O educatoare de la Grădinița Nr. 6 din Cisnădie, arondată Liceului Tehnologic din oraș, este cercetată disciplinar după ce a închis un copil de șase ani, timp de minute bune, într-o debara fără lumină. Motivul invocat a fost liniștirea copilului, care era agitat. Cazul a fost discutat astăzi în Consiliul de Administrație, iar luni, 3 februarie, vor fi audiați părinții.
Totul s-a întâmplat marți, 28 ianuarie, la Grădinița Nr. 6 din Cisnădie. O educatoare de grupă mare a decis să închidă un băiat de șase ani într-o debara a instituției, fără lumină, pentru a-l calma, așa cum reiese din declarațiile directorului unității școlare. Copilul a fost auzit de o altă educatoare, care l-a scos din acel loc. S-a constatat că băiatul a stat închis pe perioada pauzei de masă care poate dura și 30 de minute.
Vineri, 31 ianuarie, la Liceul Tehnologic din Cisnădie s-a întrunit Consiliul de Administrație pentru a face primii pași în anchetarea educatoarei.
„Astăzi au fost numiți membrii comisiei de cercetare disciplinară, care vor cerceta faptele prezentate în cazul dnei educatoare. Activitatea acestei comisii va începe luni, 3 februarie, când vor fi audiați părinții”, spune inspectorul prof. Constantin Dincă, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu.
Acesta a precizat că educatoarea riscă, potrivit Legii 198/2023, de la avertisment până la desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
ISJ Sibiu va monitoriza desfășurarea anchetei disciplinare și, ulterior, aplicarea procedurilor, având în vedere că educatoarea răspunde direct direcțiunii liceului din Cisnădie, conform contractului de muncă.
Până la 28 de zile de anchetă
Contactată telefonic, prof. Dana Codruța Raicu, directoarea Liceului Tehnologic din Cisnădie, spune că așteaptă concluziile comisiei de anchetă.
„În momentul în care se va ajunge la o concluzie și se va stabili exact cum s-au derulat lucrurile, vom face publice toate deciziile comisiei”, spune directoarea.
Potrivit acesteia, educatoarea implicată lucrează la grădiniță din anul 2018. De asemenea, precizează că au mai fost sesizări în ceea ce privește conduita cadrului didactic, dar niciodată atât de grave.
„De-a lungul timpului, am mai primit sesizări de la părinți cu privire la dna educatoare, dar nu atât de grave. De fiecare dată, am soluționat problemele prin mediere între părinții implicați și educatoare. În toate cazurile, am făcut exact ceea ce legislația ne-a permis”, a mai spus directoarea liceului.
Până în momentul în care se va da un verdict în ceea ce o privește pe educatoare, aceasta va continua să predea la grupă.
A fost sesizată și poliția
În acest caz, a fost depusă și o plângere la nivelul Poliției Orașului Cisnădie, la data de 29 ianuarie. Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală.
„În urma verificărilor preliminare efectuate de către polițiști, în cauză s-a deschis un dosar penal în care, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de rele tratamente aplicate minorului, respectiv lipsire de libertate în mod ilegal”, spune Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
Potrivit acesteia, cercetările continuă în vederea aplicării măsurilor legale care se impun.
Menționăm că, pentru prima dată, informații cu privire la ceea ce s-a întâmplat la Grădinița Nr. 6 din Cisnădie au apărut în publicația locală Ora de Sibiu.
Sursa foto: captură ecran Google Maps
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: educatoare care a inchis un co , Dana Codruța Raicu , scandal gradinita 6 , copil inchis in debara , gradinita nr. 6 cisnadie , ISJ Sibiu , Liceul Tehnologic ,
Vizualizari: 2206
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Vivi Dragan
Acum 6 ore
Emil
Acum 8 ore
Claudiu
Acum 8 ore
HuniLateral = dictatură
Acum 8 ore
Ziaristul din tufis