Peste 70% dintre absolvenții Universității „Lucian Blaga” din Sibiu reușesc să se angajeze în primul an după finalizarea studiilor, numărul acestora apropiindu-se de 80% după trei ani. În ultimii ani însă s-a schimbat topul principalelor ocupații ale absolvenților universității sibiene.
Datele pot fi analizate pe platforma care oferă informații despre situația absolvenților pe piața muncii Angajabilitate.uefiscdi.ro. Platforma a fost dezvoltată de UEFISCDI (Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării) în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara. Aceasta oferă seturi de statistici bazate pe conectarea datelor de parcurs educațional cu datele de evoluție pe piața muncii a absolvenților, disponibile la nivel național. Datele pot fi analizate pe fiecare universitate în parte, inclusiv la nivel de program de studiu pentru ciclurile de învățământ licență și master.
Pentru a oferi câteva exemple, am ales programele (de la ciclul licență) cu cei mai mulți absolvenți la cele nouă facultăți ale ULBS, în perioada 2015-2019:
„Drept” (Facultatea de Drept)
485 de tineri.
50% - procentul celor care aveau un contract de muncă activ la 1 an de la absolvire (înregistrat în ReviSal la 1 noiembrie în anul ulterior absolvirii);
27% - procentul celor angajați într-un domeniu relevant specializării obținute.
3.836 lei – media veniturilor brute din contractele cu norma întreagă.
Cei mai mulți absolvenți de la drept au devenit avocați (65), urmați de specialiști și consultanți în domeniul financiar și al investițiilor (17) și secretari executivi în domeniul administrativ (12) etc.
„Calculatoare” (Facultatea de Inginerie)
227 absolvenți.
94% - procentul celor care aveau un contract de muncă activ la 1 an de la absolvire (înregistrat în ReviSal la 1 noiembrie în anul ulterior absolvirii);
86% - procentul celor angajați într-un domeniu relevant specializării obținute.
10.464 lei – media veniturilor brute din contractele cu norma întreagă.
Cei mai mulți absolvenți de la programul „Calculatoare” au devenit proiectanți de software (175).
„Limbă și literatură română – Limbă și literatură modernă” (Facultatea de Litere și Arte)
89 absolvenți.
92% - procentul celor care aveau un contract de muncă activ la 1 an de la absolvire (înregistrat în ReviSal la 1 noiembrie în anul ulterior absolvirii);
32% - procentul celor angajați într-un domeniu relevant specializării obținute.
3.554 lei – media veniturilor brute din contractele cu norma întreagă.
Cei mai mulți absolvenți de la programul „Limbă și literatură română/engleză” au devenit profesori în învățământul secundar (14), urmați de asistenți vânzări în magazine (5).
„Medicină” (Facultatea de Medicină)
492 absolvenți.
78% - procentul celor care aveau un contract de muncă activ la 1 an de la absolvire (înregistrat în ReviSal la 1 noiembrie în anul ulterior absolvirii);
77% - procentul celor angajați într-un domeniu relevant specializării obținute.
7.012 lei – media veniturilor brute din contractele cu norma întreagă.
Cei mai mulți absolvenți de la programul „Medicină” au devenit medici de medicină de familie/medicină generală (349).
„Informatică” (Facultatea de Științe)
168 absolvenți.
88% - procentul celor care aveau un contract de muncă activ la 1 an de la absolvire (înregistrat în ReviSal la 1 noiembrie în anul ulterior absolvirii);
73% - procentul celor angajați într-un domeniu relevant specializării obținute.
8.679 lei – media veniturilor brute din contractele cu norma întreagă.
Cei mai mulți absolvenți de la programul „Informatică” au devenit proiectanți de software (103).
„Montanologie” (Facultatea de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului)
113 absolvenți.
89% - procentul celor care aveau un contract de muncă activ la 1 an de la absolvire (înregistrat în ReviSal la 1 noiembrie în anul ulterior absolvirii);
23% - procentul celor angajați într-un domeniu relevant specializării obținute.
3.593 lei – media veniturilor brute din contractele cu norma întreagă.
Cei mai mulți absolvenți de la programul „Montanologie” au devenit consultanți în agricultură, silvicultură și pescuit (16), urmați de operatori introducere date (6), sortatori și controlori de calitate pentru produse (exclusiv mâncăruri și băuturi) (5) și specialiști în relații publice (4).
„Economia comerțului, turismului și serviciilor” (Facultatea de Științe Economice)
272 absolvenți.
85% - procentul celor care aveau un contract de muncă activ la 1 an de la absolvire (înregistrat în ReviSal la 1 noiembrie în anul ulterior absolvirii);
26% - procentul celor angajați într-un domeniu relevant specializării obținute.
3.777 lei – media veniturilor brute din contractele cu norma întreagă.
Cei mai mulți absolvenți de la programul „Economia comerțului, turismului și serviciilor” au devenit economiști (32), urmați de asistenți vânzări în magazine (14), specialiști în contabilitate și asimilați (12) și agenți de vânzări (11).
„Psihologie” (Facultatea de Științe Socio-Umane)
175 absolvenți.
85% - procentul celor care aveau un contract de muncă activ la 1 an de la absolvire (înregistrat în ReviSal la 1 noiembrie în anul ulterior absolvirii);
36% - procentul celor angajați într-un domeniu relevant specializării obținute.
4.311 lei – media veniturilor brute din contractele cu norma întreagă.
Cei mai mulți absolvenți de la programul „Psihologie” au devenit psihologi (18), urmați de specialiști în domeniul resurselor umane și de personal (8), educatori în învățământul preșcolar (6) etc.
„Teologie ortodoxă pastorală” (Facultatea de Teologie)
327 absolvenți.
