Sâmbătă,
04.10.2025
Innorat
Acum
10°C

Industria de dincolo de autostradă: Fabrică de prefabricate din beton în Sibiu și carieră de piatră la Lotrioara. ”Este o investiție a antreprenorului”

Industria de dincolo de autostradă: Fabrică de prefabricate din beton în Sibiu și carieră de piatră la Lotrioara. ”Este o investiție a antreprenorului”

Constructorul tronsonului 2 din autostrada Sibiu – Pitești, dintre Boița – Cornetu, asocierea Mapa – Cengiz, anunță două investiții colaterale șantierului de autostradă: o fabrică de materiale prefabricate din beton, în municipiul Sibiu și o carieră de piatră la Lotrioara.

”În municipiul Sibiu am pregătit o fabrică pentru elementele prefabricate, pentru grinzi, acestea se află deja în faza de probe tehnologice urmând ca în cursul săptămânii viitoare să fie turnate primele grinzi prefabricate”, a anunțat Alexandru Bogdan – coordonatorul șantierului ce aparține asocierii Mapa – Cengiz pe pagina de Facebook a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

El spune că aici vor putea fi turnate câte două grinzi, iar în total pe acest tronson de autostradă se vor monta peste 1.000 de grinzi de beton.

”Avem deja montate cele două poduri rulante care vor ajuta la manipularea grinzilor și avem canalul în care se vor turna câte două grinzi de-o dată. Lungimea canalului e de 80 de metri. Peste 1000 de grinzi prefabricate și 40 de mii de tone de confecții metalice vor fi folosite”, a precizat Alexandru Bogdan.

Citește și:

Restul din tronsonul 5 Sibiu – Pitești ar putea fi deschis până în luna iulie. Întreaga autostradă nu va fi gata până în 2030, susține Pro Infrastructura

Pe șantier vor fi folosite totodată peste 5.000 de tone de oțel pentru elementele din tunelul care va fi construit aici.

Totodată, pentru producția de beton s-a deschis o carieră de piatră în Lotrioara.

”A fost deja finalizată o stație de sortare și un concasor. Este o investiție a antreprenorului plănuind să-l folosim pentru toată autostrada„, a mai spus Alexandru Bogdan.

La partea de autostradă, dinspre Boița, lucrările au ajuns la aproximativ 20%, precizează reprezentantul constructorului.

”Lucrările sunt începe din iulie- august 2024, mai ales în Boița. Acolo deja progresul înregistrat este de aproximativ 20% se lucrează la fundații de pod, elevații”, spune Alexandru Bogdan.

 

De asemenea, în apropierea viitorului pod din zona Robești a început construcția drumurilor tehnologice.

”Am început un drum de acces și platforme de lucru pentru un viaduct care va traversa râul Boia și în continuare vom pregăti drumul de acces către intrarea în tunelul Robești.

Deja am construit aproximativ 4 kilometri de drum în această zonă și tot 4 km sunt pregătiți în cealaltă parte a tunelului Robești, dinspre localitatea Racovița.

Aceste drumuri sunt gândite în principal pentru a evita deranjarea localnicilor și va deservi mutarea materialelor necesare deservirii autostrăzii în aceste zone”, spune constructorul.

Lucrări mai scumpe

Constructorul turc Mapa – Cengiz a solicitat în noiembrie 2024 suplimentarea prețului pentru finalizarea tronsonului 2 din autostrada Sibiu – Pitești cu 23% pentru lucrările care mai sunt de executat, potrivit unui anunț postat pe e-licitatie.ro.

Acest procent înseamnă aproape un miliarde de lei fără TVA – 977,5 milioane de lei.

Astfel, de la valoarea inițială a contractului, de 4,25 de miliarde de lei, fără TVA, se ajunge la 5,22 de miliarde de lei. 

Motivele pentru care s-a cerut suplimentarea contractului cu aproape un sfert din valoarea contractului țin de ”criza economica post-COVID,  criza energiei și criza suplimentara ca urmare a conflictului militar din regiunea Marii Negre”, potrivit documentului.

Lungimea acestui tronson este de 30,35 km și ar trebui executat în 22 de luni, iar perioada de proiectare este de 66 de luni.

Ulterior, constructorul asigură 60 de luni perioadă de garanție a lucrărilor.

Secțiunea 2 Boița – Cornetu (31,33 km.)

Pe traseul acestei secțiuni care face parte din coridorul 4 Pan-European vor fi construite:

– 49 de poduri și viaducte

– 7 tuneluri cu lungimi cuprinse între 250 m și 1.590 m (lungime totală de 4.920 m)

– 1 ecoduct pentru mamifere mari în zona localității Lazaret”.

Portofoliul Mapa: potrivit informaţiilor de pe site-ul Companiei, Grupul Mapa are o experinţă de 40 de ani şi lucrează în Europa, Asia, Africa şi America în domeniile construcţii, hoteluri, energie regenerabilă, aeroporturi şi transport aerian de marfă (CARGO). La capitolul autostrăzi, antreprenorul menţionează autostrăzile Trabzon şi Hopa din Turcia sau Djen Djen-El Auma din Algeria.

Sursa foto: Captură video

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Constantin

Acum 8 luni

Tot ce vedem arata bine,dar la costul materialelor ,fortei de lucru ,valoarea autostrazii va creste si intrebarea cheie este :cand va fi data in folosinta?. Personal cred ca va mai dura 10 ani si sper sa ma insel.
Raspunde

Troll

Acum 8 luni

30-40 ani e termen realistic.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus