Începând cu data de 1 aprilie, călătoria cu autobuzul în Sibiu se scumpește. Așa cum am scris anterior, când noile tarife au fost anunțate pentru consultare publică, proiectul a fost aprobat de Consiliul local în ședința din 27 martie.
Ȋn cadrul şedinţei Consiliului Local din data de 27 martie 2025, a fost aprobată modificarea de tarife a titlurilor de călătorie Tursib începând cu data de 1 aprilie 2025.
Astfel, noile tarife prevăd o creștere a prețului unui bilet de 60 de minute de la 3 la 3,5 lei și a abonamentului lunar nominal de la 86 la 90 de lei. De asemenea, legitimația zilnică va costa 7 lei, în loc de 5 lei. Totodaăt, abonamentul nenominal va costa 126 de lei în loc de 120, iar o călătorie din Sibiu până în Păltiniș va costa 12 lei în loc de 11.
Noile tarife valabile ȋncepând cu data de 1 aprilie 2025 sunt disponibile și pe site-ul societății Tursib.
Într-un comunicat de presă, societatea transmite că „titlurile de călătorie deja achiziționate vor putea fi utilizate până în data de 30 aprilie 2025 (inclusiv)”.
Pentru întrebări, Tursib a pus la dispoziție un număr de telefon: 0269-426-100.
Amintim că inițiatorii propunerii de majorare a tarifelor consideră oportună decizia, menționând că se face „ajustarea tarifelor de călătorie actuale, unele cu indicele prețurilor de consum total pentru intervalul de timp scurs de la data ajustării precedente, respectiv septembrie 2022 - decembrie 2024, iar altele doar cu rata inflatiei din anul 2024, conform obligației legale”.
Funcționarii locali amintesc și despre „creşterea standardelor de calitate şi confort pentru publicul călător”, făcând trimitere la investițiile legate de înlocuirea parcului de autobuze. „În consecinţă, inclusiv raportat la politicile sociale întreprinse de autorităţile locale privind asigurarea unui transport public local modern și accesibil, inclusiv pentru categoriile defavorizate (program gratuitate pensionari, program gratuitate pentru elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat, etc.), nivelul cheltuielilor înregistrate de către operatorul de transport sunt crescute, această situaţie conducând la creşterea tarifelor de călătorie”, au precizat aceștia în raportul de specialitate.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 5286
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Prof. de Geografie
Acum 10 ore
@Hermannstadt
Acum 11 ore
Pastor Marginas
Acum 11 ore
Pastor Marginas
Acum 12 ore
X