pregătirea și ambalarea comenzilor se face tot la fermă.
Produsele familiei Lăzărean pot fi cumpărate online de pe site-ul https://bunatatidingradina.ro/.
Informaţiile publicate pe site-ul agrointel.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.
Întreaga poveste a celor doi soți poate fi citită în următorul articol al Agrointeligența.
Cum iese Dan Lăzărean în câștig cu legume cultivate pe numai 1.300 mp
Foto: Agrointeligența
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: conserve , producatori locali medias , legume mediaș , vasile lăzărean mediaș , vasile lazarean
Vizualizari: 19109
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Sibianul vesel
Acum 5 ore
Unsibian
Acum 6 ore
PUTEREA
Acum 6 ore
La noi la sat reactionam, nu preintampinam
Acum 8 ore
Sibian