„Aici pot primi lumină, pentru că suntem într-o fabrică de lumină!”. Istoria puțin cunoscută a Centralei de la Sadu, povestită de inginerul care i-a construit muzeul

La doar 18 kilometri de Sibiu, pe minunata vale a râului Sadu, se află Centrala Muzeu Sadu 1, prima de acest tip înființată în țară. Ion Rotărescu, sădean get-beget, este șeful acestei centrale, dar și ghidul care conduce vizitatorii prin cele trei camere ale muzeului. Inginerul Marcel Stancu, cel care a fost desemnat să se ocupe de înființarea instituției, mai vine, din când în când, să vorbească despre „comorile” păstrate în camerele în care, acum mai bine de 100 de ani, dormeau primii electricieni ai României. Nu toți sibienii știu însă că centrala, pe lângă care trec atunci când merg spre Râu Sadului sau mai sus, înspre Munții Cindrel, poate fi vizitată, alături de muzeul din vecinătate.

Din centrul Sibiului și până la Sadu se fac undeva la 30 de minute, indiferent de traseul ales. Centrala și muzeul sunt pe partea stângă, la ieșirea din localitatea Sadu, spre Râul Sadului, iar primul indicator care te îndrumă spre obiectiv îl întâlnești chiar la intrarea în sat.

Pentru a vizita centrala și muzeul este nevoie de o acreditare aprobată de cei de la Hidroelectrica și de un scurt instructaj. Poate părea ușor complicat, dar nu este deloc. În momentul în care te decizi să ajungi la centrala și muzeul din Sadu, poți lua legătura cu personalul angajat la Hidroelectrica, din Sibiu, de pe strada Rahovei, nr. 45, și poți obține acreditarea.

Centrala de la Sadu 1 este funcțională

Cu o istorie de aproape 130 de ani, Centrala Sadu 1 este cea mai veche centrală aflată în operare din România. Pentru a o putea vizita, după obținerea acreditării, este nevoie de un scurt instructaj, pe care îl oferă cu mare bucurie Ion Rotărescu, șef CHJ Emp Sadu 1, adică cel care coordonează activitatea în această centrală hidroelectrică de mică putere.

„Este prima din România care a folosit tehnologia transportului la distanță a energiei electrice. Inginerul Oskar von Miller a fost cel care a brevetat acest tip de transport al energiei electrice în anul 1891. A fost contactat de Partenie Cosma, om politic la acea vreme, și de asociații lui, care au luat inițiativa de a ridica centrala. Tot în acea perioadă s-a construit și Uzina Electrică de la Sibiu”, explică Ion Rotărescu.

Citește și: Redescoperă frumusețile județului. Cisnădioara, bijuteria aflată la doi pași de Sibiu

Zgomotul turbinelor și al generatoarelor aflate în funcțiune îl face să vorbească tare și răspicat. Pe pereți se pot observa fotografii de la deschidere, un panou cu chei uriașe, care mai sunt folosite și astăzi la diferite lucrări, și indicatoare vechi care țin de protecția muncii și de zona de pericol în care te afli.

Ion Rotărescu

Un întreg agregat, compus din turbină și generator, este încă în funcțiune.

În centrală este și Marius Tomuș, șef Secție de Exploatare Sebeș. El explică modul de funcționare al agregatelor din centrală.

„În momentul în care se deschide aparatul director, intră apa în turbină și face să se învârtă paletele.”

Curentul electric produs aici a făcut ca Sadu să devină prima comună electrificată din țară. Mai târziu, s-a produs energie electrică și pentru breslele din Cisnădie și Sibiu.

„Din statisticile pe care le avem, știm că la punerea în funcțiune mergeau 3.242 de becuri și 89 de motoare. Puterea instalată era de un megawatt, fiind una dintre cele mai mari din Europa”, spune Ion Rotărescu.

Muzeul are trei săli, numite diferit

Imediat cum ieși din centrală, în dreapta, după ce mergi puțin, ajungi la Muzeul Electricității din Sadu. Și aici vorbim de primul muzeu cu un astfel de profil din țară. A fost inaugurat în anul 1996, chiar la 100 de ani de la deschiderea centralei, în încăperile aflate deasupra sălii mașinilor. Acolo, cu mai bine de un secol în urmă, locuiseră primii electricieni ai centralei.

Citește și: Biserica „Sf. Elisabeta” din Dumbrăveni, cea mai mare biserică armeană din lume până în secolul XX. Autoritățile vor să o renoveze din 2025

Cel care s-a ocupat de realizarea lui a fost inginerul sibian Marcel Stancu.

„El este cel care a strâns exponate, a amenajat încăperea, a căutat în arhive astfel încât să existe informații despre fiecare exponat în parte”, spune Marius Tomuș.

Întregul muzeu are trei camere, denumite Sala Cronos, Sala Vulcan și Sala Hermes.

Potrivit inginerului Marcel Stancu, încăperile sunt amenajate astfel încât să inducă vizitatorului atmosfera de sfârșit de secol XIX și început de secol XX. Suprafața totală este de cca. 170 mp și adăpostește aproximativ 1.500 de exponate: piese, documente, fotografii etc.

Citește și: Propunere de drumeție lejeră la ruinele cetății medievale din Rășinari, „surata” celei din Cisnădioara: „Veșnic este vorba de doi uriași”

Pe primul perete din dreapta, cum intri în muzeu, tronează un ceas electric care măsoară mai bine de un metru și seamănă cu vechile ceasuri cu pendul. Apoi mai sunt alte câteva astfel de ceasuri, de diferite dimensiuni.

„Marele ceas era în Sibiu”, explică Ion Rotărescu. „Era ceasul-mamă și din el se transmitea la celelalte ceasuri.”

În mijlocul acestora sunt fotografii ale Uzinei Electrice din Sibiu și ale Sălii Dizel, așa cum arăta în anul 1926.

Muzeul continuă să dezvăluie aparatură veche de tot felul, primită în mare parte din județul Sibiu, dar și din alte zone ale țării. Poți vedea centrale telefonice vechi, fotografii de pe șantierul din anul 1896, linia electrică din anul 1906, care a fost o premieră la nivel național, fiind prima linie electrică pe stâlpi zăbreliți din România, desene tehnice, turbine, tot felul de unelte și echipamente folosite de oamenii care au lucrat de-a lungul timpului în domeniul energiei electrice, aparate de măsurat sau semnalizatoare pentru protecția muncii.

Pe un perete al muzeului tronează fotografii cu toți cei care și-au adus aportul la ridicarea centralei: Oskar von Miller, cel care a fost proiectantul, Partenie Cosma, inițiatorul proiectului, Carl Wolff, finanțatorul, iar Sigmund Dachler, primul șef al centralei, numit la 1 noiembrie 1897. Sub fiecare fotografie sunt câteva date biografice despre acești oameni.

În ultima cameră se află vechile birouri ale celor care au condus centrala, tocuri cu peniță și un registru al vizitatorilor. Și sunt vizitatori din toate colțurile lumii. Chiar pe ultimele pagini și-a lăsat gândurile un vizitator din China.

Primul text din registru aparține unui inginer pe care îl chema Ioan, numele de familie fiindu-i indescifrabil, și care și-a lăsat gândurile în registru pe 20 septembrie 1996.

Marcel Stancu regretă că nu a fost declarat monument istoric

Ing. Marcel Stancu nu mai lucrează astăzi la Hidroelectrica, dar încă vizitează muzeul, despre care spune că a fost, pentru el, în primul rând un gest de recunoștință față de Uzina Electrică (Întreprinderea de Rețele Electrice din Sibiu), în cadrul căreia s-a format profesional.

Citește și: O propunere „ciudată” care a transformat Sibielul într-un sat viu: Muzeul icoanelor pe sticlă. Un loc unic, promovat cel mai mult de un italian

„Ajuns aici, ca tânăr inginer, direct de pe băncile Facultății de Electrotehnică din Timișoara, am fost uimit de impresionanta tradiție tezaurizată în această societate. Din păcate, deoarece începutul perioadei de glorie a Uzinei Electrice din Sibiu fusese intrinsec legat de comunitatea săsească a Sibiului de la sfârșitul secolului XIX, după naționalizarea din 11 iunie 1948 și începutul perioadei comuniste, realizările Uzinei Electrice din Sibiu au fost uitate sau voit date uitării. Iar generațiile următoare de energeticieni români nu mai știau că Uzina Electrică din Sibiu, fondată în anul 1895, a constituit modelul pentru electrificarea viitoarei Românii”, spune inginerul.

El povestește că Uzina Electrică din Sibiu a realizat, în zona Sadu-Cisnădie-Sibiu, primul sistem electroenergetic regional de pe teritoriul actual al României și unul dintre primele din Europa. Acest sistem regional includea toate elementele unui sistem energetic modern, așa cum este cunoscut astăzi: centrala producătoare de energie electrică, linia electrică de transport al energiei, instalațiile de distribuție, iar furnizarea energiei electrice era publică și destinată tuturor categoriilor de consumatori, din domeniul public sau privat, din mediul urban sau rural – consumatori casnici, industriali sau din sectorul agricol, inclusiv transport public electric (omnibuz sau tramvai).

„În aceste condiții, apare firesc faptul că tocmai aici, la Sibiu, în anul 1925, cu ajutorul inginerului Oskar von Miller din München, a fost elaborat primul proiect al unei electrificări naționale a României, intitulat Câteva noțiuni asupra energiilor României Mari și utilizarea lor. Înființarea muzeului a fost și un răspuns al meu la condescendența cu care eram priviți de către colegii din alte părți ale țării care, mândrindu-se – pe bună dreptate, nu zic nu! – cu grandioasele amenajări hidroenergetice realizate în perioada comunistă, desconsiderau total această bătrânică (hidrocentrala Sadu I), născută în anul 1896. Și, prin constituirea muzeului, am vrut să le reamintesc faptul că nimic nu se naște din nimic și că începuturile electrificării României se regăsesc, în mare parte, aici, la Sadu și Sibiu”, mai spune ing. Marcel Stancu.

De câte ori revine să viziteze muzeul, în calitate de ghid însoțitor al unor grupuri de vizitatori, spune că este încercat de sentimente contradictorii.

Citește și: Copșa Mare 122: O familie a reconstruit o șură de la zero și a transformat-o în pensiune și punct gastronomic local. „Am deschis acest loc din dorința de a face ceva al nostru. Fiind un vis și o dorință foarte puternică nu am făcut calcule”

„Pe de o parte, bucuria că le pot oferi acestora nu doar informații istorice, ci și faptul că aici pot primi lumină (pentru că suntem într-o fabrică de lumină!) pentru înțelegerea unor resorturi, condiționări și determinări istorice, socio-umane, economice, intercomunitare etc., care au dus spre progres și dezvoltare.

Pe de altă parte, resimt tristețea faptului că nu au fost puțini aceia care ar fi putut contribui la îmbogățirea muzeului și nu au făcut-o. De fiecare dată, revăd cu ochii minții piese de valoare care și-ar fi avut locul în expoziție, dar nu mi-au fost oferite și s-au pierdut iremediabil, ajungând, de cele mai multe ori, la gunoi. Păcat, mare păcat... Tot așa, de fiecare dată când revăd muzeul, sunt întristat de faptul că această comoară, de importanță nu doar regională sau națională, ci chiar europeană, nu a fost clasată ca monument istoric. Și nu pot să înțeleg de ce...”, spune el.

Cel mai vechi exponat este o broșură din 1892

Inginerul Marcel Stancu spune că principalul exponat al muzeului este însăși hidrocentrala. În mod fericit, clădirea acesteia s-a păstrat în forma inițială.

„Grupurile hidroenergetice nu sunt cele de la început, pentru că, la puțină vreme după inaugurarea uzinei, cererea de electricitate a crescut atât de mult încât a fost necesară înlocuirea urgentă a agregatelor cu altele mai mari și mai performante. Astfel, cel mai vechi grup datează din anul 1901, iar următorul din anul 1905. Uzina este perfect funcțională și aflată în exploatare. Cu alte cuvinte, produce electricitate de peste 128 de ani, în condiții de rentabilitate. În anul 1996, clădirea a fost restaurată. Până și zugrăveala de pe casa scărilor a fost refăcută după originalul descoperit cu prilejul lucrărilor de reabilitare. Pe pereții sălii mașinilor se găsesc vechile panouri din lemn, cu sculele destinate intervențiilor la grupuri. Expoziția muzeală este doar o completare a acestui adevărat ecomuzeu”, mai spune Stancu.

Muzeul a primit numele „Sigmund Dachler” în onoarea celui care, între 1897 și 1945, a fost directorul Uzinei Electrice din Sibiu. Cele mai vechi exponate sunt documente care dovedesc pregătirile pentru constituirea societății de electricitate din Sibiu.

Primul dintre acestea este o broșură din 1892, intitulată Călătorie de studii în anul 1891, autori fiind Karl Albrich, Iulius Sigerus și Gustav Fabritius. Aceasta a fost supusă dezbaterii Consiliului Local al Primăriei Sibiu.

„Deținem și Contractul de concesiune din 3 februarie 1894, precum și planșe originale ale proiectului de amenajare hidrotehnică, purtând semnătura proiectantului Oskar von Miller din München, datate martie 1894. De asemenea, există fotografii din anii 1893-1894, care ilustrează primele vizite ale lui Oskar von Miller la Sadu și Sibiu”, spune inginerul.

Cele mai vechi piese din muzeu sunt podul rulant din sala mașinilor, care poartă pe grindă inscripționat anul 1895, precum și elemente componente ale hidroagregatelor originale, datând din anii 1895-1896 (palete de aparat director, inele de ungere, pahare de ungere etc.).

Marcel Stancu afirmă că fiecare exponat are o poveste în spatele său, însă recunoaște că are un exponat de suflet.

„Și în aceasta constă farmecul muzeului: în faptul că îi putem încânta pe vizitatori cu o sumedenie de istorii, întâmplări și povești adevărate, care le deschid un orizont sufletesc și de cunoaștere pe care nu l-ar avea dacă nu ar vizita acest muzeu. Acesta este un muzeu al luminii... Însă, dintre toate, pentru mine personal, exponatul de suflet a fost, este și va rămâne macheta instalației mobile pentru tratarea uleiurilor electroizolante, realizată în atelierele Întreprinderii de Rețele Electrice din Sibiu, în anul 1986.

Lansarea în fabricație a unei astfel de instalații – deci nu a machetei, ci a instalației în sine – a fost prima mea sarcină de serviciu. Îmi amintesc cu mare emoție acel moment. Venit direct din facultate, lipsit de experiență profesională practică, pur și simplu nu știam de unde și cu ce să încep. După ce am studiat documentația, primul pas a fost să aprovizionez materialele și piesele necesare. Ceea ce, în acea sumbră perioadă comunistă, era o sarcină aproape imposibilă. Materiale pe care astăzi le găsești la orice colț de stradă sau pe care le comanzi cu un simplu telefon și îți sunt livrate direct la adresă erau atunci un coșmar de procurat.

A trebuit să bat țara în lung și în lat, timp de două luni, cu trenul și autobuzul, ca să soluționez problemele. Și să nu vă imaginați că rezolvarea a venit pe baza comenzilor sau contractelor comerciale, ci pur și simplu pe baza relațiilor personale! Of... nici nu vreau să-mi mai aduc aminte! Cine regretă perioada comunistă – nostalgicii sau cei care nu înțeleg de ce s-a prăbușit economia socialistă – să vină la muzeu și o să le explicăm care au fost cauzele colapsului României din anii 1990”, spune inginerul.

Marcel Stancu a devenit șeful secției de centrale hidroelectrice în anul 1994. Răspundea de exploatarea amenajărilor hidroenergetice aflate pe Valea Sadului și a Cibinului. La acea vreme, acestea erau în gestiunea S.C. Electrica S.A.

În anul 2002, în baza unei Hotărâri de Guvern, ele au fost transferate la S.C. Hidroelectrica S.A., unde Stancu a lucrat până în 2005.

„În acel an am reușit să modernizez și să extind muzeul, care fusese constituit într-o primă formă în anul 1996, de la o singură sală inițială la trei săli, așa cum arată acum”, încheie inginerul.

Centrala și muzeul pot fi vizitate oricând, cu condiția obținerii unei acreditări în prealabil. În momentul în care cererea este aprobată, se vor stabili persoanele de contact și toate detaliile vizitei.

Foto/Video centrală și muzeu - Bogdan Brylynski

Foto ing. Marcel Stancu - arhiva personală a inginerului

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi