Luni,
18.08.2025
Partial Noros
Acum
21°C

Tarifele pentru cazarea în căminele ULBS rămân la fel, dar cresc o serie de alte taxe. Se modifică și modul de calculare a taxei pentru reexaminare

Tarifele pentru cazarea în căminele ULBS rămân la fel, dar cresc o serie de alte taxe. Se modifică și modul de calculare a taxei pentru reexaminare

Pentru anul universitar 2025-2026, o serie de taxe legate de procesul de înmatriculare, admitere și examinare au fost modificate, fiind introduse și câteva taxe noi față de anul trecut. În schimb, tarifele de cazare în căminele studențești ale ULBS rămân neschimbate.

La ultima ședință a Senatului Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) au fost adoptate taxele administrative, precum și tarifele de cazare în căminele studențești ale universității, care vor fi valabile pentru anul universitar 2025-2026. Dacă locurile în cămine vor putea fi ocupate cu aceleași tarife ca și anul trecut, atunci pentru unele taxe au fost aprobate majorări.

În primul rând, e de menționat că taxa de înmatriculare se mărește cu 20 de lei. Pentru licență și masterat, aceasta va fi de 50 de lei, iar pentru doctorat rămâne la fel - 500 de lei. În ceea ce privește înmatricularea în an superior de studii, în urma concursului de admitere, aceasta se dublează și ajunge la 100 de lei.

O modificare esențială în lista taxelor administrative vizează taxa de mobilitate academică definitivă (la plecare). Până acum aceasta era de 30.000 de lei pentru cei de la Medicină și 1.000 de lei (sau 750 de lei în 2023) în cazul altor facultăți. Pentru acest an, taxa rămâne neschimbată pentru Medicină, în timp ce se introduce una separată pentru domeniul Teatru și artele spectacolului, în cuantum de 20.000 de lei, iar pentru celelalte facultăți aceasta va fi „echivalentul taxei de școlarizare corespunzătoare programului și anului de studii”.

Taxa de reînmatriculare, după doi ani în care a fost aceeași, 200 de lei, în acest an crește la 250 de lei.

Conform documentului aprobat de Senatul ULBS, rămâne neschimbată taxa de admitere: 350 lei la Medicină, 200 lei la restul facultăților, 750 lei la programele în limba engleză de la Medicină; 500 lei la doctorat etc.

Se scumpește în schimb susținerea tezei de abilitare - 10.000 de lei față de 8.000 de lei anul trecut -, dar și susținerea publică a tezei de doctorat – 8.000 de lei față de 7.000 de lei. În același timp, pentru prelungirea anuală a studiilor universitare de doctorat taxa ajunge la 4.000 de lei, dublu față de cât era în anul precedent (2.000 lei) și de opt ori mai mare decât acum doi ani (500 lei).

Pentru noul an universitar au fost introduse mai multe tipuri de taxe legate de eliberarea unor acte în regim de duplicat: eliberare carnet de student (100 lei), eliberare legitimație de student pentru reducere transport (100 lei), eliberare adeverință absolvire (100 lei), eliberare adeverință rezidențiat (100 lei), eliberare adeverințe/documente justificative pentru absolvenți, la cererea unor instituții din România (200 lei) și din străinătate (300 lei) - altele decât adeverința de absolvire/diploma/suplimentul la diplomă.

O altă noutate ține de modul în care vor fi recalculate taxele pentru reexaminare, pentru examenul de diferență și pentru examenul pentru mărire de notă, ultima fiind introdusă acum. În cazul primelor două tipuri de taxe, cuantumul lor era fix - 50 de lei. În noul an universitar s-a propus ca aceasta să fie calculată după următorul model: raportul dintre numărul de credite la disciplină și numărul de credite aferent anului corespunzător disciplinei înmulțit cu taxa de școlarizare aferentă anului de studiu în care este înmatriculat studentul. Aceste date pot fi consultate în planurile de învățământ pentru fiecare specializare.

De exemplu, un student la Psihologie care va avea în primul semestru o restanță la disciplina „Psihologie socială” va trebui să achite 232 lei pentru reexaminare, față de 50 de lei până acum. Calculul se face în felul următor: 4 (nr. de credite la disciplină) / 62 (nr. credite aferent anului corespunzător disciplinei) x 3.600 (lei – taxa de școlarizare la Psihologie) = 232 lei.

Un alt exemplu arată că o restanță pentru un tânăr de la Medicina dentară „costă” 435 lei: 3 (nr. de credite la disciplina Biochimie) / 62 (nr. credite aferent anului corespunzător disciplinei) x 9.000 (lei – taxa de școlarizare la Medicina dentară) = 435 lei.

Documentul mai conține și o taxă „pentru parcurgerea unei discipline facultative”, care se va calcula „la nivelul cuantumului taxei pentru refacerea materiei pe credite transferabile, corespunzător taxelor în lei aprobate”.

Rămân neschimbate taxele pentru examinarea și eliberarea certificatului de competență lingvistică pentru studenții ULBS în vederea angajării, dar și pentru personalul didactic și administrativ al ULBS (100 lei); în schimb au fost crescute cele solicitate de absolvenții ULBS (de la 100 la 200 lei), de persoanele fizice din afara universității (de la 200 la 250 lei), dar și de studenții ULBS în vederea realizării mobilităților academice (de la 20 la 30 lei).

Nu se măresc nici taxele pentru închirierea cabinetelor individuale de lucru (5 lei/zi sau 20 lei/săptămână), nici penalizarea pentru nerestituirea la termen a publicațiilor împrumutate de utilizatori (50 de bani/zi/publicație) și nici cea pentru scoaterea publicațiilor destinate studiului în sala de lectură a bibliotecii (5 lei zi/publicație).

Lista tuturor taxelor adminsitrative la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu pentru anul 2025-2026 poate fi consultată aici.

Aceleași tarife pentru cazarea în cămine și parcare

Studenții care vin cu mașina la Sibiu trebuie să știe că taxele de parcare pe locurile destinate căminelor studențești nu s-au schimbat. Acestea au fost majorate anul trecut cu 20 de lei, iar tarifele rămân n vigoare și pentru noul an universitar: 80 de lei/lună la căminele 1, 2 și 3; respectiv 120 de lei/lună la Căminul Academica.

În următorul an universitar vor rămâne în vigoare și tarifele de cazare în căminele univerității sibiene, care au fost reactualizate anul trecut. Astfel, cei cazați într-o cameră cu trei sau patru locuri vor plăti între 300 și 440 de lei; un pat într-o cameră cu două locuri, inclusiv la mansardă, costă între 390 și 500 de lei. Prețurile sunt în funcție de cămin, cele mai scumpe locuri fiind în Căminul 6, Căminul 7 și Căminul Academica. Ultimul pune la dispoziție garsoniere pentru 1 sau 2 persoane la 1.100 lei și 1.200 lei; precum și apartamente de 2, 3 sau 4 persoane, unde tarifele sunt între 1.600 și 1.800 lei.

Căminele care pun la dispoziție camere pentru o persoană sunt nr. 3 (700 lei pentru studenții la buget, 800 lei pentru cei cu taxă și 950 lei pentru cei aflați pe cont propriu valutar) și nr. 7 (600 lei pentru studenții la buget, 700 lei pentru cei cu taxă și 850 lei pentru CPV).

Amintim că, tot la ultima ședință, Senatul ULBS a aprobat și taxele de școlarizare pentru anul 2025-2026. Potrivit deciziei, acestea au rămas la nivelul anului trecut.

Citește și: Între 3.600 și 30.000 de lei. Taxele de școlarizare la ULBS pentru anul universitar 2025-2026 rămân la nivelul anului trecut. „Așa cum se anunță, admiterea din acest an nu pare a fi motiv de veselie”

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus