Duminică,
17.08.2025
Cer Senin
Acum
18°C

Adunarea Generală a ONU a adoptat două rezoluții privind războiul ruso-ucrainean: ale UE și SUA

Adunarea Generală a ONU a adoptat două rezoluții privind războiul ruso-ucrainean: ale UE și SUA

Adunarea Generală a ONU a adoptat pe 24 februarie două rezoluții privind războiul ruso-ucrainean, a anunțat organizația pe contul oficial de pe rețeaua socială X.

Prima rezoluție a fost inițiată de țările Uniunii Europene și Ucraina. Documentul, intitulat „Promovarea unei păci cuprinzătoare, juste și durabile în Ucraina”, face apel la dezescaladare, încetarea rapidă a ostilităților și o soluționare pașnică a conflictului.

Această rezoluție a fost susținută de 93 de țări, în timp ce 18 au votat împotrivă, iar 65 s-au abținut. Printre țările care s-au opus rezoluției se numără SUA, Rusia și Ungaria, în timp ce China s-a abținut de la vot.

Ulterior, Adunarea Generală a adoptat și rezoluția intitulată „Drumul către pace”, propusă de Statele Unite. Potrivit agenției TASS, citată de Meduza.io, rezoluția SUA a fost modificată în urma unor amendamente propuse de țările europene, inclusiv prin înlocuirea sintagmei „conflict între Federația Rusă și Ucraina” cu termenul „invazie la scară largă” a Rusiei.

Această rezoluție a fost susținută de 92 de țări, în timp ce 8 state, inclusiv Rusia, au votat împotrivă, iar 73 s-au abținut, printre care și SUA.

Potrivit The Washington Post, proiectul de rezoluție al SUA conținea doar patru fraze, exprimând „regretul” pentru pierderile de vieți omenești, reafirmând că „scopul principal” al ONU este menținerea păcii și soluționarea disputelor, și făcând apel la „încetarea conflictului” și stabilirea „unei păci durabile între Ucraina și Rusia”.

Astăzi s-au împlinit trei ani de când Rusia a pornit războiul împotriva Ucrainei.

Foto: ONU

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1614

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

1 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Emil

Acum 5 luni

UE si ONU au adoptat aflatu-n treaba. Tot Trump e practic si concret.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus