Marţi,
29.04.2025
Cer Senin
Acum
12°C

Forțele de ordine au verificat prima petrecere de la Aeroportul Internațional Sibiu. Evenimentul a luat o pauză de 10 minute

Forțele de ordine au verificat prima petrecere de la Aeroportul Internațional Sibiu. Evenimentul a luat o pauză de 10 minute

Sâmbătă, 22 martie, cu începere de la ora 21:00, Aeroportul Internațional Sibiu a găzduit pentru prima dată o petrecere publică în incinta sa, organizatorul fiind privat. În jurul orei 1:00, în toiul distracției, forțele de ordine au ajuns la aeroport, cel mai probabil pentru a verifica dacă prevederile legale au fost respectate.

Citește și: Primele concluzii ale polițiștilor și pompierilor sibieni în urma controalelor făcute la petrecerea de la aeroport

În zona de check-in a Aeroportului Internațional Sibiu, sute de persoane s-au strâns sâmbătă seara la petrecerea găzduită, în premieră, de Aeroportul Internațional Sibiu.

Line-up-ul acestei petreceri a inclus DJ de renume, precum AVÖ din Portugalia, Andrew Dum, Laztech și Samitone, fapt care a adus la Sibiu și turiști din alte orașe, veniți special pentru eveniment.

Înainte de eveniment, reprezentanții Pulse, organizatorii petrecerii, au asigurat că vor fi luate toate măsurile de siguranță, că activitatea instituției nu va fi perturbată și că vor fi respectate normele legale.

Cele două intrări ale aeroportului, care au dus către zona de check-in, au fost deschise pentru cei care și-au cumpărat bilete la ora 21:00, dar DJ-ii invitați au început să mixeze cu adevărat în jurul orei 23:00. La ora 1:00, reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Poliție, jandarmi și pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu și-au făcut apariția la petrecere, cel mai probabil pentru a verifica dacă sunt respectate toate normele legale.

10 minute de pauză, 30 de minute de distracție întreruptă

Potrivit reprezentanților ISU Sibiu, documentația necesară pentru obținerea autorizațiilor în vederea organizării unei astfel de petreceri a fost depusă cu foarte puțin timp înainte de eveniment. Totuși, în urma verificării documentelor, s-a constatat că nu este necesară o autorizație suplimentară de securitate la incendiu, cu condiția respectării prevederilor legale privind amenajările temporare în spații închise. Potrivit acestor prevederi, la petrecere pot participa un număr maxim de 900 de persoane, dintre care 700 în interior și 200 în exterior.

La aproximativ cinci minute de la momentul intrării oamenilor legii la petrecere, muzica a fost oprită, spre nemulțumirea celor prezenți la petrecere. Mulți dintre ei au huiduit și au fluierat oprirea muzicii.

În scurt timp, deasupra scenei improvizate, unde erau o parte dintre DJ, a apărut pe un ecran, scris mare, mesajul: „10 minute pauză”, iar petrecerea a fost reluată în aproximativ 30 de minute. Polițiștii i-au legitimat pe o parte dintre tineri pentru a vedea dacă sunt minori, pompierii au filmat și au făcut poze, iar jandarmii au vorbit cu bodyguarzii aflați la petrecere.

Evenimentul a fost anunțat că va ține până la ora 4:00.

Sursa foto: Turnul Sfatului

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

14 comentarii

X

Acum 1 lună

Scopul investiției era să crească capacitatea de transport nu să facă petreceri in cadrul clădirii că oricum nu sunt pasageri/zboruri De noaptea minții ce se întâmplă în Sibiu , nici în țările bananiere nu se țin petreceri într-un aeroport, un loc care ar trebui să fie de maximă securitate

Raspunde

Statul militienesc în acțiune?

Acum 1 lună

Legitimari, filmări, poze pentru jumate de ora, cam exagerat. Oricum pentru a nu fi discriminare asteptăm petrecerile și pentru maneliști și pentru fanii muzicii populare.

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

AMN114

Acum 1 lună

să întrerupi petrecerea în toi se putea doar la țărănoii amatori de lălăieli populare și manele care populează acest burg prăfuit. Niciunde, dar niciunde în România nu s-a mai petrecut așa ceva. Supravegherea se face la intrare, pe căile de acces, cu personal sub acoperire în interior, iar dacă este descoperit vreun traficant de droguri de exemplu, este luat pe sus fără circ și fără întreruperea petrecerii

Raspunde

Daniel o

Acum 1 lună

Cata cretinitate.Incredibil.

Raspunde

Newman

Acum 1 lună

Acum am aflat care a fost scopul extinderii aerogarii si utilitatea ei , anticipand reducerea curselor.Totusi cineva trebuie sa se sesizeze pentru deturnare de fonduri avand in vedere schimbarea destinatiei investitiei.

Raspunde

Nic

Acum 1 lună

wow ... ce facea aeroportul daca era vre-o urgenta si un a 330-200 trebuia sa aterize de urgenta si sa debarce pasagerii sa asigure asistenta medicala etc asa cum se face in cazuri deastea de urgenta ?? a ii trimitea la Cluj, nicaieri nu am auzit de asa tampenii ca la sibiu prezentarti de moda si petreceri azi maine la aeroport se tin nunti si botezuri. niste inconstienti toti de la consiliu primarie aeroport, toti care au dat aprobarea.

Raspunde

Monitorul

Acum 1 lună

Urgent verificări și DEMISIA - șef aeroport - șef poliție județeană - șef poliție de frontieră - sef jandarmerie - șef ISU - șef SRI Aeroportul este obiectiv strategic de siguranță națională!

Raspunde

Ion

Acum 1 lună

Alt spațiu nu s-a găsit ? Directorul ar trebui demis, căci nu cred că în obiectul de activitate al aeroportului este cuprinsă și închirierea pentru petreceri (cu sute de persoane). Pe când se vor închiria și bisericile, căci noaptea nu au activitate ? In ce hal a ajuns Sibiul !! Și vă luați de olteni ? Alo Primăria, CJ , dormiți sau nu e de interes ce se petrece în Sibiu ?! Oare nu-i vorba aici și de ceva mită??

Raspunde

HBomb

Acum 1 lună

Vorbești și tu să te auzi. Ce treabă are Primăria, când Aeroperul este al CJ ?!?
Raspunde

Pastor Marginas

Acum 1 lună

Dap, are dreptate X, noaptea mintii...deci am extins aeroportul ca sa dam chermeze in aceasta pentru ca fara asta, ar fi pustiu pe acolo...cateodata mai lipsesc doar tufisurile acelea batute de vant ca in vestul salbatic. Oricum e ca in vestul salbatic la noi in burg, legea si ordinea publica fiind doar de fatada. Daca nu avem locuri de facut petreceri (si da, nu avem sau sunt foarte putine) reabilitati fratilor o hala industriala abandonata (ca sunt destule) sau faceti un loc dedicat pentru asa ceva, nu mai cheltuiti bani pe gusterland sau pe distrugerea.....aaa, adica "refacerea" parcului ASTRA. Auzi ca party in aeroport, noaptea mintii!

Raspunde

Sibian petrecăreț

Acum 1 lună

Party uri in halele abandonate de prin jurul centrului istoric mai bine!

Raspunde

Calin

Acum 1 lună

Primaria nu trebuie băgată în ciorbă. Nu are nimic de-a face cu aeroportul , care este al Consiliului Județean.

Raspunde

Rob

Acum 1 lună

Autorizarea evenimentului cine a dat-o, consiliul județean?

Raspunde

Emil

Acum 1 lună

Verifica daca se respecta constitutia.

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus