Sâmbătă,
23.08.2025
Partial Noros
Acum
13°C

Noutate la înscrierile în clasa pregătitoare din Sibiu. Clasă cu 22 de locuri și predare în limba germană, aprobată de ISJ pentru învățământul privat

Noutate la înscrierile în clasa pregătitoare din Sibiu. Clasă cu 22 de locuri și predare în limba germană, aprobată de ISJ pentru învățământul privat

De joi, 6 martie, au început înscrierile în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2025–2026. Datele furnizate de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean arată că nu există diferențe semnificative față de anii precedenți în ceea ce privește numărul de clase sau de locuri alocate. Singura noutate sunt 22 de locuri în plus pentru o clasă cu predare în limba germană, la o unitate cu predare în limba germană. 

În acest sens, aceștia au transmis că, la nivelul județului Sibiu, a fost aprobat un număr de 256,4 clase (numărul de 256,4 clase reprezintă o estimare a necesarului, iar în realitate numărul de clase va fi un întreg, adică 256 sau 257 de clase, în funcție de distribuirea elevilor), cu 0,37 clase mai mult față de anul trecut, pentru un număr estimativ de 5.018 elevi, cu 40 mai mulți decât anul trecut.

Singura noutate a anului școlar viitor este faptul că învățământul privat din Sibiu a solicitat o clasă suplimentară cu predare în limba germană.

Astfel, pentru anul școlar viitor, părinții care doresc să-și înscrie copiii la clase cu predare în limba germană au la dispoziție 22 de locuri în plus, însă doar la o unitate de învățământ privată. Este vorba de Școala Internațională Sibiu, o unitate de învățământ care oferă un sistem de educație internațional bazat pe curriculum international IB - International Baccalaureate (Bacalaureat Internațional).

În total, în județul Sibiu sunt disponibile 401 locuri la clase cu predare în limba germană, dintre care 22 la o școală privată.

Potrivit inspectorului prof. Constantin Dincă, toate unitățile de învățământ private incluse în statisticile ISJ sunt cel puțin autorizate.

Toate datele legate de înscrierea în clasa pregătitoare le găsiți în materialul: „Încep înscrierile pentru clasa pregătitoare. Sunt peste 5.000 de locuri disponibile în școlile din județ, inclusiv 400 în clase cu predare în germană”

Foto principală ilustrativă: Turnul Sfatului 


 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus