Șase cupluri pasionate de drumeții au ales să sărbătorească în avans Dragobetele în cadrul unei drumeții care a avut loc duminică, 23 februarie, la Cabana Suru, în cadrul programului Anii Drumeției.
Aceștia și-au arătat iubirea, la înălțime, prin căsătorii de o zi oficiate de ghidul de turism Nicoleta Ocneriu. Dacă unii dintre participanți au ales să se căsătorească pentru o zi, alții și-au reînnoit jurămintele.
Îndrăgostiții au avut de parcurs mai bine de nouă kilometri până să ajungă să-și unească destinele, de pe Valea Avrigului până în vârf de munte. După aceste momente au sărbătorit iubirea printr-un concurs de dans.
„A fost o experiență incendiară, cu siguranță vom reveni și anul viitor, sperăm ca atunci să venim și cu căsătoria cealaltă, mai mult de o zi”, a spus unul dintre cuplurile participante pentru jurnaliștii de la Pro TV.
„Evenimentul a fost unul memorabil”
Nicoleta Ocneriu spune că evenimentul a fost unul reușit atât datoriră participanților, cât și implicării fiecăruia în parte.
„Evenimentul a fost unul memorabil, cea mai frumoasă drumeție care implică voie bună, distracție și iubire. Au fost în total șase cupluri care s-au căsătorit pentru o zi. Unii dintre ei chiar și-au înnoit legămintele. Ce m-a impresionat cel mai mult a fost un cuplu care urmează să se căsătorească anul viitor”, a spus ea.
Căsătorii de o zi și concurs de dans
Evenimentul a reunit aproximativ 30 de persoane, iar atmosfera a fost una cu totul specială.
„Ne-am bucurat la maxim nu doar de iubirea dintre tinerii care au participat la această căsătorie, dar și de concursul de dans în bocanci care a fost unul inedit.
Am parcurs aproximativ 18 kilometri, dus - întors, pe jos, am plecat dimineața și ne-am întors după apusul soarelui la mașini. Am organizat cu tot sufletul această drumeție, din dorința de a simți această veche tradiție românească, Dragobetele, ce simbolizează iubirea, un prilej de bucurie și de reîntâlnire a prieteniilor și nu în ultimul rând reînnoirea naturii și vestirea începutului de primăvară. A fost un moment minunat și aș repeta asta în fiecare zi, la fel cum spun și unii dintre participanții noștri. A fost totul la superlativ.
Printre premiile primite de cupluri se numără și trandafiri realizați hand-made din metal, de artistul Alex Stănese” a concluzionat aceasta.
Foto: Moga Alexandru, Anii Drumeției
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: ghid de tursim nicoleta ocneri , casatorii de o zi dragobete , ghid de turism sibiu , anii drumetiei , foto , Nicoleta Ocneriu
Vizualizari: 1232
Ultimele comentarii
Acum 20 ore
Javert
Acum 20 ore
Emil
Acum 21 ore
Mioara
Acum 21 ore
Ghiță
Acum 22 ore
Aristide