Dr. Lavinia Danciu, medic primar pneumolog și director medical al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, vorbește în cadrul unui interviu acordat Turnul Sfatului despre gestionarea tusei alergice în sezonul rece. Aceasta este o afecțiune frecvent întâlnită, care poate persista săptămâni întregi și care, fără un diagnostic corect, poate fi confundată cu alte tipuri de tuse. În acest context, Dr. Danciu explică diferențele dintre tusea alergică și alte tipuri de tuse, oferă sfaturi pentru diagnosticare și tratament, și subliniază importanța unui stil de viață sănătos în prevenirea complicațiilor.
Care sunt principalele cauze ale tusei alergice în sezonul rece?
O hiperactivitate a căilor respiratorii, exacerbată, bineînțeles, de frig și de frecvența crescută a virușilor și a bacteriilor, care pot induce această hiperactivitate, în principal virusul sincițial respirator. Este acel virus comun care duce, de obicei, spre simptome ușoare asemănătoare răcelii.
Cum se diferențiază tusea alergică de celelalte viroze sau alte afecțiuni respiratorii?
Tusea cauzată de viroze este, în general, prezentă pe durata virozei și durează una, două, trei zile după ce dispar simptomele acesteia. Bolile respiratorii cronice au un anumit tip de tuse cu care pacienții sunt deja obișnuiți. O cunosc și o tratează. Tusea alergică este cea care rămâne și persistă chiar și peste trei săptămâni după o viroză obișnuită.
De ce tusea alergică poate persista atât de mult timp?
Exact din motivele pe care le-am spus mai înainte: terenul pacientului, o hiperactivitate a căilor respiratorii, care este genetic condiționată, la fel ca alte boli, cum ar fi hipertensiunea, diabetul, ulcerul și așa mai departe. În plus, poluarea intensă din ultimii ani, cauzată de ceea ce cu toții știm foarte bine, duce la o scădere a rezistenței căilor respiratorii și la o exacerbăre a virulenței alergenilor respiratori.
Ce alergeni sunt mai frecvenți iarna și cum pot influența apariția tusei?
Spre deosebire de sezonul cald, în care cei mai frecvenți alergeni sunt polenul sau gramineele, iarna cei mai frecvenți sunt alergenii cauzați de praful de casă, locuințele mai puțin salubre, umiditate, filtrele necurățate de la locul de muncă sau din mijloacele de transport și, de asemenea, alergenii infecțioși. Aceștia sunt cauzați de ADN-ul din viruși, bacterii și așa mai departe.
Cum poate fi diagnosticată corect o tuse alergică? Ce analize sau teste sunt recomandate?
În primul rând, o tuse alergică nu poate fi diagnosticată decât de un doctor. Nu are cum să fie diagnosticată de pacientul însuși. De aceea, în momentul în care vedem că tusea durează peste trei săptămâni după o viroză, ar trebui să ne programăm la un consult medical. Atunci, medicul specialist va recomanda o serie de analize de sânge, o radiografie pentru a exclude alte cauze ale tusei și o testare alergologică. Aceste investigații diferă de la caz la caz.
Ce tratamente sunt eficiente pentru tusea alergică? Sunt diferite față de cele folosite în alte tipuri de tuse?
Da, sunt diferite. Tratamentul tusei este, în primul rând, etiologic. Sigur că putem lua siropuri expectorante sau sedative ale tusei, dar, în funcție de cauza tusei, tratamentele sunt specifice. În momentul în care tusea este alergică, este normal să asociem un antialergic, de tip Xyzal, Aerius, Borenar, și, eventual, un inhibitor de leucotriene, cum ar fi Montelukast.
Antihistaminicele sunt suficiente sau este nevoie și de alte tipuri de medicamente?
Exact așa cum am spus mai înainte, uneori sunt suficiente dacă sunt luate seara, timp de șapte-zece zile, alteori nu sunt suficiente. Depinde de terenul pacientului și de afecțiunile asociate. De aceea, orice tuse care durează mai mult de trei săptămâni necesită un consult de specialitate.
Există remedii naturale care pot ajuta la ameliorarea simptomelor?
Sigur că da. Ceaiurile, în special în sezonul rece, sunt extrem de utile. Ceaiurile de plante cu lămâie și puțină miere sunt benefice. De asemenea, un vas cu apă și sare pus pe sursa de încălzire poate ajuta, deoarece scade hiperactivitatea bronșică. Dacă nu există contraindicații din cauza altor boli, un săculeț cu sare încălzită, pus pe piept, poate fi de ajutor.
Cum putem preveni apariția sau agravarea tusei alergice în sezonul rece?
Este foarte greu de prevenit tusea alergică, deoarece aceasta ține de organismul pacientului și de reactivitatea virușilor și microbilor. Prevenția se bazează mai mult pe un stil de viață sănătos, care să crească imunitatea și să reducă sensibilitatea alergică. Asta înseamnă mișcare, sport, plimbări prin pădure, preferabil de brad, și vizitarea ocazională a unei saline. Toate acestea pot contribui la prevenirea agravării tusei alergice.
Ce schimbări în stilul de viață sau în locuință pot ajuta la reducerea expunerii la alergeni?
Este foarte important să ne hidratăm, iarna în special, cu lichide calde. De asemenea, renunțarea la fumat este extrem de importantă, deoarece fumatul determină o hiperactivitate a căilor respiratorii prin multiple mecanisme. Este util să nu aglomerăm locuința cu obiecte pe care se poate aduna praful de casă, să aerisim bine locuința chiar și în sezonul rece și, dacă avem posibilitatea, să vizităm o salină, să facem mai multe plimbări și să practicăm înotul. Aceste măsuri vor crește rezistența la infecții și vor preveni instalarea tusei alergice.
Utilizarea umidificatoarelor sau a purificatoarelor de aer ajută în astfel de cazuri?
În general, purificatoarele de aer, dacă au filtre de calitate, pot fi de ajutor. În ceea ce privește umidificatoarele, necesitatea lor depinde de umiditatea din locuință. Există cazuri în care, dimpotrivă, este nevoie de un dezumidificator.
Când să cerem ajutor medical?
Nu orice tip de tuse necesită prezentarea de urgență la medic. Totuși, o tuse spastică, care provoacă dificultăți de respirație, sau o tuse însoțită de un zgomot specific (wheezing, un fluierat) necesită, în general, consult medical. De asemenea, pacienții cu boli respiratorii cronice trebuie să fie atenți. Dacă avem acasă un pulsoximetru și observăm că, pe parcursul tusei, saturația de oxigen scade sub 93%, este necesar să cerem ajutor medical.
Poate o tuse alergică netratată să ducă la complicații grave?
În general, tusea alergică nu duce la complicații grave. Este, însă, supărătoare și obositoare. Poate deveni periculoasă dacă apare pe fondul unor afecțiuni cronice preexistente. Orice viroză sau tuse persistentă poate decompensa o afecțiune cardiacă. Vă dați seama că, dacă pacientul suferă de ciroză sau alte boli grave, o astfel de tuse poate avea consecințe serioase. Să nu mai vorbim de bolile respiratorii cronice, care pot fi agravate.
Cât timp poate tuși o persoană în acest caz, chiar și sub tratament?
Chiar și sub tratament, durata tusei depinde de tipul tratamentului, de cine îl prescrie și dacă este administrat corect. Dacă tratamentul este adecvat, tusea poate dura două-trei săptămâni și, în unele cazuri, chiar o lună.
Ce alte tipuri de tuse mai pot dura atât de mult?
Aceasta este o întrebare foarte bună, deoarece tusea este, în general este specifică afecțiunilor respiratorii. Dacă suntem fumători și avem o tuse persistentă, aceasta poate fi cauzată de afecțiuni pulmonare grave, cum ar fi neoplazia (cancerul pulmonar), tuberculoza sau alte boli. Evident, în astfel de cazuri, este obligatoriu să ne programăm la un consult medical.
De asemenea, pacienții cu fibroză pulmonară, cauzată de expunerea la pulberi sau alte toxine, pot prezenta o tuse cronică. În concluzie, orice tuse care durează mai mult de trei săptămâni, fără o cauză evidentă, necesită un consult la medicul pneumolog și investigații suplimentare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: simptome tuse , tratament tuse alergica , cat dureaza tusea , ce este tusea alergica , tusea alergică , Dr. Lavinia Danciu ,
Vizualizari: 4644
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Predator
Acum 9 ore
Mihai Muntean
Acum 9 ore
@john
Acum 10 ore
Sibian
Acum 10 ore
Kukuruku