Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Viza de flotant în contextul înscrierii în clasa pregătitoare. Precizări făcute de Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Sibiu

Raluca Budușan
0
evidenta-persoanelor-vkmb

Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Sibiu clarifică, printr-un comunicat de presă transmis redacției, reguli privind stabilirea reședinței. Informațiile sunt transmise în contextul înscrierii elevilor în clasa pregătitoare, înscrieri ce vor începe în data de 31 martie, cu depunerea dosarelor. 

Publicitate
Publicitate

Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Sibiu, instituție aflată sub autoritatea Consiliului Județean Sibiu, informează cetățenii cu privire la reglementările legale aplicabile în domeniul evidenței persoanelor, în contextul înscrierii elevilor în învățământul preuniversitar.

Conform legislației în vigoare, fiecare român are dreptul de a-și stabili sau schimba, în mod liber, domiciliul sau reședința. Domiciliul reprezintă locul unde o persoană declară că își are locuința principală, iar reședința este locul unde aceasta are locuința secundară.

Citește și: Încep înscrierile pentru clasa pregătitoare. Sunt peste 5.000 de locuri disponibile în școlile din județ, inclusiv 400 în clase cu predare în germană

Publicitate

Important de menționat este faptul că o persoană nu poate avea, simultan, decât un singur domiciliu și o singură reședință.

Având în vedere că în perioada următoare se vor desfășura activități de înscriere a elevilor în clasa pregătitoare, Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Sibiu atrage atenția asupra unor aspecte referitoare la stabilirea reședințe: 

  • Mențiunea privind stabilirea reședinței (viza de flotant) se înscrie în actul de identitate la cererea persoanei care locuiește mai mult de 15 zile la adresa respectivă;

  • Aceasta se acordă pentru perioada solicitată, dar nu poate fi mai mare de un an, și are valabilitate pe durata locuirii efective la adresa respectivă;

  • O persoană nu poate obține viză de flotant la o adresă unde sunt deja înregistrate mai mult de 10 persoane;

  • Solicitantul trebuie să completeze o cerere și o declarație pe propria răspundere, atestând că locuiește efectiv la adresa respectivă mai mult de 15 zile pe lună;

  • Proprietarul imobilului trebuie, la rândul său, să completeze o declarație în care să specifice dacă există sau nu grad de rudenie între el și solicitant și câte persoane sunt deja înregistrate la acea adresă;

  • Dacă la o adresă sunt înregistrate mai mult de două persoane cu viză de flotant, Poliția Română va efectua verificări pentru a stabili dacă solicitanții locuiesc efectiv la acea adresă;

  • Cererile de stabilire a reședinței vor fi respinse dacă, în urma verificărilor, se constată că persoanele nu locuiesc efectiv la adresa declarată.

Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Sibiu subliniază importanța respectării legislației în domeniul evidenței persoanelor, pentru a evita sancțiuni contravenționale sau consecințe juridice asociate falsului în declarații.

Pentru informații suplimentare, cetățenii sunt invitați să consulte website-ul instituției, www.djepsibiu.ro, unde sunt disponibile detalii privind procedurile specifice.

Citește și: Șefa Serviciului de Evidență a Persoanelor despre vizele de flotant pentru înscrierea în școli: „O singură școală ne-a cerut să facem verificări”

Publicitate
Publicitate

Raluca Budușan
Raluca Budușan

Sănătate, Educație

0766 905 671

raluca[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate