Actualizare. Toate persoanele care se aflau în avionul prăbuşit în Coreea de Sud, exceptând doi supravieţuitori, au fost declaraţi decedaţi, au anunţat duminică pompierii sud-coreeni, informează duminică AFP şi Yonhap, preluați de Agerpres.
„Dintre cei 179 de morţi, 65 au fost identificaţi", au declarat pompierii, precizând că preluarea de probe ADN este în curs. În Corea de Sud au fost declarate șapre zile de doliu național.
Știre inițială. O catastrofă aviatică a avut loc în dimineața zilei de duminică, 29 decembrioe, în Coreea de Sud. Un Boeing al companiei Jeju Air a luat foc la aterizarea sa pe aeroportul din Muan, scrie Agerpres. Din cele 181 de persoane aflate în avion, au fost întregistrate „deocamdată două persoane salvate şi 151 de morţi confirmate", au precizat pompierii într-un comunicat.
Înainte de aceasta, autorităţile sud-coreene şi-au exprimat temerea că aproape toţi dintre cei 181 de oameni câţi se aflau în avionul ce s-a prăbuşit duminică pe un aeroport din Coreea de Sud probabil au murit.
Cele două persoane care au supravieţuit sunt însoțitori de bord și se aflau în coada avionului.
Avionul a ieşit de pe pistă în timp ce ateriza şi s-a izbit într-un gard pe Aeroportul Internaţional Muan. O înregistrare video difuzată de canalul local MBC arată cum aeronava - un Boeing 737-8AS intrat în serviciu în 2009, potrivit site-ului de specialitate Flightradar - aterizează cu fum care iese din motoare. Întregul aparat este apoi înghiţit de flăcări.
Accidentul pare să fi fost cauzat de contactul cu păsările, care a dus la o defecţiune a trenului de aterizare, a raportat agenţia de presă sud-coreeană Yonhap. Avionul a aterizat pe burtă şi a luat foc când a lovit un gard la capătul pistei.
Imagini difuzate de canalele de televiziune sud-coreene duminică dimineaţă arătau numeroase vehicule ale serviciilor de urgenţă şi zeci de pompieri acţionând în jurul epavei avionului, complet carbonizată.
Preşedintele interimar al Coreei de Sud, Choi Sang-mok, a convocat o reuniune de urgenţă a guvernului.
Sursa foto: presshub.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 3245
Ultimele comentarii
Acum 15 ore
Valentino Versace
Acum 15 ore
Cartea ne face bine..
Acum 16 ore
Emil
Acum 16 ore
Adrian
Acum 17 ore
Newman