Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Actualizare. Bloomberg: SUA presează România să nu blocheze candidatura lui Călin Georgescu

Turnul Sfatului
13
doru-apostu-protest-turul-2-georgescu-8-rdw7

Actualizare. Reacția MAE: În interacțiunile bilaterale cu oficiali ai SUA, nu au existat discuții sau intervenții în raport cu un candidat din România

Publicitate
Publicitate

Ministerul Afacerilor Externe precizează miercuri că, în interacțiunile bilaterale cu oficiali ai Administrației SUA, nu au existat niciun fel de discuții sau intervenții în raport cu un candidat sau procesul electoral din România.

”Am auzit mesajele publice ale unor reprezentanți ai Administrației SUA la Conferința de Securitate de la Munchen și în postări din social media. Dincolo de aceste exprimări generale, în interacțiunile bilaterale cu oficiali ai Administrației SUA nu au existat niciun fel de discuții sau intervenții în raport cu un candidat sau procesul electoral din România”, arată MAE, într-un comunicat remis Agerpres. 

Potrivit sursei citate, România și Europa rămân angajate ferm față de democrație și libertatea de exprimare.

”O UE coerentă, o NATO mai puternică și un parteneriat transatlantic cât mai solid posibil sunt în interes comun. România susține nevoia de a ne consolida propriile forțe, de a ne asuma mai multă responsabilitate ca europeni, dar și ca parteneri strategici ai SUA. Acest lucru include reziliența instituțiilor democratice, libertăților fundamentale și integritatea alegerilor și a spațiului informațional”, subliniază MAE. 

 

 

Știre inițială. Autoritățile române se află sub o presiune puternică din partea administrației președintelui american Donald Trump pentru a garanta continuarea nestingherită a campaniei electorale a lui Călin Georgescu pentru alegerile prezidențiale din luna mai, scrie marți publicația Bloomberg, care îl califică pe Georgescu drept candidat de extremă dreapta, potrivit Agerpres

În întâlniri private cu omologii români din ultimele zile, oficialii americani s-au concentrat aproape exclusiv pe vot, avertizându-i să nu blocheze campania lui Călin Georgescu, un susținător al lui Trump care a denunțat NATO și l-a lăudat pe președintele rus Vladimir Putin, potrivit unor persoane familiare cu discuțiile și care au dorit să-și păstreze anonimatul, precizează Bloomberg.

Insistența echipei Trump asupra crizei politice din România a fost scoasă la iveală de vicepreședintele american JD Vance, care s-a folosit de un discurs important susținut săptămâna trecută la Munchen pentru a contesta decizia României din decembrie de a anula scrutinul prezidențial, după ce oficiali din domeniul securității au stabilit că intervenția Rusiei a contribuit la propulsarea lui Georgescu spre o victorie uimitoare în primul tur, pe 24 noiembrie, adaugă publicația.

Oficialii de la București au fost prinși cu garda jos de tirada de vineri a lui Vance la Conferința de Securitate de la Munchen, în care acesta i-a condamnat pe liderii europeni pentru marginalizarea grupurilor de dreapta, și au fost derutați de insistențele SUA cu privire la Georgescu, a spus unul dintre oficiali.

Efectele victoriei neașteptate a lui Georgescu și decizia instanței de a anula alegerile au devenit un prilej de unire pentru extrema dreaptă din Europa, notează publicația. În timp ce autoritățile române se pregătesc pentru repetarea alegerilor în mai, vicepreședintele american a invocat această decizie ca un exemplu în care puterea mainstream suprimă ascensiunea politică a grupurilor populiste.

Bloomberg mai scrie că au avut loc schimburi între ministrul de externe român Emil Hurezeanu și Keith Kellogg și Richard Grenell, trimișii lui Trump la conferința de la Munchen. Ministrul economiei, Bogdan Ivan, s-a întâlnit cu Vance la un summit privind inteligența artificială la Paris, la începutul acestei luni.

Publicitate

Dincolo de aceste întâlniri și alte puncte de contact, guvernul de la București s-a străduit să deschidă un canal susținut de comunicare cu administrația Trump, prin care ar putea atenua îngrijorările cu privire la vot, a spus persoana citată. Casa Albă a trimis solicitarea Bloomberg de a face comentarii către Departamentul de Stat al SUA, care a refuzat să comenteze oficial.

Georgescu, un fost inginer agricol în vârstă de 62 de ani, era cotat sub 10% în sondaje când o campanie pe rețelele de socializare care a prezentat videouri pe TikTok de înaltă calitate l-a ajutat să obțină o victorie șocantă în primul tur de scrutin în noiembrie, reamintește Bloomberg. Dar rezultatul a fost anulat printr-o decizie a instanței, care a invocat constatări că respectiva campanie digitală a beneficiat de sprijin extern.

Georgescu rămâne favorit și înaintea scrutinului reluat din mai – și a fost impulsionat de criticile sale stridente la adresa anulării ca fiind o ‘lovitură de stat’ susținută de Bruxelles. Pe măsură ce se amplifică speculațiile cu privire la posibilitatea ca lui Georgescu să i se interzică să candideze, sondajele arată că un număr semnificativ de români privesc într-un mod negativ decizia instanței, mai scrie Bloomberg.

Vance, al cărui discurs de la Munchen abia dacă a menționat securitatea europeană sau războiul din Ucraina, a spus că decizia instanței s-a bazat pe informații ‘subțiri’ – și a atacat stabilitatea instituțiilor democratice din România.

‘Dacă democrația voastră poate fi distrusă cu câteva mii de dolari sub formă de reclame dintr-o țară străină, atunci din start nu era foarte puternică’, a spus vicepreședintele SUA vineri.

Premierul Marcel Ciolacu, care a declarat că România s-a angajat să organizeze ‘alegeri libere și corecte’, a cerut președintelui interimar al României, Ilie Bolojan, să convoace o reuniune a celui mai înalt organism de securitate al țării pentru a discuta despre discurs și despre alegeri.

România, țară la Marea Neagră care împarte cea mai lungă graniță cu Ucraina dintre toate statele membre ale Uniunii Europene și a fost un susținător ferm al eforturilor occidentale de a sprijini Kievul, se luptă să se adapteze la turnura adusă de Trump, adaugă publicația citată.

Ca și în cazul colegilor din UE, oficialii guvernamentali de la București se tem că manevrele agresive de la Washington și amestecul direct în procesul electoral ar putea duce la ruperea relațiilor cu un aliat crucial, a spus unul dintre oficiali. România găzduiește mii de militari la o bază NATO poziționată pentru a proteja flancul estic al Europei.

La o zi după discursul lui Vance, cancelarul german Olaf Scholz a condamnat deschiderea vicepreședintelui SUA către extrema dreaptă din Germania ca o intervenție directă, înaintea alegerilor germane de la 23 februarie. După discursul său de la Munchen, vicepreședintele american s-a întâlnit cu co-lidera partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, în capitala bavareză.

‘Nu vom accepta străini care intervin în democrația noastră, în alegerile noastre, în formarea democratică a opiniilor în favoarea acestui partid’, a spus Scholz la aceeași conferință. ‘Asta nu se face – cu siguranță nu între prieteni și aliați’, a adăugat el.

Elon Musk, aliatul miliardar al lui Trump, l-a susținut și el pe candidatul Călin Georgescu, reamintește Bloomberg. El a publicat marți o postare pe platforma sa X în care citează o promisiune a lui Georgescu conform căreia va interzice organizațiile legate de filantropul George Soros dacă va deveni președinte.

‘România merită să fie suverană’, a scris Musk, care a stârnit indignare pentru sprijinul deschis pentru diverse grupuri, inclusiv AfD din Germania.

Campania lui Georgescu și reprezentanții săi fac obiectul unei serii de investigații, după ce candidatul a spus că nu a primit finanțare pentru campania sa prezidențială. Orice decizie privind valabilitatea candidaturii sale ar urma să fie luată de biroul electoral și de o instanță care să evalueze dacă îndeplinește criteriile pentru a candida.

Dar sistemul judiciar, care este înțesat de numiți din partidele politice consacrate, este privit de mulți români ca fiind politizat și corupt, notează Bloomberg.

Georgescu a valorificat frustrarea alegătorilor față de corupție și sărăcie și a împărtășit multe dintre teoriile conspirației adoptate de extrema dreaptă. Într-un interviu la un podcast cu provocatorul american de dreapta Alex Jones luna trecută, candidatul a spus că anularea alegerilor a fost ‘ordonată din străinătate și implementată de sistemul globalist’, încheie publicația. 

foto arhiva Turnul Sfatului

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

13 răspunsuri

  1. Avatar Emil
    Emil
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    13
    19
    1. Avatar Zzz
      Zzz

      pregateste-ti o pijama si un termos cu ceai, nino-nino e pe drum

      5
      2
  2. Avatar Vox
    Vox

    Verificati de cine este scris acest articol in Bloomberg: Andra Timu – o individa atat de toxica si nepregatita, implicata intr-o gramada de scandaluri pe care le-a provocat publicand articole cu informatii false si neverificate. Este renumita pt simpatia ei cu extrema dreapta, de-a dreptul fascista in gandire! Cum sa iei de bun ce spune nepregatita asta!!! Verificat si nu mai luati de bun tot ce vi se toarna pe TiK-Tok!

    25
    7
    1. Avatar Emil
      Emil
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      13
      18
    2. Avatar Kokos
      Kokos

      Corect , doar minciuni și manipulări ieftine! Kremlin georgescu nu va mai candida veci!

      16
      7
    3. Avatar @Emil
      @Emil

      Emile… pentru astia ca tine exista psihiatrii si spitale de specialitate! Apeleaza cu incredere pt ca tu esti irecuperabil. Prostia din pacate nu are tratament!!!

      14
      7
    4. Avatar @@Emil
      @@Emil

      Nu poate. Pe moment e „tratat” după gratii la altă instituție

      7
      3
    5. Avatar Bambolero
      Bambolero

      O jiorjistă infectă

      11
      2
  3. Avatar Deutschland
    Deutschland
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    9
    13
    1. Avatar Claudiu
      Claudiu

      Amice, (cel cu partidul fas cist) nu ești doar urechist sau neinformat, mai ai și opinii :-)))
      Germania va avea alegeri duminică.
      AFD reprezintă extrema dreaptă care, conform sondajelor (de la ei, puțin mai serioase decât ale noastre), ar urma să ocupe locul doi la alegeri, cu peste 20% din voturi.
      Alice Weidel, candidata pentru postul de viitor cancelar,a fost prezenta luni seara la dezbaterea politica la RTL Germania
      Îți place sau nu ( social democrații și conservatorii germani refuza până și ideea) dar în mod amuzant SUA și-a arătat simpatia pe față pentru AFD.
      Rămâne de văzut dacă își bagă sau nu coada „agentul statal străin” și la nemți. Că până luni nu mai e mult.
      Dar e foarte posibil ca exact ce negi tu sa se chiar întâmple. Si-atunci cum repari ce ai scris mai sus ?

      6
      8
    2. Avatar Aci Duțu
      Aci Duțu

      Nu se poate, jiorjele, la ei e interzis prin lege. Cum va fi interzis ți debilu peste 3 săptămâni

      7
      4
    3. Avatar Deutschland2
      Deutschland2

      Ne pare rău dar transferul dumneavoastră nu a fost aprobat!

      2
      1
  4. Avatar Rammstein
    Rammstein

    Apă, canal și salubritate…deviza psihopatului urmașul lui Zamolxe..

    7
    2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate