Politicieni pictați precum sfinții, la marginea Sibiului, Selgros a anunțat când deschide magazinul din Sibiu și la DSVSA rămâne la șef un pensionar de aproape patru ani. Acestea sunt câteva dintre principalele știri ale zilei de vineri în ziarul Turnul Sfatului.
În capela construită din fonduri publice și donații ale localnicilor din comuna Cristian, pe unul din pereți au fost pictați primarul și viceprimarul aflați în funcție până în toamna anului trecut. Situația a ajuns subiect de discuții dezaprobatoare nu doar printre credincioși, ci și în Consiliul local la comunei.
Documentația tehnică pentru proiectul de restaurare a Castelului Turnu Roșu de la Boița este gata. Consiliul Județean Sibiu anunță că este în căutarea finanțării.
Rituelle este mica afacerea sibiencei Denisa-Maria Cornăcel. Educatoare de profesie, Denisa a încercat mai multe experiențe de-a lungul timpului, iar de patru ani cochetează cu ideea de a lansa o afacere cu lumânări și săpunuri naturale, lucru pe care l-a reușit la finalul anului trecut.
Deși opt funcționari colegi de-ai săi și-au încetat raporturile de muncă după decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție a României referitoare la pensionarii care nu mai pot lucra la stat, directorul executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Sibiu a rămas în funcție. Pensionar de aproape patru ani, Șerban Țichindelean are procese cu Autoritatea națională pentru a rămâne în funcție.
Compania Selgros a stabilit data deschiderii primului magazin din municipul Sibiu, cel aflat pe Calea Șurii Mari, pentru 23 mai 2025. Oficialii companiei au explicat pentru Turnul Sfatului că acesta va fi cel de-al 24 -lea magazin din România, iar pentru funcționarea lui sunt în curs de recrutare aproximativ 200 de anagajați.
Constructorul austriac PORR a realizat un progres fizic de 62% pe lotul 4 Tigveni – Curtea de Argeș al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești, conform anunțurilor făcute vineri seară de ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu și de către șeful CNAIR, Cristian Pistol.
Echipa de fotbal a Sibiului, FC Hermannstadt, a câștigat vineri seara în deplasarea de la Sf. Gheorghe cu scorul de 3 la 2. Meciul a fost unul spectaculos, cu multe goluri și numeroase alte ocazii de a marca. Golurile Sibiului au fost reușite toate de Ianis Stoica, tânărul atacant marcând în minutele 51, 53 și 73, reușind astfel un hat-trick.
Un video din 1956 prezintă imagini inedite din Săliște, în plină iarnă, în contextul prezentării produselor realizate de către membrii cooperativei de aici. ”La cooperativa comunală a avut loc Adunarea agenerală a membrilor cooperativei. Darea de seamă a oglindit importantele realizări ale acestei cooperative”. Clipul poate fi văzut aici.
CNAIR a anunțat că a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Reabilitare construcție existentă, infrastructură – lucrări de artă, poduri, pasarele existente”. Viaductul Aciliu, situat pe Autostrada Orăștie-Sibiu, Lot 3, este cel mai înal viaduct rutier din România, având o lungime de aproximativ 1010 metri. Construit în 2014, acesta a ajuns în prezent într-o fază critică, necesitând lucrări ample de intervenție pentru a asigura siguranța traficului rutier.
Primarul comunei Sadu, Valentin Ivan, a fost reales în funcția de președinte al Filialei Județene Sibiu a ACoR, în cadrul unei ceremonii care a avut loc joi, 13 februarie, la Continental Forum.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 852
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Armata cu ciocolata la dos
Acum 11 ore
Contra
Acum 11 ore
Gigi
Acum 11 ore
Prestanta
Acum 12 ore
Ron