90% - procentul celor care aveau un contract de muncă activ la 1 an de la absolvire (înregistrat în ReviSal la 1 noiembrie în anul ulterior absolvirii);
30% - procentul celor angajați într-un domeniu relevant specializării obținute.
3.685 lei – media veniturilor brute din contractele cu norma întreagă.
Cei mai mulți absolvenți de la programul „Teologie ortodoxă pastorală” au devenit specialiști în religie (36), profesori în învățământul secundar (29), specialiști în domeniul religiei și asimilați (21), dar și agenți de vânzări (8) sau agenți de servicii comerciale neclasificați în grupele de bază anterioare (8).
La Master, programul cu cei mai mulți absolvenți în perioada 2015-2019 este „Management sanitar” de la Facultatea de Medicină (180 în total).
Aici, 87 este procentul celor care aveau un contract de muncă activ la 1 an de la absolvire, iar 80% erau angajați într-un domeniu relevant specializării obținute. Aceștia aveau un venit mediu brut de 6.560 de lei. Dintre ei, 52 au devenit specialiști în domeniul sănătății, 24 – asistenți medicali generaliști, 21 – conducători de unități din domeniul sănătății, iar 10 – medici de medicină de familie/medicină generală.
ULBS – peste media pe țară
Analizând situația pe întreaga universitate sibiană, observăm că procentul absolvenților care își găsesc un loc de muncă în primii trei ani de la absolvire este mai mare decât media pe țară, conform datelor din anii de învățământ 2015-2019.
Astfel, în această perioadă peste 11.000 de tineri au absolvit cele peste 150 de programe de studii la ULBS; dintre ei, 72% (7.774) s-au angajat în primul an după ridicarea diplomei, iar peste alți doi ani numărul lor a ajuns la 8.001 sau 74,1%.
La nivel național – în perioada 2015-2019 s-au înregistrat peste 371.000 de absolvenți. În primul an după absolvire, 68,3% (240.672) dintre ei au avut un contract de muncă, iar după 3 ani numărul lor a ajuns la 250.601 (71,14%).
Mai mult de jumătate dintre ei (60% sau 4.578) au devenit după absolvirea facultății specialiști în diverse domenii, în timp ce aproape 15% (1.130) - tehnicieni și alți specialiști din domeniul tehnic. Alți 577 de tineri (7,5%) au devenit funcționari administrativi, iar peste 8% (635 absolvenți) – membri ai corpului legislativ, ai executivului, înalți conducători ai administrației publice, conducători și funcționari superiori.
Pe ocupații specifice, cei mai mulți au devenit medici rezidenți (351), ingineri de sistem software (275), consilieri/experți/inspectori/economiști în economie generală (269), programatori (243), profesori în învățământul gimnazial (221), ingineri mecanici (182), proiectanți ingineri mecanici (168), lucrători comerciali (167), consilieri juridici (145) și agenți servicii clienți (141).
Topul ocupațiilor, pe ani
Datele de pe platformă arată că în ultimi ani s-a schimbat topul ocupațiilor pe care le-au obținut absolvenții ULBS imediat după facultate. Sunt disponibile grafice cu primele zece ocupații ale absolvenților.
Pentru anul universitar 2015-2016, clasamentul este condus de medici rezidenți (88), consilieri/experți/inspectori/referenți/economiști (81) și profesori în învățământul gimnazial (66).
Urmează: programatori (62), consilieri juridici (61), ingineri de sistem software (60), ingineri mecanici (52), agenți de vânzări (42), funcționari administrativi (38) și lucrători comerciali (37).
Pentru anul universitar 2016-2017, clasamentul este dominat de ingineri de sistem software (98), urmați de consilieri/experți/inspectori/referenți/economiști (78) și medici rezidenți (76).
Urmează: programatori (69), profesori în învățământul gimnazial (65), proiectanți ingineri mecanici (54), operatori introducere, validare și prelucrare date (45), ingineri mecanici (44), consilieri juridici (44) și asistenți medicali generaliști (43).
Anul universitar 2017-2018 a oferit pieței muncii mai mulți consilieri/experți/inspectori/referenți/economiști (95) și medici rezidenți (94).
Urmează: programatori (71), ingineri de sistem software (67), ingineri mecanici (65), profesori în învățământul gimnazial (60), proiectanți ingineri mecanici (58), lucrători comerciali (50), profesori în învățământul preșcolar (47) și asistenți manageri (44).
Ultimul an universitar analizat, 2018-2019, arată că medicii rezidenți au trecut pe primul loc, cu 99 de absolvenți, aceștia fiind urmați la egalitate de profesorii în învățământul gimnazial și inginerii de sistem software (câte 82).
Urmează: consilieri/experți/inspectori/referenți/economiști (70), programatori (65), lucrători comerciali (63), proiectanți ingineri mecanici (62), ingineri mecanici (52), agenți servicii clienți (52) și profesori în învățământul preșcolar (43).
Veniturile după absolvire
Datele de pe platformă care se referă la veniturile obținute de absolvenții ULBS arată că aproape jumătate dintre tinerii care se angajează în primul an de după absolvire au venituri care se încadrează între 3.000 și 6.000 de lei. În categoria 2.000-3.000 de lei se află însă cei mai mulți absolvenți – peste 1.500. E de remarcat, de asemenea, că peste 600 de absolvenți reușesc să câștige chiar și peste 10.000 de lei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: universitatea din sibiu studen , absolventi ulbs sibiu , ulbs absolventi , angajabilitate ulbs , angajabilitate universitati
Vizualizari: 5084
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Eu
Acum 1 oră
@ @renzi
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Sibienii sunt omorâți cu zile!
Acum 2 ore
Paul