Joi,
13.02.2025
Ploi Scurte
Acum
5°C

CEDO respinge cererea lui Călin Georgescu de măsuri provizorii în dosarul privind anularea alegerilor prezidențiale

CEDO respinge cererea lui Călin Georgescu de măsuri provizorii în dosarul privind anularea alegerilor prezidențiale

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins cererea lui Călin Georgescu privind impunerea de măsuri provizorii în dosarul în care acesta contestă anularea alegerilor prezidențiale din România, scrie Agerpres

'Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, astăzi, reunindu-se în complet de Cameră și în baza unui vot unanim, să nu indice nicio măsura provizorie în cauza Călin Georgescu contra România (cererea nr. 37327/24). Cauza privește anularea de către Curtea Constituțională a României a alegerilor prezidențiale în care Georgescu a fost candidat. Georgescu ceruse adoptarea de măsuri provizorii, în particular ca decizia Curții Constituționale să fie suspendată și procesul electoral să fie reluat. Curtea a respins cererea de măsuri provizorii, ca fiind în afara domeniului de aplicare al articolului 39 din Regulamentul Curții (măsuri provizorii)', se arată într-un comunicat al CEDO dat, marți, publicității.

Conform CEDO, această hotărâre nu influențează o decizie ulterioară pe fondul procesului.

'Măsurile provizorii prevăzute de articolul 39 din Regulamentul Curții (Rules of Court) sunt decise în legătură cu proceduri în fața Curții, fără a influența orice decizie ulterioară privind admisibilitatea sau fondul cauzei. Curtea impune asemenea măsuri provizorii numai în cazuri excepționale, când reclamanții ar fi altfel expuși unui risc iminent de vătămare ireparabilă', spune CEDO.

Pe 24 noiembrie 2024, a avut loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România, al doilea tur de scrutin fiind programat să aibă loc la 8 decembrie 2024.

Călin Georgescu a candidat la aceste alegeri și s-a calificat pentru al doilea tur de scrutin.

Pe 6 decembrie 2024, în temeiul articolului 146 f) din Constituția României, Curtea Constituțională a României a anulat întregul proces electoral. CCR a decis atunci ca alegerile pentru președintele României să fie reluate în integralitate și reorganizate de către Guvern la o dată ulterioară.

Pe 16 decembrie 2024, invocând încălcări ale drepturilor sale prevăzute de articolele 6 (dreptul la un proces echitabil) și 13 (dreptul la un remediu efectiv) din Convenție și de articolul 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție (dreptul la alegeri libere), Călin Georgescu a solicitat măsuri provizorii în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții împotriva deciziei nr. 32 din 6 decembrie 2024 a Curții Constituționale a României, care anulase procesul electoral al alegerilor prezidențiale în curs la data pronunțării acesteia.

El a cerut în mod specific suspendarea efectelor deciziei Curții Constituționale până la soluționarea cauzei sale la Curte, pentru a preveni un prejudiciu ireparabil asupra drepturilor democratice ale reclamantului și ale cetățenilor romani.

De asemenea, el a cerut obligarea Guvernului României să reia procesul electoral, respectând rezultatele primului tur de scrutin, și să organizeze turul al doilea de scrutin al alegerilor prezidențiale.

În plus, el a solicitat obligarea statului român să adopte măsuri pentru remedierea prejudiciilor democratice, prin restabilirea încrederii în procesul electoral.

CEDO detaliază motivele pentru care a respins cererea lui Georgescu.

'Decizia a fost adoptată, în unanimitate, de o Cameră compusă din șapte judecători. În decizia sa, Curtea a reamintit că, în conformitate cu articolul 39 din Regulament, măsurile provizorii sunt aplicabile numai în caz de risc iminent de vătămare ireparabilă a unui drept prevăzut de Convenție care, dat fiind natura sa, nu ar putea fi reparată, iar persoana care invocă asemenea drept nu ar putea fi repusă în situația anterioară sau despăgubită în mod corespunzător. În plus, astfel de măsuri nu pot fi adoptate decât în circumstanțe excepționale, atunci când acest lucru este necesar în interesul părților sau pentru buna desfășurare a procedurii. Curtea a respins cererea lui Georgescu ca fiind în afara domeniului de aplicare al articolului 39 din Regulament. Luând în considerare cererea prezentată, împreună cu temeiurile și motivele pe care aceasta se bazează, Curtea a decis, în conformitate cu practica sa bine stabilită, că cererea lui Georgescu nu se referă la o vătămare ireparabilă în înțelesul articolului 39 din Regulamentul Curții', explică CEDO.

Totodată, CEDO a considerat că cererea este în afara domeniului de aplicare al articolului 39 din Regulamentului Curții și a decis să nu indice Guvernului României nicio măsură provizorie dintre cele solicitate. 

foto arhiva Turnul Sfatului

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

5 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Horațiu

Acum 3 săptămâni

Dupa discutiile cu casele de avocatura din Germania si Elvetia a fost identificata o cale de atac exceptionala la curtea suprema de pe Marte. Prostănacii sunt chemati la miting de sustinere. Voteaza președintele intergalactic
Raspunde

Kokos

Acum 3 săptămâni

Era clar că nu are nicio șansă, tot demersul e doar circ electoral. Acum iar o să spună că uite ce ne fac UE și globalistii! Păi el era marele suveran și s-a dus să se plângă la Ieuropa??
Raspunde

Emil

Acum 3 săptămâni

100% are dreptate si sanse dar vor fi tardive pentru a evita efectul atrocitatilor comise coruptii CCR.
Raspunde

Sparrow

Acum 3 săptămâni

Nevastā-mea sustine cā sunt un nesimtit. O reclam la CEDO !
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Emil

Acum 3 săptămâni

E clara lucratura...Nu e prima data cand unii judecatori CEDO refuza sa judece cauze cu state naziste si teroriste. Completul ce a judecat cauza linsajului in stil mafiot al doamei Kovesi au condamnat mafiotii CCR.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus