Am călărit pentru prima dată la Ferma Zorabia, regatul cailor arabi pur sânge de lângă Sibiu

Dacă apuci pe drumul spre Agnita, chiar înainte de cartierul Bavaria, pe partea dreaptă, dacă ai lăsat Sibiul în spate, se întinde, pe mai bine de 20 de hectare, Ferma Zorabia. Este un loc plin de frumusețe și farmec, la doar 15 minute de centrul Sibiului, într-o zi cu trafic moderat. 

@turnulsfatului Paradisul cailor, la Ferma Zorabia, la doi pași de Sibiu #zorabia #turistinjudetultau #tsnews ♬ original sound - Turnul Sfatului

 

Povestea Zorabia s-a născut din dragostea pe care Marius Dumitrescu o are pentru cai. A descoperit-o în copilărie. „Bunicii mei aveau cal și m-am îndrăgostit de acest animal. Îmi plăcea să călăresc, să am grijă de el. În clasa a VI-a sau a VII-a am făcut călărie la baza hipică.”

Apoi, drumul urmat în viață l-a îndepărtat pe Marius de cai, dar nu i-a răpit și dragostea pentru aceștia. În urmă cu mai bine de zece ani, focul a fost reaprins într-o discuție cu prietenul lui Sorin.

„I-am povestit cât de mult îmi plac caii, în mod special cei pur-sânge arab. Atunci el mi-a spus de unde pot cumpăra doi astfel de cai. Îi avea cineva de la Deveselu și așa i-am cumpărat pe primii doi.”

Acum, fiecare armăsar pur-sânge arab de la Ferma Zorabia are un istoric în spate de până la cinci generații. Ajungi să știi despre acești cai mai mult decât știi despre tine și străbunii tăi. „Există un registru genealogic în care sunt trecute toate datele despre ei și despre ultimele generații, plus că evidența lor vine din Imperiul Austro-Ungar, acolo unde sunt documentații datate de pe la o mie opt sute și ceva. Atunci când se cumpără un astfel de cal, i se face un pașaport cu toate informațiile despre el: de unde vine și arborele lui genealogic”, spune Marius.

Fiecare armăsar provine din părinți campioni. Mobour Magnifique, Portobello, Angel, Masterpeace sau Haiawit sunt doar câțiva dintre ei. Așteaptă cuminți, în boxele lor, ca Marius să-i prezinte. Dincolo de frumusețea lor, acești cai participă și la competiții de anduranță. Sunt competiții prin care se testează rezistența atât a cailor, cât și a călăreților.

„După cum spunea Epictet, nu este meritul nostru că un cal este frumos, ci este meritul calului. Noi putem doar să îi îngrijim pentru a pune în valoare și a nu se pierde calitatiile lor”, explică Marius. 

De ei are grijă Mircea Simtion, care îi este alături lui Marius de când visul de a face această fermă a prins contur. Locuiește cu soția și cei doi copii ai săi chiar la fermă și este instructor de echitație, alături de Codruța Lodea. Atât fetița lui, Maria, de 12 ani, cât și Valentin, băiatul lui, de 17 ani, participă la competiții și sunt campioni la anduranță, iar Mircea practică și tir cu arcul călare. Chiar pe 5 aprilie va merge la o competiție în Miercurea Ciuc, iar la începutul lunii iunie va participa la Campionatele Mondiale din Ungaria.

Caii arabi pur-sânge

Marius se pregătea să povestească ceva despre Nelly Philippot-Hermanne, profesor universitar la Bruxelles, o mare iubitoare de cai și arbitru internațional de cai pur-sânge arab, dar s-a oprit. „Uită-l pe Portobello”, spune el și privește mândru spre frumosul armăsar pe care Mircea îl conduce, la trap, în manej,  acel loc special amenajat unde se dresează sau se antrenează caii și unde se învață călăria.

Este foarte greu să descrii frumusețea unui astfel de cal. Pe Portobello, de exemplu, copiii îl compară cu un căluț de mare. Are o inteligență și o eleganță aparte. Mersul lui este o simfonie a mișcării. Corpul său suplu și bine proporționat îi conferă o grație naturală, iar blana pare să capteze lumina într-un joc subtil de nuanțe. Fiecare mișcare este fluidă și sigură. Portobello este o combinație între forță, frumusețe și caracter.

De altfel, fiecare armăsar plimbat de Mircea prin manej, pentru a putea fi admirat, are toate aceste caracteristici. Angel, un armăsar alb de la fermă, este o prezență aproape ireală. Un armăsar cu caracter, care s-a prezentat foarte bine la o competiție internațională în Ungaria.

Caii arabi pur-sânge pot fi recunoscuți după capul mic și rafinat, aliura concavă, ochii mari și nările deschise. Își țin spatele drept și coada verticală atunci când se află în repaus, iar dacă îi privești din lateral, între picioarele din față și cele din spate se formează un pătrat.

O parte dintre cei de la fermă participă și la competiții de anduranță. Portobello, de exemplu, urmează să treacă de la categoria 40 de kilometri la 80 de kilometri. În timpul acestor competiții, care le testează rezistența, caii sunt permanent verificați și supravegheați de medici veterinari.

Și revenind la Nelly Philippot-Hermanne, Marius povestește că aceasta spunea că, atunci când vine vorba despre cai, este „one, two, too many” (unul, doi sau prea mulți).

„Noi am ajuns repede la „too many” aici”, spune el răzând.

@turnulsfatului Caii pur sânge arabi de la Zorabia, prezentati de Marius Dumitrescu, omul care a creat paradisul cailor liberi, la doi pasi de Sibiu #horses #horseriding #reportaj #sibiu ♬ original sound - Turnul Sfatului

Sunt atât de speciali acești cai pentru Marius, încât nu are cum să aibă un preferat.

La Ferma Zorabia pot fi admirați 45 de cai, dintre care 20 sunt pentru frumusețe, iar restul și pentru frumusețe, și pentru călărie. Pur-sânge arab sunt 30 dintre acești cai.

Oricine ajunge aici îi poate cunoaște și se poate bucura de ei. Sunt puternici, dar blânzi, pentru că proprietarii și îngrijitorii lor au luat cursuri de dresaj natural. Inclusiv o parte dintre cai au fost luați de un instructor internațional de dresaj natural din Germania, care a venit la Școala Fermă Cornățel și a susținut astfel de cursuri. I-a învățat pe iubitorii de cai cum să-i înțeleagă și să-i dreseze fără să-i bruscheze sau să-i constrângă. Totul să vină în mod natural, ca într-un parteneriat cu maiestuosul animal. „Asta ne-a ajutat să avem cai blânzi și sociabili, de care se pot bucura și copiii.”

Sursa foto - Ferma Zorabia

La Zorabia se poate face echitație, se poate veni în grupuri organizate, se poate rămâne peste noapte, pentru că sunt cel puțin 20 de locuri de cazare, și se pot organiza petreceri, (atât pentru copii cât și pentru adulți). Caii sunt mereu acolo, în preajmă, pentru a întregi un peisaj care deja te face să visezi.

„În general vin iubitori de cai și de natură. Vin clase de copii. Vin fie în program, fie în excursii, ori cu Școala Verde sau Săptămâna Altfel. Ori pur și simplu vin să se bucure de această experiență. Se pot organiza team-buildinguri. Avem și un lac foarte frumos în cadrul fermei”, spune Anca Radu, fiica lui Marius.

Sursa foto - Ferma Zorabia

Caii liberi

Special la Ferma Zorabia este și aerul natural al locului. Manejul în care caii își demonstrează abilitățile și unde învață să călărească începătorii este completat de imaginea Munților Făgăraș, ale căror creste, acoperite de zăpadă, par sculptate în alb, conturându-se clar pe cerul limpede al unei zile însorite de martie.

Mai jos, în dreapta, orașul Sibiu se vede în splendida-i combinație de acoperișuri vechi și clădiri moderne. Se zăresc și turnurile emblematice ale orașului, doar că, surprinzător, gălăgia urbană nu străbate până la fermă, chiar dacă pare atât de aproape. Parcă nici nu-ți vine să mai pleci.

Aici, nici măcar caii de rasă nu sunt ținuți în boxe, ca în cutii de cleștar, doar pentru că sunt de rasă nobilă, ci sunt lăsați, în mare parte, liberi. Doar armăsarii stau în boxe.

Liberi sunt și restul cailor de la fermă. Ei aleg singuri unde merg și unde vor să stea. Sunt și doi ponei care au fost salvați de la abator, câțiva iepuri și câteva găini și gâște de care se pot bucura copiii. Fiind o herghelie, caii liberi sunt conduși de o iapă Alfa și se bucură de cele peste 20 de hectare ale fermei, fără să se gândească să plece. Au aici tot ce le trebuie și este o plăcere să-i vezi venind în galop.

Ei pot fi admirați aproape din orice colț al fermei sau din construcțiile de la fermă, special gândite cu geamuri mari în loc de pereți, de Anca Radu, care este arhitect de meserie. Spațiile sunt multifuncționale, spune ea, și pot fi folosite la tot felul de activități. Se organizează aici și tabere de vară , sesiuni de yoga, dar și alte evenimente.

Sunt și spații de joacă pentru copiii care vin la Zorabia, menite să-i facă să lase telefoanele din mână și să se bucure de aer curat și de joaca în natură.

„Copiilor de astăzi le lipsește mult joaca în natură”, spune trist Marius.

Pe cal, pentru prima dată

Nu poți pleca de la Ferma Zorabia fără să călărești, chiar dacă n-ai făcut-o vreodată. Oricum, nici Marius, Anca și nici Mircea nu ar fi îngăduit asta. Trebuie să vezi și să simți blândețea acestor cai.

„Urcă-te pe scară cu grijă”, spune Mircea, în timp ce o ține pe Ashira de căpăstru, o iapă roșiatică și blândă. „Pune prima dată piciorul stâng, ține-te cu ambele mâini de șa și apoi încalecă. Bagă doar vârful piciorului, iar călcâiul apasă-l către pământ. Ține mâinile cât mai aproape, dar dă puțină lejeritate hățurilor. Așa, foarte bine”, continuă el să vorbească cu un calm liniștitor.

Să te urci prima dată pe un cal este o experiență intensă, cu un amestec de emoții contradictorii. Simți entuziasm, teamă și uimire în același timp. Ești mai sus decât te-ai așteptat, iar echilibrul pare fragil.

„Nu se va întâmpla nimic. Încearcă să fii fermă în mișcări, altfel te va conduce calul pe tine. Trage bine de hăț în dreapta dacă acolo vrei să meargă calul”, se aude din nou Mircea. Zâmbește și merge liniștit lângă iapa care îl urmează mai mult pe el decât direcția în care hățul este tras cu o mână tremurândă.

Dacă reușești să te relaxezi, începi să simți ritmul natural al pașilor Ashirei și, treptat, frica se transformă în încredere. Este momentul în care te conectezi cu un alt suflet, iar dacă asculți și te lași purtat, descoperi o armonie unică între tine și animal. Abia atunci poți ridica privirea din pământ și te poți bucura de munți, de prietenii care se amuză pe margine sau de cei care te privesc cu nerăbdare, pentru că știu că ei vor urma.

Sursa foto - Ferma Zorabia

Pentru Marius și familia lui, Zorabia nu poate fi numită o afacere. Munca la o fermă ca aceasta este multă și costisitoare. Anca, de exemplu și-a lăsat în urmă, cu câțiva ani, cabinetul de arhitectură din Austria și s-a întors și pentru a-și sprijini tatăl în crearea acestui loc. Dar acum sunt mulțumiți să le ofere oamenilor un colț de natură, cu animale magnifice, așa cum sunt caii.

Mai au câteva visuri. Cel mai mare este acela de a face un amfiteatru la fermă, unde oamenii să vină la competiții sau să admire spectacole cu cai arabi pur sânge, în mod special la asfințitul soarelui.

Alte informații

Numele Fermei Zorabia a fost inspirat de poezia lui George Coșbuc „El Zorab”. Anca a gândit mai multe pachete pentru cei care își doresc să ajungă la fermă. Sunt pachete de trei ore pentru grupuri care vor să viziteze ferma, ședințele de echitație, petreceri speciale pentru copii și pentru iubitorii de cai, tabere de vară de o săptămână sau team – buildinguri. Informații despre fermă găsiți pe pagina de facbook Zorabia - Asociația cailor arabi.

Sursa foto - Ferma Zorabia

În județul Sibiu sunt mai multe locuri unde poți cunoaște caii și poți încerca diferite experiențe în natură. Este Școala Fermă Cornățel, Club Ecvestru Transilvania, Centrul de echitație Villa Abbatis, din Apoș, La Cross-Country Farm, în Prod, comuna Hoghilag, „Pe La Cai”, în Cisnădie, pe strada Șelimbărului, Hermannstadt Mountain Horses sau Pensiunea Ferma Brândușa, pe Valea Avrigului, Raiul Cailor și Complex Ecvestru Domeniul Salgo, aflat pe E81, Cristian-Sacel.

FOTO / VIDEO - Bogdan Brylynski 

Citește și: Casa memorială „Stephan Ludwig Roth” din Mediaș: în căutarea umanismului pierdut

Citește și: Călugărul care a dat numele Rășinariului e printre cele mai bune propuneri de drumeții pentru sibienii de toate vârstele. „Mulțumim celor care au făcut acest loc”

Citește și: „Aici pot primi lumină, pentru că suntem într-o fabrică de lumină!”. Istoria puțin cunoscută a Centralei de la Sadu, povestită de inginerul care i-a construit muzeul

Citește și: Propunere de drumeție lejeră la ruinele cetății medievale din Rășinari, „surata” celei din Cisnădioara: „Veșnic este vorba de doi uriași”

Sursa foto - Ferma Zorabia

Sursa foto - Ferma Zorabia

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus