La solicitarea unui cetățean, care a întrebat compania de transport în comun a Sibiului dacă poate oferi gratuitate o zi pe săptămână, conducerea Turisb răspunde că nu se opune măsurii, însă astfel de decizii trebuie luate de Consiliul Local Sibiu. Reporterul Turnul Sfatului a vorbit cu consilieri locali de la patru partide diferite pentru a vedea dacă ar fi dispuși să susțină o asemenea inițiativă. Niciunul nu se opune, dar trebuie o analiză serioasă întâi.
George Ceaușilă a întrebat la Turisb, precum și la Primăria Sibiu, dacă transportul local ar putea deveni gratuit în Sibiu o zi pe săptămână?
”O astfel de măsură ar încuraja utilizarea mijloacelor de transport în comun, ar reduce aglomerația din trafic și ar aduce beneficii tuturor”, spune Ceaușilă, care este membru PSD și Secretar General la TSD Municipiul Sibiu.
“Gratuitățile pentru transportul public sunt stabilite prin Hotărâri de Consiliu Local, iar în cazul în care Municipalitatea decide să implementeze o astfel de măsură, Tursib S.A. este deschisă să o sprijine”, a răspuns directorul general al companiei.
Colegul de partid al lui George Ceaușilă, consilierul local Sebastian Forir, a precizat pentru Turnul Sfatului că ar fi de acord cu acordarea acestei gratuități, însă doar după o analiză aprofundată și o discuție prealabilă atât în partid, cât și cu conducerea Tursib.
Necesitatea unei discuții serioase este întărită și de consilierul FDGR Wolfgang Alexander Guib. Contactat de reporterul Turnul Sfatului, Guib a declarat:
”Nu pot să-mi dau cu părerea fără să am toate datele, fără o analiză serioasă. La prima vedere nu pot spune direct nici da, nici nu, atâta timp cât nu știm ce impact bugetar are asupra Tursib. Este prima dată când aud despre o asemenea inițiativă și, în principiu, nu văd ceva greșit în ea.
Cu siguranță ar încuraja folosirea mijloacelor de transport în comun, ar ajuta la scăderea poluării, la decongestionarea traficului, sunt multe beneficii pentru oraș. Dar, repet, trebuie făcută o analiză serioasă și văzut clar impactul bugetar”, a explicat Wolfgang Alexander Guib.
Ideea este întărită și de viceprimarul Mihai Onițiu, totodată consilier local din partea PNL.
”Am auzit de o asemenea inițiativă în Cluj-Napoca, însă nu cunosc prea multe detalii, nu știu exact cum funcționează la ei. Înainte de a ne putea pronunța pe un astfel de subiect ar trebui să avem o analiză serioasă.
La prima vedere poate fi o propunere de luat în seamă, putem să discutăm pe maginea ei, putem să găsim argumente și într-o direcție și alta, și abia pe urmă putem lua o decizie” a declarat pentru cititorii Turnul Sfatului viceprimarul Sibiului.
În Cluj-Napoca, în cadrul programului Vinerea Verde, atât localnicii cât și turiștii beneficiază vinerea de transport public gratuit de aproximativ trei ani. Tot în urmă cu aproape trei ani, la Sibiu consilierul local USR Diana Mureșan a propus introducerea programului și la Sibiu. Ea a contactat consilierii, primarul și directorul Tursib cu o propunere similară.
”La momentul respectiv și guvernul s-a alăturat inițiativei, încurajând folosirea mijloacelor de transport în comun și cele verzi. Din ce țin minte, răspunsul doamnei primar atunci a fost că se va analiza. Și așa a rămas. Dacă, între timp, a apărut deschidere pe acest subiect, eu nu pot decât să mă bucur și evident că vom susține și vota.
Toată lumea știe că una dintre marile probleme ale Sibiului o reprezintă traficul. Oricât am moderniza noi străzile și bulevardele, dacă nu reușim noi, cetățenii, să se schimbăm mentalitatea și să facem ceva în acest sens, nu vom îmbunătăți nimic”, a declarat pentru Turnul Sfatului consilierul USR Diana Mureșan.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 4633
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Armata cu ciocolata la dos
Acum 10 ore
Contra
Acum 10 ore
Gigi
Acum 10 ore
Prestanta
Acum 10 ore
Ron